Somnul raţiunii

Au fost situaţii în viaţa mea (şi sunt convinsă că şi în vieţile voastre) când mi-am dorit cu ardoare ca un lucru să se întâmple într-un anumit fel şi nu altminteri. Eram vulnerabilă în acele clipe, chiar dacă nu conştientizam asta. Oricine şi-ar fi pus mintea cu mine m-ar fi putut păcăli oricum i-ar fi trecut prin cap, după bunul său plac, fără ca eu să îmi dau seama. Ce poate fi mai plăcut decât să auzi exact ceea ce sperai să auzi? Nici măcar nu îmi pot garanta că nu mi se va mai întâmpla.

Spuneam de curând că somnul, mijloc de recuperare a energiei, mi se pare uneori mai reconfortant ziua decât noaptea. Eram şi încă mai sunt convinsă că având pe paturi saltele relaxa, oamenii dorm mai bine şi se trezesc mai lucizi. Sigur, cu condiţia să nu bea cafele câte beau eu. Dar ce ne facem când nici somnul de zi şi de noapte, nici cea mai bună saltea, nici renunţatul la cafea, nici raţiunea nu ne ajută? Cum ne putem feri de cei puşi pe glume, când noi ne dorim din suflet să auzim fix gogoşile pe care ei ni le toarnă?

Unii dintre voi ştiu probabil de păcăleala pe care un bărbat oarecare i-a tras-o unei jurnaliste de la nu ştiu ce ziar de scandal. Ea îşi dorea din inimă să aibă un articol bun, presărat cu informaţii “senzaţionale” despre viaţa unei tinere ce abia murise, el era pus pe glume şi a profitat de faptul că jurnalista nu voia decât bârfe, nicidecum documentare serioasă în legătură cu respectiva poveste. Pur şi simplu, din dorinţa de a avea exclusivitate şi de a veni cu “o ştire senzaţională”, jurnalista nu a folosit nici o metodă de filtrare a informaţiilor primite.

Şi-a lăsat raţiunea să doarmă (oare avea saltea relaxa şi dormea prea bine, de nu a simţit că este ceva în neregulă?) şi a ajuns să publice în ziar toate minciunile şi ironiile pe care, cu dărnicie, tânărul i le-a furnizat. Astfel, moartea unei tinere a devenit poveste tragi-comică şi probabil va fi întotdeauna asociată cu personajele aduse pe scenă şi asociate haotic de acel tânăr: secta penticostală Autobaza, dealerul de marihuana Silviu Gherman, căpitanul Burcea şi deja faimosul salut Glorie Mielului Sfânt!

Întorcându-mă la ideea de început, nu pot să nu mă întreb un lucru: dacă jurnalista nu ar fi căutat cu tot dinadinsul senzaţionalul, s-ar fi lăsat  oare amăgită în asemenea hal? Dacă noi, oamenii, nu ne-am dori cu ardoare să auzim anumite lucruri, am mai putea fi păcăliţi atât de uşor?