Sunt copii care se maturizează devreme, de cele mai multe ori din cauza nevoilor, a problemelor cu care se confruntă de mici. Dar sunt şi copii care trebuie să dea cu capul de pragul de sus, pentru a-l vedea pe cel de jos, pentru a învăţa ceva. Din a doua categorie am făcut şi eu parte.
Nu am ştiut niciodată ce înseamnă să nu ai bani, să nu ai ce mânca, să nu ai ce îmbrăca, până când a murit tatăl meu. Aveam prieteni care o duceau mai greu, uneori îi ajutam, dar nu cred că înţelegeam exact prin ce trec. După ce a murit tatăl meu, lucrurile au luat o întorsătură urâtă pentru noi. Mama, cu salariul ei, nu reuşea să se descurce, nu ştia să facă economii, trebuia plătită şi rata (destul de mare) la apartament, aşa că pentru îmbrăcămintea noastră rămâneau prea puţini bani.
Nici eu, nici sora mea nu ne dădeam seama încă de problemă. Eram la vârsta la care ne doream să fim bine îmbrăcate, să atragem atenţia.
Vecinii care abia se mutaseră pe palier cu noi nu erau acasă în acea după-amiază de iarnă şi prietenii lor au ciocănit la uşa noastră. Ne-au rugat să ţinem cei 1500 lei pe care îi datorau, pentru că nu puteau aştepta întoarcerea de la serviciu a celor care locuiau alături de noi. Aşadar, două fete singure acasă, una de aproape 17 ani, cealaltă de 15 ani. Cu 1500 lei, care trebuiau daţi în acea seară vecinilor. Ce credeţi că am făcut?
Ne-am îmbrăcat în grabă, am plecat în oraş, ne-am cumpărat cizmuliţe de piele (şin minte că ale mele erau scurte şi roz), pantaloni, deodorante, clămuţe de păr şi dulciuri. De toţi banii.
Nu am avut curaj să îi spunem mamei până când nu a bătut vecina la uşă, cerând banii. Ceartă, ruşine, reproşuri… şi o foame incredibilă până când a reuşit mama să le dea banii înapoi şi să redreseze situaţia.
Acesta a fost primul pas adevărat spre maturizarea mea.
Aceasta este o problemă a zilelor noastre. Foarte mulți părinți nu oferă un minim de educație financiară copiilor, nu-i învață despre valoarea muncii. Și uite așa apar “copii de bani gata”, “beizadele” sau curioși și inconștienți așa cum ați fost voi! Important e că te-ai maturizat!
Era si timpul sa ma maturizez. Aveam aproape 17 ani si fusesem invatata sa am mereu bani in buzunar, desi nu faceam nimic pentru ei.
Stiu vremurile de atunci, plata ratelor si vremurile grele pe care le-am prins exact in adolescenta cand vrei sa atragi atentia, in general, daca iti aduci aminte foarte mult prin vestimentatie.
Au fost vremuri foarte grele si frustrante, foarte mult timp mi-a luat nu maturizarea, ci redresarea, pentru ca alte fete instarite au luat-o cu mult inaintea mea.
Chiar daca pare materialist si rautacios ce spun, situatia financiara conteaza foarte mult in foarte multe situatii, domenii etc.
pana si scolarizarea inseamna bani
Cat a trait tata nu s-a cunoscut, pentru ca avea un salariu foarte mare, am avut mereu tot ce ne trebuia. Asa ca a fost cu mult mai greu pentru noi sa ne acomodam cu lipsa banilor.
Nu este nici materialist, nici rautacios, ci doar adevarat. Ca vrem sau ca nu vrem, avem nevoie de bani.
Pai si prietenii aia chiar n-au vazut cui dau banii?? :)). Daca erati baieti nu-i mai lasau ei cu voi :D. Hehehehe…
Eu eram obisnuit sa n-am fiindca mama avea o teorie cum ca baietii nu trebuie sa aiba nici un ban. Decat daca ii muncesc. Asa ca cumparam lapte tuturor vecinelor (cu sculat la ora cumplita, uram treaba asta), dadeam zapada (multumesc lui Dumnezeu pentru iernile grele din Moscova :P), duceam sticle goale..etc. Pana cand am crescut si am inceput sa incarc saci si apoi sa repar masinile vecinelor (aia a fost MISTO, n-am ce zice). Dar nu cred ca ieseam mai prost daca o lasa mai moale cu educatia si-mi dadea si mie cate ceva, ca avea de unde :). Eu i-as da lui fi-miu o ratie lunara. Ce vrea peste trebuie sa justifice. Si daca mi se pare ca a depus suficient efort sa gaseasca argumente, i-as da. Insa daca ar face ca voi, el ar plati dauna. :D Pe cuvant daca m-as enerva macar. Dar i-ar plati el. Daca ar fi fata…mmmm..as lasa-o pe ma-sa sa rezolve. M-as fofila :D.
