Tipul subţirel, dar bine legat, care tocmai trecea pe sub balconul ei în drum spre universitate, fusese un copil retras, timid, impresionabil, pe care mama lui  îl protejase excesiv, probabil dintr-un greşit sentiment de vinovăţie.

Îl cunoştea de când se născuse, îi dusese cadouri la fiecare aniversare, îi urmărise pas cu pas creşterea şi maturizarea. Locuiau în acelaşi bloc şi era prietenă cu mama lui. Femei singure, aproape de vârsta pensionării, ea divorţată, fără copii, vecina nemăritată şi rămasă cu acest copil, acum sărit de 30 de ani. Era singuratic şi părea că urăşte oamenii. Se făcuse speolog, tocmai pentru a evita să lucreze şi să trăiască în compania prea multor fiinţe, marcat de copilăria tristă, de marginalizarea pe care o simţise în fiecare clipă a vieţii lui.

Devenise un bărbat de o frumuseţe uluitoare, cu mers elastic şi trăsături perfect proporţionate. Dar ce folos, dacă oamenii vedeau în primul rând culoarea întunecată a pielii ca de metis, dacă unii încă îşi aminteau, râzând în barbă, greşeala din tinereţea mamei lui? Tânara liceană se îndrăgostise nebuneşte de un student venit de pe meleaguri străine, crezuse în promisiunile lui, ascultase fericită declaraţiile de dragoste fierbinţi şi ii făcuse un copil. S-a aflat repede în oraş că tatăl dispăruse fără urmă, că tânara eleva nu ştia de fapt nimic despre el şi că făcuse un copil din flori, aproape negru. Unii spuneau că tatăl ar fi fost african, alţii şopteau ceva despre un indo-chinez, dar de fapt nimeni nu ştia nimic concret.

Ruşinea pogorâse asupra ei şi a familiei, iar băiatul crescuse într-o atmosferă tensionată, plină de reproşuri şi regrete. Nici măcar nu au încercat să îl caute pe tatăl “dezertor” , pe cel care adusese necazul în familia lor, în apartamentul cu aer dezolant. S-au chinuit să îl crească, i-au oferit tot ce au putut, deşi bunicii îl priviseră mereu cu un oarecare reproş în ochi, de parcă ar fi avut vreo vină că intrase în viaţa lor neinvitat.

Anul trecut, băiatul se îndrăgostise de o colegă bioloagă. Urmau să se căsătorească în primăvară. Dar până atunci avea de gând să îşi găsească tatăl, să îşi cunoască originile, iar pentru asta plănuise să se întâlnească cu mama lui la universitate, să verifice arhivele, încercând să dea de urma lui.

Femeia stă pe balcon, urmărindu-i paşii elastici, până dispare după colţ, apoi intră în casă tulburată, meditând la răutatea oamenilor ce calcă în picioare destinele altor oameni, la nepăsarea cu care îşi tratează semenii, la imobilitatea ca de piatră de pe obrazul tânărului.