Citesc povești scrise de oameni care pot imagina cu ușurință viitorul, fie el pe această planetă, fie pe altele, oricât de îndepărtate în timp și spațiu. În acele cărți, mai toți eroii se prind repede cum stau treburile, învață imediat să folosească tehnologia mult mai avansată decât cea cu care erau obișnuiți, parcă fără efort.

Citind, ajung uneori să râd de mine, atunci când îmi amintesc primii mei pașii în afara lumii pe care o cunoșteam, care îmi era familiară. Rememorând unele situații, înțeleg că nu aș fi putut deveni niciodată erou de carte SF, decât dacă autorul și-ar fi dorit să scoată în evidență neputința unora de a înțelege noul.

Înainte de a pleca în străinătate, auzisem că există pe acolo aparate care ”te simt” când vrei să te speli sau să te usuci pe mâini și care îți fac pe plac, declanșând mecanisme. Apoi le-am văzut pe la noi și m-am obișnuit cu ele. Dar nimeni nu îmi spusese că uneori apa începe să curgă dacă acționezi o pedală, la fel cum nimeni nu îmi povestise despre porțile care se deschid la apăsarea unei telecomenzi.

Mare mi-a fost mirarea văzând cum prietena mea întinde mâna spre porțile de fier forjat de la intrarea în curte, în timp ce soțul ei trăgea de volan, să pregătească mașina pentru intrare. Nu era nimeni în curte, și totuși porțile alea grele s-au deschis, lăsându-i să treacă. Ce mirare, ce încântare! Deci nu se întâmplă numai în filme. Normal că am cerut detalii, pentru a înțelege exact ce se întâmplă, ce anume declanșa acea mișcare lină.

Mi-au vorbit amuzați despre sistem control acces, prietena mea într-un mod simplu, comparând acele porți cu mecanismele de la metrou sau din instituțiile unde angajații folosesc carduri care le permit intrarea. Soțul ei s-a străduit (inutil) să îmi explice pe larg felul în care funcționează diverse dispozitive comandate de sisteme electrice sau electronice, sperând ca eu să mă lămuresc.

Pe mine nu mă interesa mecanismul propriu-zis, ci doar mă miram de idee și de avantajele pe care le aducea punerea ei în practică. De acolo, discuția a mers spre securitatea sporită pe care sistemele control acces le oferă, ceea ce m-a dus imediat cu gândul la o poveste mai veche, rămasă în memoria mea de la prima întoarcere a unchiului meu din America.

Ne povestise atunci despre sistemele instalate în intreprinderi, sisteme care, la o simplă acționare de buton, notau ora la care angajatul a ajuns la serviciu, verificau dacă are alcool în sânge și îi permiteau accesul, când totul era în regulă. Mirarea mi s-a stins, înlocuită fiind de ideea că America nu mai este chiar atât de îndepărtată și inaccesibilă, dar și că SF-ul nu mai este chiar SF.