Aveam o fata asa inocenta… :)) Si nici nu mi-a trecut prin cap ceva pana cand nu am inchis usa in urma lor. :))
Am fost si eu intr-o vacanta la sortat de legume intr-un siloz, dar nu pentru ca nu aveam bani, ci pentru ca nu mai era nici picior de copil la bloc, toti erau la siloz. :))
Am vandut sticle si borcane, dar era lupta intre noi si bunica noastra, care avea o teorie enervanta: spunea ca noi avem parinti buni, care ne ofera tot ce vrem. Asa ca vindea sticlele si cumpara lucrusoare si mancare copiilor saraci din cartier.
De unde era sa scoatem noi, fete de 15 si 17 ani, atatia bani, mai ales pe timp de iarna? :))
Daca nu as fi trecut prin asta, poate ca nu stiam ce inseamna cu adevarat. Dar am facut asta pe propriile-mi maini, fara sa cer un ban alor mei, chiar daca aveau. Am dat de greutati.. Yeah, sa vezi acolo maturizare. Inainte de asta, ai mei imi dadeau bani la greu fara sa le justific nimic, doar ca ies in oras sau merg la tara cu fetele. Am tot ce imi trebuie si acum, dar… eu nu mai cer bani parintilor de mult timp, cei mai multi bani ceruti au fost 30 de lei, pentru doua pachete de tigari, asta pentru ca mie nu imi mai mergea card-ul :P Dar ma intretin, ei imi cumpara tot ce am nevoie fara sa le zic nimic, net-ul mi-l platesc, host-ul la fel, abonamentul la sala mi-l platesc ei, imi dau multi bani, dar fara sa cer eu :) Oricum se fac greu banii… foarte greu!
Dupa ce m-am angajat, am incercat sa tin toata familia, sau macar sa le ofer cat mai multe mamei mele, surorii, mie si mai tarziu copilului. Tot de atunci, nu am mai primit nimic de la mama. Dar ii mai cumpara jucarii lui Ionut cand era mic.
Banii se fac greu si se cheltuie repede. :))
Bravo tie, Aniela!
Parintii mei ne-au impartasit de fiecare data greutatile financiare si ne-au invatat de mici cat de mult poti sa castigi prin cumpatare. Nu ne-au privat de bunuri scumpe, dar ni le luau abia in momentul in care erau convinsi ca le vom folosi.
La fel am procedat si eu cu baiatul meu. Nu i-am ascuns greutatile prin care treceam, nu m-am ferit de el si a invatat de mic valoarea banului. Are aproape 19 ani si uneori ma rog eu de el sa primesca bani, sa isi cumpere ceva. Ii ia si ii tine ascunsi, ii strange pentru zile negre sau pentru iesiri mai importante in oras. Acum 3-4 ani s-a bagat in vacanta la un partid, descarca tiruri cu umbrelute si ce mai ofereau aia, anul trecut a lucrat in vacanta in coarda, alpinist, la placat de blocuri, iar in vacanta asta a impartit pliante.
mie nu mi-a placut niciodata sa le cer bani alor mei si de la 14 ani oricum am plecat de acasa sa fac liceul in alt oras. Si automat a trebuit sa si invat sa ma descurc. La 14 ani am avut si primul job in vara respectiva la sfarsitul clasei a 9 a. Unde credeti ca puteam sa muncesc la varsta aia? E la o fabrica de mezeluri sezonier :).
Carutul pe roti avea undeva la 400-500 de kg incarcat si eu jumatate de buletin, nici nu ma vedeam de el.
Mi-a placut sa muncesc chiar daca pentru mine era super obositor, si sa stiti ca am acceptat o luna si ture numai de noapte. Mi-a placut am strans banuti pentru cateva luni bune dupa ce am inceput al 2 lea an de liceu.
Am intrat si eu odata intr-o fabrica de mezeluri. Miros insuportabil de carne stricata si munca fizica infernala. Ma uitam ingrozita la acei oameni, la munca pe care o faceau.
Am facut si eu ture de noapte, multe, mai ales cand aveam copilul mic, sa pot sta ziua cu el. Era un cosmar. Dormeam foarte putin, eram mereu ametita. Dar a meritat.
Bravo tie, Narcis!
dura poveste,da…
conteaza mult sa fii responsabil,lucru destul de greu la o anumita varsta,dar nu imposibil…
si eu am invatat mai repede decat mi-as fi dorit ca e important sa stii ce sa faci cu banii si mai ales cum se fac banii dar asta m-a ajutat chiar daca la momentul respectiv nu gandeam chiar asa :)
Primele mele zile de munca mi s-au parut un cosmar, la fiecre ora imi promiteam ca plec, pana in ziua in care a venit primul salariu. De atunci, mi-am dorit sa muncesc tot mai mult, sa am multi bani, desi niciodata nu am folosit pentru mine personal mai mult de jumatate din ceea ce castigam. Era intotdeauna cineva care avea mai multa nevoie de bani. :))
Chiar de toti banii? :(
Nici nu mi-ar fi venit ideea.
