În aceste vremuri tulburi, în care cu greu mai pot deosebi un amic de un dușman, simt că e musai să scriu pe blog despre tot ceea ce am pățit în ultima perioadă. Mă credeți sau nu, eu insist pe ideea că destăinuirile lansate pe internet fac bine la psihic. E mai greu să-mi dau seama dacă la al celui ce-și pune sufletul dezgolit pe o foaie virtuală sau al celui care citește și se regăsește în trăirile respectivului suflet. Oricum, e o distracție care merită să îi acordăm toată atenția noastră. Fiecare împărtășire a tainelor ce mă apasă îmi eliberează mintea și îmi aduce o mulțumire lăuntrică de neegalat.

De obicei, pentru necazurile mele este de vină sistemul. Și voi aveți obiceiul de a da vina pe el, nu-i așa? Am observat că toată lumea are aceeași parere: sistemul este o catastrofă. Totuși, dacă luăm fiecare om în parte și îl întrebăm cine este acest sistem, pariez că mulți rămân blocați, că habar nu au să răspundă. Lor le dau un sfat. Nu. Mai bine nu le dau nimic, că sunt zgârcit și mârâi când se apropie cineva de ceea ce îmi apartine. Și-s bine înarmat

Pauză.

Din păcate, de la jumătatea lunii ianuarie, când am salvat acest mic text pe blog, și până astăzi, când m-am decis să îl termin, a trecut aproape o lună, timp în care am uitat complet ce voiam să povestesc. Călare pe cele 12 cuvinte (sfatpatit, distractie, multumire, musai, sistemul, amic, inarmat, salvat, calare, psihic, catastrofa), mă uit la foaia virtuală și-mi spun: sistemul e de vină! Bine măcar că am apucat să povestesc lumii de cine sunt îndrăgostit, că altfel uitam până luna viitoare.