Cred că eram singura fată care nu o invidia pe Violeta. Îmi era vecină şi prietenă de foarte mulţi ani, încă de pe vremea când ne jucam de-a mama şi de-a tata în spatele blocului. Dăduse norocul peste ea… Doru, cel mai frumos şi mai inteligent băiat din cartier, îi ceruse prietenia. Multe fete au şoptit pe la colţuri că ar fi meritat o fată mai dezgheţată, mai ieşită în lume. Multe fete s-au întrebat ce a văzut la bruneta subţirică, modestă, care nu făcea altceva decât să meargă la şcoală şi să se plimbe alături de prietene pe străzi, fără ţintă şi fără să privească în jur.
La câteva săptămâni după ce au devenit prieteni, Doru mi-a propus să îmi prezinte un bun prieten al său, abia întors din armată. Am acceptat bucuroasă, ştiind că Doru era înconjurat de băieţi frumoşi, cu care chiar aveai ce discuta. Ne-am întâlnit în parcul de lângă piaţă. I-am văzut de la depărtare. Unii stăteau pe bănci, alţii în picioare, fumând. Pe care dintre ei s-a gândit Doru să mi-l prezinte? Să fie tipul înalt şi slab, care cântă la chitară? Să fie roşcatul îmbrăcat cu pantaloni de in? Nu, mai degrabă trebuie să fie brunetul acela zâmbitor care ne studiază din cap şi până în picioare.
Ajungem lângă băieţi şi Doru mă ia de mână. Mă ţin după el şi când ridic ochii, văd în faţa mea un băiat tuns foarte scurt, cât mine de înălţime, cu un nas pe care l-aş fi putut remarca de la câţiva kilometri. Este foarte bine făcut, cu spatele lat şi picioarele musculoase; are o cămăşuţă albă de pânză topită, espadrile şi blugi moderni, cu buzunare plasă. Privirea lui pare dură, serioasă. Apoi zâmbeşte şi îi văd caninii albi, ascuţiţi. El este Florin şi eu voi fi începând de astăzi prietena lui. Nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau sau nu. Mă ia de braţ şi îmi spune să merg cu el în piaţă, să cumpărăm ţigări.
Mă tem puţin de el şi mă jenez pentru că mă ţine de braţ. Mă vor vedea toţi cu el… Este atât de urât faţa de ceilalţi băieţi din grup. Cum de l-a ales Doru tocmai pe el? Refuz să merg şi Florin insistă. Doru îmi face semn să stau liniştită, că nu se întâmplă nimic rău. Plecăm spre piaţă. Pe drum, îmi spune că nu Doru l-a ales pe el pentru mine. Mă văzuse încă din ziua în care venise din armată şi de atunci tot insista pe lângă Doru să ne facă lipeala. Îmi spun în gând că nici moartă nu voi fi prietena acestui băiat. Pare autoritar, este urât şi merge de parcă toată viaţa a jucat fotbal.
Ne întoarcem în parc. Nu mi s-a întâmplat nimic pe drum. Am descoperit că este amuzant, că are mereu o replică inteligentă la îndemână şi că este cunoscut în cartier. Toţi băieţii îl salută cu respect, parcă şi cu puţină teamă. Le spune băieţilor din grup că de astăzi sunt prietena lui şi că ar face bine să aibă mare grijă la felul în care vorbesc şi se poartă cu mine. Începe să îmi surâdă ideea de a avea un prieten cu atâta autoritate în faţa celorlalţi. Dacă ar fi fost mai drăguţ… Mă conduce spre casă şi spre un drum nou, întins pe vreo cinci ani.
Vezi ce poate iesi dintr-o lipeala bine facuta ? Cinci ani nu-i tocmai putin ! :)
Avea nasul mare sau avea un nasuc dragut? :))
:) Avea un nas imens… :))))
Ce poveste frumoasa1 Mi-a amintit fix de tineretea mea, cand m-am cuplat cu un punk-er, nu unul oarecare, ci unul care a ramas iubirea vietii mele…Of, nostalgie…ce imi faci tu, Vienela…
Doamne, de nu ne-ar sta in fire sa judecam dupa aparente! Eu traiesc cu omul pe care, vazandu-l nu dadusem nici o ceapa degerata. Este cel mai calm, tandru si amuzant, protectiv si generos barbat, va dati seama ce era sa scap?
Eu una stiu exact ce vrei sa spui, sunt exact in situatia ta, m-am lasat aleasa fara sa dau prea mult pe el. Si l-am descoperit treptat… ca valoreaza minim greutatea lui in aur…si acum ma ingrozesc la gandul ca era sa trec pe langa el….si ce mare pacat ar fi fost…
Mda, bărbaţilor pe care nu dăm nici măcar ceapa degerată le dăm inima mea.
