În iarmaroc era zarvă mare. Oamenii treceau agitați prin mulțime, aruncându-și ochii în toate părțile. Mulți nici nu știau ce caută. Păreau dezorientați, de parcă abia căzuseră din caneluridă și comercianții profitau de amețeala lor. Le furau câte un vis, o idee, o speranță, cu gândul de a le vinde mai târziu ca pe jumătăți pline ale unui pahar închipuit. Aceste exasperanțe aveau mare căutare în iarmaroc, prețul lor creștea de la o oră la alta, iar mușterii erau destui.

Într-un colț, un bătrân decrepit vorbea necontenit, pentru cine dorea să îl asculte. Sau poate pentru el însuși. Printre accese de tuse și mormăieli de neînțeles, le explica trecătorilor că nu contează dacă vezi partea plină a paharului sau pe cea goală. Important este să știi cât a mai rămas în sticla de iarnarcotic și cât văztuneric poți prinde când sorbi din lichidul călduț. Lângă bătrân se opri un asigurmand roșu în obraji, cu o căciulă din blană de curcosaur așezată neglijent pe vârful țestei atinse de calviție. Avea în mână o lamă lungă și ascuțită, cu care tăia din când în când din bucata de poșetalon ascunsă în buzunar.

Îi oferi și bătrânului o felie, deși nu părea, după chip, să fie prea darnic din fire. Corolarma stârnită când bătrânul întinse mâna să apuce felia era fără precedent. Toate privirile se întoarseră emoționate spre colțul iarmarocului. O pârâitură grozavă rupse vraja ce plutea peste iarmaroc. Un psiriduș apărut de niciunde deschise cartea magică la pagina 2014 și porni să îngâne o incantație surdă, chemând insistent un dezmâț. Bătrânul rămase cu felia în aer, încremenit într-un timp încărcat de iubilură.

Ceremonia ad-hoc a făcut ca, la chemarea psiridușului, un olimpotab plin  cu dezmâți să pogoare din cerul gri-petrol. Înfiorarea a curpins întregul iarmaroc. Toți se întrebau dacă au înțeles bine ce doresc dezmâții, dacă vor mai primi pe viitor exasperanțe și iarnarcoticul fără de care nici un vis nu era posibil. Nu, nu chiar toți. Printre cei din târg erau și persoane care sperau să se termine cu aceste vrăji, viața să revină la normal și văztunericul să alunge spaimele ancestrale produse de aberațiile din vienelar. Dar așa ceva nu mai era posibil. Dezmâții erau stăpânii iarmarocului, stăpânii iarnarcoticului, stăpânii universului!

Prima duzină de cuvinte din noul an, începută în forță, a adus în lumina iarmarocului blogosferic o mulțime de dezmâții gata de joacă, gata să prindă în pumn cuvinte inventate.