O primise de curând, cadou din partea prietenilor veniţi în vacanţă. De teamă că pisicuţele ar putea să dea peste ea şi să o spargă, a ales să o ascundă în frigider. Era tare încântat şi abia aştepta ziua de Crăciun, să o deschidă şi să se bucure de aroma mult lăudată. Profita de orice ocazie pentru a vorbi despre sticla de scotch primită, îi închina adevărate poeme, o privea galeş ori de câte ori deschidea frigiderul. Până într-o zi, când nu a mai răbdat să o privească şi a rostit solemn:
-Haide să o deschidem, cumnate, să vedem ce gust are acest scotch!
Cumnatul a zâmbit încântat, cu ochii însetaţi de curiozitate. Femeile s-au privit între ele cu înţelegere, temându-se că bărbaţilor li s-ar putea urca la cap înainte ca treburile să fie terminate.
-Mai bine o păstraţi pentru ziua de Crăciun, a rostit una dintre ele.
S-a ajuns la o înţelegere: o desfăceau, gustau şi o puneau la loc, să se poată bucura în zi de sărbătoare, iar dacă le cânta în acea clipă gâtul, puteau desface un vin sau nişte cutii de bere. Zis şi făcut. Cu grijă au adus-o, cu grijă au turnat în păhărele.
-Ah, ce culoare! Ah, ce gust! Ah, ce arome! Ah, ce bunătate! exclamau ei fericiţi, de parcă nu mai văzuseră whisky până atunci.
Tot cu grijă au pus-o înapoi, pe uşa frigiderului, după care au desfăcut o sticlă de vin. Timpul a trecut, treburile s-au cam rezolvat… Cineva a deschis frigiderul. Din greşeală a săltat puţin raftul pe care stătea cuminte sticla de scotch. S-a auzit un zgomot ce le-a îngheţat tuturor sângele în vene. S-au repezit grămadă spre frigider. Priveau încremeniţi în jos, parcă nevenindu-le să creadă. Sticla era făcută cioburi mărunte şi pe gresie se prelingea lichidul cu o aromă puternică de whisky.
Acelaşi gând negru le trecea tuturor prin minte. “Oare ce va spune Mihai? E cadou de la prietenul lui cel mai bun. Sigur se va supăra rău şi va reproşa: -Vezi, mai bine am fi băut-o!”. Spre marea noastră surprindere, soţul meu a rostit calm:
-Dă-o dracu’ de sticlă de scotch! Bine că nu s-au spart sticlele de vin vechi pe care i le-am promis prietenului meu.
Fată bună cum mă ştiţi, am avut grijă să păstrez dopul sticlei. Nu puteam sărbători Crăciunul fără să avem pe masă măcar dovada că a existat cândva o sticlă de scotch. :)))
asta e umor negru , zau … dar si ironia vietii care iti da cate o palmuta sa iti arate sa traiesti clipa si sa nu mai pui atata deoparte pentru mai tarziu, ca nu se stie ce va fi mai tarziu…
:))) Uite asa imi dau si eu seama ca ma schimb… Toata viata am trait clipa si acum m-am trezit spunand sa pastreze sticla pentru sarbatori… :))
sincer mia placut reactia sotului:)) a fost realist, da-o dracu de sticla, mare branza nu e ultima nici prima sticla de scotch
Adevarul este ca si noua ne-a placut reactia lui, desi nu ne asteptam sa fie atat de relaxat in legatura cu un cadou pe care abia astepta sa il deguste. :))))