Nu mă întrebați ce fac. Vă spun eu de bună voie:
Aproape două săptămâni am trecut prin emoții cumplite din cauza soțului meu, a cărui tensiune o luase razna. Până la urmă s-a dovedit că dracu’ nu-i chiar negru. Negru la suflet e doar “meseriașul” care ne-a promis că ne ajută. A făcut treabă o săptămână, apoi s-a plictisit și a dispărut. E vărul meu, dar asta nu înseamnă că nu l-am plătit și nu l-am omenit cum se cuvine. Greșeala a fost că l-am lăsat să plece de la noi o seară, deși știam că e posibil să îi piară cheful de muncă dacă e lăsat să lenevească.
Iată-ne singuri, încercând să punem gresia printre picături, când ne nimerim toți acasă și destul de odihniți pentru o asemenea lucrare. Am reușit în trei zile să înșirăm o jumătate de sufragerie. Ne mai așteaptă multă muncă: cealaltă jumătate de cameră, dat cu lavabil, mutat la loc mobila și curățenie generală (e partea care mă sperie cel mai tare).
Astăzi am avut o zi nebună. Am scris mult până la prânz, apoi am ieșit cu câinele la plimbare. M-am întors cu o pasăre în buzunar. O micuță tare ciudată, crem cu ciocul portocaliu. Internetul mi-a spus că se numea cinteza australiană zebrată – pasăre exotică, de ținut în colivie. Din păcate, era moartă când am găsit-o. I-am făcut câteva poze și am lăsat pisicile să se joace cu ea trei minute. Ursula s-a dovedit încă o dată a fi un vânător desăvârșit.
Supărat că iar l-am încuiat în cameră pentru a-mi putea ajuta soțul la gresie, Bruno s-a agățat în niște cabluri și m-a lăsat fără calculator. A trebuit să aștept copilul pentru a reveni în online. Ca să nu stau degeaba, mi-am adus în cameră niște halva. A fost cea mai mare greșeală a zilei: puțea și avea gust de rânced. Încă o secundă și ajungeam la spital, bolnavă de hepatită.
Am în cap două idei de povești, dar nu mă simt în stare să le transform în cuvinte. Aș bea o cafea. Îmi simt mâinile umflate. Ochii mi s-au dus în fundul capului. Mi-e poftă de halva proaspătă. Pe cea râncedă am returnat-o magazinului. M-am plâns că nu am avut cu ce să îmi aprind țigările. Mihai s-a întors acasă cu șase brichete roz pe care scrie King. Suntem opt suflete închise în dormitor (doi bărbați, eu, câinele și patru pisici). Fiecare sforăie pe alt ton. Doar Vienela își pierde vremea la calculator, scriind povestea zilei de azi (știri pe scurt).
Uai, cam multe pentru o singură zi. Spor la treabă să aveţi şi uşurel-uşurel că-i mai importantă sănătatea.
Asa ne sunt zilele de mai bine de o luna. Ne trezim devreme, adormim tarziu, muncim fara oprire… Dar suntem aproape de final si tare mandri de ceea ce am realizat singuri, fara ajutor. :)
Multumim mult!
Ati avut curaj sa va apucati voi de treaba! Noi vineri ne mutam.nici nu vreau sa ma gandesc
Ehe, mutarile sunt mult mai usoare (si uneori mai placute) decat renovarile. :))
Aoleu, Vienela! Greu de tine! Admir enorm, însă, faptul că nu ți-ai pierdut simțul umorului. Să te țină Dumnezeu tot așa!
Spor la treabă!
Ba spre final cred ca l-am pierdut. D-aia nici nu am mai scris pe blog. :)))
Multumesc mult! :)