Oricum, intamplarea cred ca v-a prins bine. In sensul de lectie de viata. Dura…
Nu am pastrat nici un leu. De toti. :)) Nici acum nu stiu ce a fost in capul nostru. Dar am invatat o lectie importanta.
Toţi cred că avem “momente” care ne maturizează. Diferite dar cu acelaşi final! Important este că ai ajuns până aici mai mult învaţâand din greşeli şi nu repetându-le la nesfârşit.
Ana
Ana, cand omul repeta la infinit o greseala, este clar ca are ceva probleme. :))
Eu am avut un vecin in bloc are parea sa nu greseasca niciodata. A fost un copil foarte cuminte, elev model, a terminat facultatea, s-a insurat, dar niciodata nu am auzit despre vreo greseala de-a lui. Parea perfect omul ala.
mi-ai răscolit amintirile…
Atat? Nu primim nici un amanunt? E ok si asa, este alegerea ta. Sper doar sa nu fi trezit amintiri neplacute.
Asta da amintire:)) Legat de bani…o sa zici ca am doar 17-18 ani si nu stiu valoarea lor, dar stiu…stiu cat de greu se fac banii, dar si cat de repede se duc(am lucrat o scurta perioada de timp)…stiu cat de greu e sa’ti gasesti un loc de munca indiferent de varsta(am zis ok nu gasesc pentru mine, dar nu se gasesc usor nici pentru cei..”adulti” nu’mi vine un alt termen). Stiu cat de greu e sa strangi bani (din aprilie ma tot chinui sa strang niste bani sa’mi iau telefon si abia am reusit sa strang 6 milioane)….stiu chestiile astea si pe de’o parte pot sa spun ca m’au maturizat putin, dar…sunt inca un copil din toate punctele de vedere(majoritatea) si asa o sa raman multa vreme..un copil mare, dar in unele situatii copilul asta intelege mai bine decat un adult si ajuta
Tu esti ca si baiatul meu. Poate si din acest motiv te indragesc asa mult. Am scris mai sus despre cum s-a maturizat si el, despre cum intelege ce inseamna banul si cum se castiga. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc, spunand doar ca te admir.
Din primul an de liceu, cand s-au despartit parintii mei, a trebuit sa-mi castig banii de buzunar si de haine.
In facultate m-am intretinut singur si chiar am reusit sa-mi iau prima masina.
Cred ca baietilor le este mai usor sa se descurce de bani in prima perioada a vietii. Stiam de masina, mi-ai povestit. Nu pot decat sa te felicit!
Eu nu cred ca as fi avut curajul “sa toc” banii altcuiva, oricat pofta mi-ar fi facut – sunt culmea corectitudinii, din pacate :D ).
O experienta dureroasa… recuperarea lor
Asa am devenit si eu “prosta de corecta ce sunt”, dupa cum spune fosta mea prietena, dupa care plangeam zilele trecute. :))
Extraordinar de bine imbracata nu am fost niciodata , si nu zic ca m-am acomodat bine situatiei.
Normal ca vroiam si eu mai multe haine , normal ca vroiam haine la moda si scumpe ..numai ca nu s-a putut .
Am invatat sa ma multumesc cu ceea ce am , o singura data am furat de la parinti era vorba de 3 lei si cred ca vroiam sa imi cumpar o ciocolata sau ceva in genul asta …insa nu am avut niciodata curajul sa marturisesc ce am facut…
Cred ca sunt mai caliti, mai pregatiti pentru viata cei carora nu le vine totul pe tava de la inceput. Sunt mai motivati sa invete, sa munceasca si sa chibzuiasca banii.
Samira, important este ca ai inteles si nu ai mai pus mana.
Si la noi a fost destul de greu. Trei copii, doar tata avea servici.. de la 13-14 ani, am inceput sa lucrez. Nu imi pare rau pentru ca am invatat multe lucruri pana acum. M-am maturizat si eu la fel de repede.
Tu esti foarte ambitioasa, Rozi. Ai stiut mereu ce vrei si ai realizat. Poate ca a contat mult si faptul ca nu ai avut totul de-a gata.
:) Mi-ai adus aminte de mine cand aveam 11 ani si a venit mamaie de la tara sa stea cateva zile la noi.Tinea banii intr-o batista sus pe sifonier si cum pentru mine nici un loc in casa nu era secret bineinteles am descoperit comoara.Cine manca in fiecare zi,timp de o saptamana, inghetata cu colegele? Si cine a mancat bataie cand a aflat mama de isprava ? Eeee ce vremuri…