După câteva ore, când femeia a ieşit pe balcon să întindă rufele abia spălate, l-a văzut întorcându-se de la universitate, la braţ cu mama lui. Le-a făcut semn să urce până la ea, curioasă să afle ce au rezolvat.

Mama băiatului nu părea într-o stare prea bună. Căutarea prin arhive şi găsirea informaţiilor despre iubitul din tinereţe îi treziseră amintiri pe care le credea îngropate, doruri neostoite, amestecate cu dorinţe de răzbunare pentru toţi aceşti ani în care suferise tăcută, rănită de dispariţia lui.

Dar băiatul, pentru prima dată de când îl cunoştea, părea liniştit şi purta o urmă de zâmbet şi de speranţă pe obrazul întunecat. Hotărârea lui era luată.

” Această scrisoare vorbeşte despre vieţi ce păreau distruse şi despre speranţe înviate. Vorbeşte despre iubirea dintre doi oameni tineri şi despre rodul dragostei lor.

El, venit dintr-o ţară africană la studii în România, ea, elevă de liceu, îndrăgostită lulea de băiatul brunet şi mereu voios, care a făcut-o să trăiască în rai o perioadă. De ce oare acel băiat, când a terminat facultatea şi i-a expirat permisul de şedere în scop de studii, a plecat fără să îi spună un cuvânt, fără să îşi ia adio de la fata pe care spunea că o iubeşte?

Ştie oare băiatul de atunci că fata căreia i-a jurat iubire a făcut un copil? Că acel copil a crescut dorindu-şi un tată? Că mamă şi fiu au suferit în tăcere, marginalizaţi de societate? Că acel copil, care acum e mare, ar vrea să îl cunoască pe băiatul de atunci, să îl îmbrăţişeze, să poată rosti o dată cuvântul TATĂ? ”

Deşi gândise şi regândise această scrisoare vreme de peste 20 de ani, deşi scrisese sute de ciorne în copilărie pentru tatăl necunoscut, când a sosit momentul, băiatul, cu mâinile tremurând, nu a putut scrie mai mult.

După câteva luni, a primit răspunsul mult aşteptat.

” Dragul meu FIU,

Am ezitat mult înainte de a răspunde scrisorii tale, care m-a bulversat. Tânărul de atunci, despre care vorbeşti în scrisoare, nu mai există. Era un om laş, care s-a speriat auzind că va deveni tată, că va avea o responsabilitate uriaşă, că i se va pune o povară pe umeri. Era un ticălos care a preferat să fugă, decât să privească plin de curaj viaţa.

A crezut că fugind scapă de griji, dar s-a trezit împovărat mai rău. Mustrările de conştiinţă nu l-au lăsat să doarmă, coşmarurile din care se trezea lac de sudoare îi aduceau noapte de noapte un plâns sfâşietor de copil. Dorul nemărginit de femeia iubită l-a împiedicat să îşi facă o altă relaţie stabilă, deşi a încercat de multe ori. Nu şi-a dat seama cât o iubeşte pe tânara româncă decât după ce a părăsit-o.

Umbra acelui tânăr trăieşte astăzi în Franţa şi îşi vrea familia înapoi. Ştie că este doar un vis, că nu poate fi iertat pentru imensa suferinţă pe care a provocat-o singurelor fiinţe pe care le-a iubit.

Umbra acelui tânăr cade copleşită de ruşine şi remuşcări în genunchi, cerându-şi iertare pentru tot.

TATA.”

Vecina plânge încetişor alături de prietena ei, o îmbrăţişează încercând să îi potolească tremurul corpului şi îi spune că a venit clipa la care a visat mereu. Iubirea dintre ei nu a murit, ci doar a stat ascunsă, aşteptând.

Speologul stă pe un scaun, complet nemişcat, dar cu faţa luminată de o bucurie intensă, cum nu a mai simţit vreodată.