Cred că eram singura fată care nu o invidia pe Violeta. Îmi era vecină şi prietenă de foarte mulţi ani, încă de pe vremea când ne jucam de-a mama şi de-a tata în spatele blocului. Dăduse norocul peste ea… Doru, cel mai frumos şi mai inteligent băiat din cartier, îi ceruse prietenia. Multe fete au şoptit pe la colţuri că ar fi meritat o fată mai dezgheţată, mai ieşită în lume. Multe fete s-au întrebat ce a văzut la bruneta subţirică, modestă, care nu făcea altceva decât să meargă la şcoală şi să se plimbe alături de prietene pe străzi, fără ţintă şi fără să privească în jur.

La câteva săptămâni după ce au devenit prieteni, Doru mi-a propus să îmi prezinte un bun prieten al său, abia întors din armată. Am acceptat bucuroasă, ştiind că Doru era înconjurat de băieţi frumoşi, cu care chiar aveai ce discuta. Ne-am întâlnit în parcul de lângă piaţă. I-am văzut de la depărtare. Unii stăteau pe bănci, alţii în picioare, fumând. Pe care dintre ei s-a gândit Doru să mi-l prezinte? Să fie tipul înalt şi slab, care cântă la chitară? Să fie roşcatul îmbrăcat cu pantaloni de in? Nu, mai degrabă trebuie să fie brunetul acela zâmbitor care ne studiază din cap şi până în picioare.

Ajungem lângă băieţi şi Doru mă ia de mână. Mă ţin după el şi când ridic ochii, văd în faţa mea un băiat tuns foarte scurt, cât mine de înălţime, cu un nas pe care l-aş fi putut remarca de la câţiva kilometri. Este foarte bine făcut, cu spatele lat şi picioarele musculoase; are o cămăşuţă albă de pânză topită, espadrile şi blugi moderni, cu buzunare plasă. Privirea lui pare dură, serioasă. Apoi zâmbeşte şi îi văd caninii albi, ascuţiţi. El este Florin şi eu voi fi începând de astăzi prietena lui. Nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau sau nu. Mă ia de braţ şi îmi spune să merg cu el în piaţă, să cumpărăm ţigări.

Mă tem puţin de el şi mă jenez pentru că mă ţine de braţ. Mă vor vedea toţi cu el… Este atât de urât faţa de ceilalţi băieţi din grup. Cum de l-a ales Doru tocmai pe el? Refuz să merg şi Florin insistă. Doru îmi face semn să stau liniştită, că nu se întâmplă nimic rău. Plecăm spre piaţă. Pe drum, îmi spune că nu Doru l-a ales pe el pentru mine. Mă văzuse încă din ziua în care venise din armată şi de atunci tot insista pe lângă Doru să ne facă lipeala. Îmi spun în gând că nici moartă nu voi fi prietena acestui băiat. Pare autoritar, este urât şi merge de parcă toată viaţa a jucat fotbal.

Ne întoarcem în parc. Nu mi s-a întâmplat nimic pe drum. Am descoperit că este amuzant, că are mereu o replică inteligentă la îndemână şi că este cunoscut în cartier. Toţi băieţii îl salută cu respect, parcă şi cu puţină teamă. Le spune băieţilor din grup că de astăzi sunt prietena lui şi că ar face bine să aibă mare grijă la felul în care vorbesc şi se poartă cu mine. Începe să îmi surâdă ideea de a avea un prieten cu atâta autoritate în faţa celorlalţi. Dacă ar fi fost mai drăguţ… Mă conduce spre casă şi spre un drum nou, întins pe vreo cinci ani.