Sistemul respirator al pițigoiului adaptare pentru zbor

În timpul cercetărilor, copiii observă un pițigoi aflat în zbor. Precizează o adaptare a sistemului respirator al pițigoiului pentru zbor. Sistemul respirator al pițigoiului adaptare pentru zbor:

Pentru că cineva a ajuns pe blogul meu cu întrebarea ”pe unde respiră pițigoiul”, vreau să fac câteva precizări:

-pițigoiul respiră pe nările situate la baza ciocului

-ca orice altă pasăre, pițigoiul se hrănește folosind ciocul

-pițigoiul doarme băgând capul sub aripă

-ca orice altă pasăre, pițigoiul are două picioare pe care se sprijină când nu zboară

-pițigoiul zboară folosind cele două aripi din dotare.

Pițigoiul, pasăre fiind, respiră prin plămâni. Eficiența cu care funcționează plămânii păsărilor este una dintre cele mai interesante adaptări, absolut necesară efortului făcut de pițigoi și de alte păsări în timpul zborului.

Cele două nări, situate deasupra ciocului, comunică cu cavitatea nazală, unde aerul este filtrat, încălzit și umezit.

În timpul zborului, cutia toracică devine rigidă, iar rolul sacilor aerieni este preluat de către musculatura de zbor. Informatii complexe – Sistemul respirator al pițigoiului adaptare pentru zbor

O altă adaptare interesantă este legată de faptul că pițigoiul, ca și alte păsări, poate respira și prin gură, cu ajutorul choanelor – choana este orificiul posterior al foselor nazale, prin care acestea comunică cu faringele.

Bronhiile primare se divid în plămâni în câte 4 perechi de bronhii secundare. Acestea se ramifică formând parabronhii. La rândul lor, parabronhiile formează paleopulmonul și neopulmonul (din parabronhiile laterale, prin care se face și comunicarea cu sacii aerieni).

Poveste despre pițigoi

Iarna se dovedise a fi lungă. Parcă prea lungă şi prea grea. Şcolile fuseseră închise din cauza zăpezii ce căzuse abundent. Ieşeam des la joacă în primele zile ale vacanţei neaşteptate. Construisem cazemate, lăsasem în omăt urme de tractor, călcând cu picioarele într-un anume fel şi mă bulgărisem cu copiii de la bloc până îngheţasem.

Dar în acea zi nu se putea ieşi afară. Gerul muşca din obrajii înroşiţi, zăpada trosnea sub tălpile bocancilor, iar tata era liber şi nu era cale să îl conving că gerul nu îmi face rău. Stăteam în bucătărie dezlegând un careu de rebus când un ciocănit discret în geam m-a făcut să ridic mirată privirea. Cine putea ciocăni în geamul de la etajul trei?

Era o biată turturică, mai mult moartă decât vie, înfometată şi probabil îngheţată de frig. Ceva mai devreme scuturasem faţa de masă şi câteva firimituri căzuseră pe pervaz. Aşa ne-a venit ideea de a hrăni păsările cerului în fiecare zi de iarnă. Mălai, pâine, cotoare de mere, nici un rest de la masă nu se mai irosea.

Pervazul ne era mereu plin de păsări (turturele, sticleţi, piţigoi şi nişte păsări mici, albastre, care se agăţau de crengi ca liliecii, cu capul în jos). Învăţaseră să vină dimineaţa la masă, iar noi eram încântaţi de ciripitul lor. Îmi doream să le ating, să le mângâi şi să le încălzesc, însă erau prea sperioase şi la cea mai mică mişcare pe care o simţeau în bucătărie îşi luau zborul.

Capcana pentru pițigoi (nu faceți așa ceva acasă – adaptați dorința de a tăia zborul unei păsări la ceva ce este uman – găsiți colivii și păsări de cumpărat la petshop)

Stăteam ascunsă în spatele perdelei şi încercam să îmi ţin respiraţia, să nici nu clipesc, pentru a nu le speria. Tata a avut ideea de a întinde o capcană, dornic să îmi facă pe plac, să îmi ofere o pasăre pe care să o am în casă mereu. A făcut ramele capcanei din stinghii de lemn, cărora le-a făcut din loc în loc găuri.

În aceste găuri a înfipt electrozi de sudură curăţaţi, imaginând o micuţă colivie. Trapa de sus stătea rabatată. În capcană a pus o felie de şuncă legată cu o aţă. Celălalt capăt al aţei era prins de beţişorul care ţinea trapa ridicată. Când pasărea intra în capcană să ciugulească din şuncă, mişca băţul, iar acesta, în cădere, închidea trapa, transformând pasărea liberă a cerului în captiv speriat.

Îmi doream un sticlete, căci mă atrăgea cu penajul său colorat sau o pasăre albastră, uimitoarea pasăre ce stătea cu capul în jos agăţată de crengi. Întâmplarea a făcut ca prima pasăre intrată în capcană să fie un piţigoi. Mi se spusese că piţigoii îşi iubesc atât de mult libertatea, încât în captivitate îşi bagă ghearele în gat, omorându-se.

Este un mit. Am ţinut în colivie piţigoi pe lungi perioade de timp, mi-au cântat şi încântat inima, fără să le treacă prin cap să stea nemâncaţi sau să îşi bage unghia în gât. :)

 

 

Sistemul respirator al pițigoiului adaptare pentru zbor

Sigur, nu vă sfătuiesc să le întindeţi capcane. Este doar o amintire veche de peste 40 de ani, trezită la viaţă de ciocănitul unui porumbel. Le puteţi hrăni, lăsând resturi de la masă aşezate pe geam, la pervaz. Vă vor face să vă simţiţi bine şi vă vor încânta cu ciripitul lor.

Pentru doamnele care doresc să tricoteze (să croșeteze) și să le facă nepoților sau copiilor un pițigoi de jucărie, am găsit o poză interesantă, din care vă puteți inspira.