Peticul de cer pe care îl văd de la geamul meu este atât de mic, încât mai mereu mă păcălesc când trebuie să ies din casă. Chiar şi când  soarele străluceşte orbitor, din apartament am senzaţia că este întunecat, că trebuie să mă îmbrac bine şi rar se întâmplă să mă întorc din drum pentru a mă schimba, pentru a mă îmbrăca adecvat. Dar la primul strănut, semn al răcelii, iau o pastilă, beau un ceai cu lămâie, fac ceva care să mă ajute.

Aşa am încercat să procedăm şi cu calculatorul, când a dat primul semn că a obosit, că s-a îmbolnăvit. Probabil avea sistemul imunitar slăbit, pentru că nu i-au fost de ajuns îngrijirile noastre. Nici un balsam picurat pe rană, nici o vrajă, nici o incantaţie, nici o promisiune şi nici un acatist nu au avut efect. Nu am găsit panaceul care să îl scape de probleme.

Avea nevoie de un doctor şi de o spitalizare. În familia mea au fost voci care spuneau că şi eu aş fi avut nevoie de această pauză, pentru a scăpa de cearcăne şi a mă odihni aşa cum trebuie. Am citit, am făcut modificări prin casă, m-am certat cu vecinii, am dormit ca un prunc şi în tot acest timp am visat de multe ori că doctorul îmi vindecase calculatorul. Ştiţi cât am plâns după o tabletă zilele astea?

Dar abia de câteva minute o oră s-a întors acasă, unde a fost primit cu urale. Mi-a fost dor de blogul meu, mi-a fost dor de blogurile pe care le citeam zilnic. M-am simţit ruptă de lume, izolată ca pe o insulă pustie, unde nu sunt prea multe de făcut. Am avut mult timp la dispoziţie şi nu am ştiut cum să îl umplu, mai ales în ultimele ore, când deja epuizasem opţiunile. Voi încerca să recuperez cât mai repede ceea ce am pierdut în aceste zile.

Bine v-am regăsit!!!