Știai că fiecare om este un mic univers?
Nu știai că fiecare om este un mic univers? Atunci sper ca acest articol să te lămurească. L-am scris la nervi, cu furia omului care se simte nedreptățit. Fiecare om un univers. Fiecare clipă, o eternitate.
Îmi imaginam că știu ce e lumea înconjurătoare. Atât cât poate un om simplu să acumuleze în viață despre lună, stele, apă, aer, dar mai ales despre oameni. Credeam că știu despre lumea înconjurătoare, și mai ales despre oamenii, că nu se învârt în jurul meu. Credeam că sunt un bun ascultător.
Raportez totul la mine pentru că și eu, la rândul meu, sunt un mic univers
Îi lăsam pe toți să își spună oful. Mă încărcam cu problemele lor și încercam să găsesc soluții. Dar într-o zi, cineva mi-a spus că raportez totul la mine, la ceea ce mi se întâmplă mie, la ceea ce simt sau îmi doresc. M-am uitat în spate. Părea să aibă dreptate. La tot ceea ce mi se spunea, răspundeam cu “eu…”.
Mult timp am încercat să îmi corectez defectul. Apoi mi-am dat seama că acest lucru mi se întâmplă atunci când este vorba despre mici discuții amicale, despre ceea ce eu consider a fi schimburi de păreri în legătură cu lucruri banale. Și m-am întrebat, în mod cu totul egoist, de ce ar conta mai mult părerea altuia decât a mea?
Dacă eu sunt dispusă să ascult când îl dor șalele, el de ce să nu asculte când îi spun că mă doare în cot? De ce durerile lui trebuie să fie mai importante decât durerile mele? Și de ce, dacă el îmi spune că îi place culoarea violet, eu să nu îi spun că prefer portocaliu? De ce oamenii se așteaptă să le oferi o prelegere despre violetul care le place, să îi încurajezi în nevoia lor de a se scufunda în violet sau, din contră, să le întinzi mâna pentru a-i scoate din nămolul violet?
Știai că fiecare om este un mic univers? Lumea înconjurătoare chiar se învârte în jurul fiecărui om. Privește cu atenție!
Răspunsul e simplu, cât se poate de simplu: suntem ființe egoiste. Lumea înconjurătoare chiar se învârte în jurul fiecăruia dintre noi. Fiecare om este un mic univers. Ceea ce nu intră în raza vederii noastre nu contează. Nu ne transmite nici o emoție. Pe unii îi emoționează suferința semenilor, pe alții nevoia de mărire, pe alții propriul chip schimonosit de oglindă. Emoția stă la baza acțiunilor noastre, ea e motorul care ne pune în mișcare.
Cosmosapiens se adresează cititorilor pasionați de înțelegerea știintifică a lumii și oferă cea mai cuprinzătoare analiză a ideilor științifice actuale, de la inflația cosmică, energia întunecată și formarea Pământului până la apariția vieții, dezvoltarea cooperării și manifestările conștiinței.
Vezi detalii despre carte AICI
O voce interioară strigă disperată: Nu publica acest text! Nu publica! Omenirea traversează o perioadă ciudată, cum nu a mai fost alta. Fiecare om e tot mai egoist. Cu cât omul devine mai egoist, cu atât se străduiește mai tare să arate celorlalți că îi pasă, că îl interesează probleme care până mai ieri îl lăsau rece sau de existența cărora nici nu știa.
Fie că își dă sau nu seama, omul se teme că își pierde umanitatea. Îl emoționează mai mult ceea ce îi iese în cale pe internet decât ceea ce se întâmplă în jurul său, în viața reală. Poartă-te ca ei, altfel te vor arăta cu degetul, te vor judeca, te vor condamna.
Da, probabil unii vor îndrăzni să o facă. Dar simt nevoia să le spun. Vreau să mă eliberez, să pot lăsa emoțiile să mă cuprindă și să mă pună în mișcare. Nu crezi că am dormit destul?
PS: Mă credeți sau nu, acest text nu este gândit, ci visat. M-am trezit cu toate aceste cuvinte în minte. Le-am visat, pur și simplu. Desigur, undeva în subconștient probabil ideile stăteau cuminți la dospit, numai că până astăzi nu reușisem să le scot la lumină în acest fel.
Știai că fiecare om este un mic univers? Tratează-l ca atare!
Dacă vrei să primești atenție, trebuie să acorzi atenție. În caz că vrei să primești respect, oferă și tu altora respect. Așa funcționează treburile în lume.
Nu uita că mă găsești și pe:
- Facebook – https://www.facebook.com/vienela.ro
- Instagram – https://www.instagram.com/vienelas/?hl=ro
- Youtube – https://www.youtube.com/user/TheVienela/videos
- Blog Iubesc Viața – m-aș bucura dacă te-ai abona
Dacă ai timp, poate vrei să citești și:
13 adevăruri despre ceea ce contează în viaţă
Sunt rece și arogantă. Spune-mi despre tine…
Stăpânii universului – cuvinte inventate
Dezamăgiri care afectează sufletul
Jos pălăria pentru oamenii care merită
Mai bine nu-mi spuneai! :)
Păi dacă sunt un mic univers, cum oare o să mă descurc cu atâtea mici galaxii, cu atât de multe stele, găuri negre ca să nu mai amintesc de planete, asteroizi, comete?
:)))) Iti imaginezi ca stelele sunt familia si copiii, cometele sunt persoanele cunoscute in tren, gaurile negre sunt hotii de buzunare din autobuze… :))))
Adevarat!
Incepusem sa ma tem ca sunt singura care vede lucrurile in acest fel. :))
Eu as vrea sa fiu un mic univers dar nu sunt. Daca as fi, viata mea ar fi mai usoara si m-ar durea fix nicaieri de jignirile si privirile oamenilor. Vreau un univers al meu, in care sa exist doar eu cu negrul meu(catelul). Asta ar fi lumea mea perfecta si nu as avea nevoie sa imai vorbeasca sau sa imi zambeasca vreodata un om. Vreau sa fiu egoista si nu pot. Incerc sa invat de la altii si nu imi iese. Si am de suferit.
Oricat de tare se bat unii cu pumnul in piept ca nu le pasa, eu am convingerea ca ii doare la fel de rau orice jignire, orice privire… Cred ca unii pot ascunde mai bine durerea. Atat.
Ehe, as putea vorbi despre egoism si despre multele promisiuni pe care mi le-am facut in viata pana maine… Nici nu mai tin minte de cate ori am spus ca nu vreau sa imi mai pese, ca nu vreau sa ma mai doara…
hai ma da–o-n spanac de filosofie :))
Ce are, ma, filozofia? Nu e misto? :p
esti talentata. poti sa scrii asa ceva doar daca ai suferit mult in viata. ceea ce si presupun !
Oare? Talent inseamna sa poti scrie chiar daca nu ai suferit. :p
Emoția ne pune în mișcare căci este e-motion…si nu suntem egoisti…nu chiar toti dar aceasta este treaba fiecăruia în parte doar este un mic univers nu-i asa???