Stii vorba din popor despre barbatii cu nasul mare? :P :D Dar confirm eu ca nu este general valabila! :P
Nu ma consider si nu m-am considerat niciodata o frumusete si m-am cam ferit de barbatii frumosi la infatisare , convinsa fiind de zicala ca “barbatul frumos nu este pentru nevasta”.Bine , nu era vorba aici despre casatorie sau ceva asemanator , nici vorba.Doar ca mi-am insusit vorba asta , data fiind experienta din familie ,precum si experientele mele ulterioare.Insa ,ca orice uman , am si eu standardele mele personale de frumusete si genotipuri umane masculine preferate.Ca atare intotdeauna mi-au placut barbatii cu ochi albastrii si sa fie mai mari decat mine ,fizic vorbind.Tocmai din cauza ca sunt o femeie inalta,in tinerete am fost sportiva si pe vremea aceea erau prea putini baieti mai inalti decat mine , care sa imi placa mie.Dar cam asteau au fost criteriile si principala era inaltimea.
Dar uite ca , asa cum tu ai povestit aici , de cele mai multe ori aparentele inseala si unde te astepti mai putin , acolo descoperi frumosul sufletului ce lasa total in umbra frumusetea fizica.
Si a adevarata corelatia dintre nas si…?
Hai sa facem o statistica, corect!!!
Eu votez pentru DA…
Din realitatea umana experimentata de mine , NU!
Vaaaaai…doamnelor, pai e frumos?!?! Unde-s discutiile despre suflet de alta data???? :))
păi tot despre suflet vorbeau şi ele :P
Eu am sa fiu sincer si sa zic ca mie povestea asta mi s-a parut oarecum infricosatoare din cauza pasivitatii descrisa de autoarea adolescenta la vremea povestii fata de un ins oarecare care nici macar nu o atragea, si care ii fusese prezentat inca de altul, (chiar daca ala a zis ca fusese ideea lui, etc). Dar si asa in general chestia cum ca baietii cer prietenia unor fete, adica cum ca ar fi de asteptat vreo alegere si interventie din partea lor, iar fetele ar fi sau chiar ar trebui sa fie total pasive asa in fata sortii sau naiba stie cui, mai ales cand sunt adolescente mi s-a parut ceva oarecum nenatural si chiar nerecomandabil. Mie mi s-a parut chiar oarecum abuziv gestul de a atinge o fata tanara de brat si a o ghida asa mai departe daca ea avea o ezitare de a merge, de a o convinge oarecum prin intimidare.
Dar asta e poate ca eu sunt mai nevricos plus ca nu stiu sa ma port cu fetele, iar fata de o adolescenta, dar chiar si fata de un baiat adolescent eu personal nu as face absolut nici un gest activ de fortare sau nici macar seductie asa mai gandita vreodata…desigur asta la mintea mea de adult de acuma, plus desigur nu sunt eu ala care e un seducator prea activ motivat din fire oricum, desi desigur ca de obicei daca chiar vreau ceva m-am straduit sa imi fac un plan anume sa-l obtin exact dupa cum am vrut si am obtinut, numai ca desigur am o lista de 10000000000000 de reguli si clauze in legatura cu persoanele pe care voi incerca eu personal sa le seduc si in ce conditii si mod plus cu analiza de beneficii vs dezavantaje, si un studiu de fezabilitate si de complianta cu etica procesului de seductie, plus cu preferarea metodei de a ma lasa eu de fapt sedus, insa de a-mi manifesta interesul si disponibilitatea pt asa ceva prin a declara cat se poate de clar si direct de la bun inceput, “hello, eu am venit in acest loc si ma aflu aicea in fata dvs cu scopul de a ma lasa sedus de dvs, plus am peste 18 ani, am IQ mediu, nu sunt intoxicat cu alcool nici cu alte substante, si nu am alte incapcitati mentale mai severe decat cele din cadrul unui ADHD si am o imagine de mine stabila si integra si nu sunt nici exagerat de sensibil la rejectie, deci nu exista vreun risc considerabil atunci cand voi consimti a ma lasa sedus, daca dvs aveti desigur acest interes cu totul liber si neconstrans de nimeni”, (plus desigur ca eu am evaluat in prealabil capacitatea de consimtamant a persoanei fata de care sunt dispus de a ma lasa sedus, si daca nu am apucat sa intreb si intrebarile de screening despre alcoolism sau nu am apucat sa verific si markerii de sindrom fetal alcoolic prevestitori de un destin la puscarie pt acel seducator, am sa le determin si pe astea in decursul activitatii de seductie), desi desigur am ajuns la acest nivel deosebit de corporatist doar cand am ajuns adult si mi-am dat seama ce prost educati din punct de vedere sexual sunt unii oameni, si ca desi eu nu am cum sa contribui in mod ff practic la educarea altora, macar sa ma educ ca lumea pe mine insumi.
Dar nu stiu, mie imaginea unui individ oarecare apucand-o de brat asa pe Vienela care era adolescenta si care ezita, asa cum a fost povestit in povestea de mai sus, mi s-a parut cam horror, chiar daca ala avea cica un suflet bun sau avea opinii interesante, etc. Pur si simplu abordul nu-mi place. Plus atitudinea fetelor descrise asa pasiva nu mi-a placut nici aia.
Adica asa la nivel de literatura si fantezie am citit si eu ca e posibil ca unor femei sa le faca placere sa isi inchipuie niste scenarii in care ele sunt mai pasive si vine unul mai macho asa si le rapeste, sau le cam violenteaza, oarecum asa ca Clark Gable fata de Scarlett in filmul Pe Aripile Vantului, insa dupa parerea mea cat se poate de sincera astea sunt fanteziile unor ADULTI/ADULTE, nu ale unor adolescenti, adica nu cred ca ar trebuie propagate chiar asa de usor in randul adolescentilor care eu cred sincer ca trebuie educati si sprijiniti sa invete sa fie stapani si incontrol in dirijarea propriei lor evolutii si educatii sexuale, (care desigur nu include numai lectii despre actul sexual de tip intercourse , ci si intreaga relationare cu altii cu care se are de gand o apropiere erotica de diferite grade), nu asa sa astepte ca niste vitei sa ii invete mama Natura sau cine s-o nimeri, si zau, eu nu vorbesc numai despre fete dar si despre baieti.
Unde dai şi unde crapă!
Una povesteşti tu acolo cu meşteşug, ca să ne atragi,
cu totul altceva comentează cititorii.
Eu acum ar trebui să prezic dacă fata are sânii
îndeajuns de dezvoltaţi şi alte amănunte anatomice,
de pildă ficatul gras şi colesterolul mărit,
ca să se potrivească cu aia lui (fosa nazală)?
tinerete tinerete !!!
Vienela, Vienela! Noi suntem pe câmpii, clar. Facem asocieri amuzante, dar tot nu pot să nu-mi opresc un gând serios. Din experienţa mea, zău dacă m-aş mai opri la un om urâţel. Mi s-a dovedit că zicala aia cum că sufletul e mai, şi mai nu se pune totdeauna. Dimpotrivă. Dacă are şi caracter nu tocmai plăcut şi nici fizicul nu e de Doamne ajută măcar, aduni mamă la frustrări de mers la psiholog cu ele. Una peste alta cinci ani nu-s de colo…
sufletul ca sufletul, ca au fost filme de gen Elephant Man, si Cocosatul de la Notre Dame, si Beauty and the Beast, nemaivorbind de scena educativa din Ben Hur cu leprosii, adica si oamenii urati au suflet, cel putin vasta majoritate, si doar o fractiune absolut infima din oameni nu au suflet sau mai sunt si unii carora li s-a putut zdrobi irecuperabil, desi procentele sunt realist mici, si dupa parerea mea sufletele sunt chiar egale, insa e vorba de sanatate, pt ca daca te angajezi intr-o relatie de termen lung, mai ales una posibil bazata pe un juramant de gen Win sickness and in health”, plus mai ai de gand sa te si reproduci, totusi conteaza asa la prima vedere ca cineva sa nu aiba o boala contagioasa care se poate raspandi si in creier la o adica, sau sa nu aiba urechile prea clapauge , ca nu se stie ce alte chestii genetice s-or mai putea transmite si progeniturii, desi desigur azi exista posibilitati sporite de testare in caz de vreun dubiu si de primit consiliere genetica, plus desigur nu toate malformatiile sau asimetriile sunt neaparat sugestive de vreo boala genetica transmisibila, dar de aia e bine sa se ceara sfatul unui medic daca cineva se indragosteste de cineva cu nasul exagerat de mare, pt ca nu se stie daca o fi de la o tumora la cap, de la o boala infectioasa, sau asa o fi de la mama Natura.
ma rog, si bolile sunt tot de la mama Natura, am impresia, dar asta e deja o chestie mai filozofica, si din punctul meu de vedere sufletele sunt dincolo de filozofie, plus eu nu ma pricep la filozofie
ca sa nu se sperie lumea mai impresionabila, totusi in cazul specific al unui nas mare si atata, sansele ca sa fie de la vreo maladie sunt destul de mici, si probabilitatea cea mai mare este ca e vorba de o variatie total comuna naturala pt ca daca nu ar fi fost ceva atat de banal nu ar fi scris dl Gogol despre el, dl Gogol fiind chiar empatic interesat de soarta unor oameni total neexceptionali, obisnuiti, desi desigur importanti tocmai prin valoarea clar recunoscuta a sufletului fiecaruia din ei
Exista un echilibru si asta s-a dovedit aici.Frumusetea interioara a invins pe 5 ani cum zici tu.
Cand am citit de 5 ani…m-am tot gandit cati ani aveai pe atunci :)
Iar despre treaba asta cu frumusetea…nu cred ca pot comenta. E ceva atat de relativ si subiectv…incat nu stiu…