Cu privirea aţintită pe un perete, se gândeşte la vremurile trecute, la zilele când bărbaţii roiau în jurul ei. Pe atunci nu o interesau. Era mulţumită de relaţia pe care o avea, relaţie care s-a rupt mai târziu şi nu a mai putut fi înnodată. Acum recapitula ultimele întâlniri, nemulţumită de ea şi de cei pe care îi cunoscuse. Sportivul era egocentric, consilierul judeţean ar fi putut fi doar un alt tip dornic de distracţie sau chiar proxenet, iar cel cu lanţ de aur la gât îi provocase repulsie. Unde s-au ascuns bărbaţii buni?
Au mai urmat şi alte întâlniri. De unele îşi aminteşte râzând, altele îi trezesc regrete. În privinţa informaticianului cu care a ieşit la bar încă nu s-a decis. Oare să regrete că i-a numărat paharele băute? S-au simţit bine împreună, au glumit, au fost dezinvolţi, dar poţi face casă cu unul care la prima întâlnire toarnă în el cât toarnă ţăranii la pomana porcului? Nu s-a îmbătat, dar devenise tot mai îndrăzneţ şi glumele lui erau tot mai indecente. Mâna lui cotrobăise pe sub masă, îi mângâiase piciorul, apoi încercase să urce. Era plăcut, dar nu se cuvenea…
Ultima întâlnire a fost oribilă! S-a simţit atât de prost! Jandarmul era înalt, frumos foc, cu nişte ochi verzi sclipitori, ce dovedeau inteligenţă. A privit-o câteva secunde în ochi, apoi din cap şi până în picioare. S-a prezentat aproape regulamentar, după care i-a spus senin că nu crede că se potrivesc. S-a scuzat, i-a întors spatele şi dus a fost! Cuvintele lui încă îi mai ard urechile, privirea lui încă o mai sfredeleşte. Câtă durere i-a adus acest om! Ce a văzut la ea şi nu i-a plăcut? Nu va ştii niciodată!
După această experienţă i-a trecut pofta de întâlniri cu necunoscuţi. S-a refugiat în bibliotecă, a citit, a visat, a mai şters o lacrimă. Timpul trecea nemilos peste ea, peste gândurile ei, peste trupul ei amorţit. Încerca să se acomodeze cu ideea că va îmbătrâni singură. Şi-a luat un căţel, să aibă cu cine schimba două vorbe seara. Îşi programase o excursie peste hotare. Era ceva nou pentru ea. Se va bucura de Paris şi de tot ceea ce poate el să ofere unui călător singuratic, însetat de frumos. Nu ştia că Parisul îi va dărui ceea ce căuta de atâta timp… Acolo l-a întâlnit pe cel care îi este soţ de trei ani, acolo s-a născut timidă iubirea dintre ei, iubire pe care au gustat-o pas cu pas, fără să se gândească la ziua de mâine.
Mă bucur că după atâtea întâlniri dezamăgitoare, a reuşit să găsească pe cineva potrivit ei. Înseamnă că există totuşi cineva pentru fiecare… 😀
Atuci cand esti dezamagita, atunci cand te hotarasti sa ramai singura cu catelul sau pisica ta…atunci cand ti s-a scarbit de toti macho-ii din jurul tau…tocmai atunci apare ceea ce ai cautat poate toata viata! Cunosc….
uh, deci trebuie sa ma decid sa-mi iau un caine, asta reteta? 😀
Yes! Ce frumooos!
Cunosc şi eu povestea asta, aproape identic. Până şi căţelul cu care dormeam 🙂 Happy ending-ul a venit tot când m-am dat bătută, doar că nu s-a întâmplat la Paris 🙂
Paradoxal, se stie ca gasesti atunci cand nu cauti.
Totul e bine când se termină cu bine… 🙂
Oare toti cei care nu mai cauta, se resemneaza si isi vad de ei insisi, gasesc ce au cautat?
Oare se termina vreodata cu cautarile? Oare ceea ce gasim ne face fericiti?
Sau marea gasire e doar resemnarea cu ce ti-a iesit in cale si supunerea in fata vietii?
Aha. Am inteles acum. Stiam de mai mult timp ata : in Romania nu gasesti oameni normali. Si eu mi-am luat gandul de la a gasi vreo femeie normala in Romania… O sa merg si io in Paris candva, chiar imi plac frantuzoaicele…
Ha ! Ha ! Sa stii ca m-ai facut chiar sa rad cu acest comentariu, nu cu rautate fata de nimeni, doar asa mi-a placut spontaneitatea lui, asa parea scris, sincer si spontan !
Mersi Rudolph :)) Pai zau acum, nici eu nu am gasit vreuna normala in Romania, si sunt din ce in ce mai convins ca nu voi gasi vazand ce fel de “fermei” exista acum….
Mersi Rudolph :)) Pai zau acum, nici eu nu am gasit vreuna normala in Romania, si sunt din ce in ce mai convins ca nu voi gasi vazand ce fel de “femei” exista acum….
Da, Vienela, asta e concluzia emisiunii si e culmea! Pe parte cu relatiile nu merge asa cum merge in orice alta parte: daca muncesti reusesti pana la urma. Nuuuu. pe parte cu realtiile trebuie sa cauti, sa saruti un milion de broscoi, sa iti iei un catel (eu imi luasem o pisicuta), sa te resemenzi, dar nu asa, de forma, numai ca sa iasa cartile, pentru ca trebuie, ci sa te resemnezi din tot sufletul….si atunci apare, cand nu mai credeai si nu mai sperai, de iti vine sa te freci la ochi si sa te intrebi daca e vorba de tine. Ma bucur ca povestea ta a fost cu happy end. Ma intreb insa care este procentul celalalt?
Astept cu interes divortul 😀
Ce divort ? Va urma o poveste politista. O sa ajunga exact ca in acea zicala de ce ii era poate frica nu va scapa, inchisa intr-un beci la mana unui serial killer psihopat ! Insa deoarece Vienela este o observatoare fina si stie sa descrie psihologia unor diverse persoane, ar iesi ceva rafinat o poveste gen Emmanuel Carrere (Adversarul) combinat cu Jean Christophe Grange (Raurile purpurii) plus cu Clouzot (Diabolique), zau nici nu glumesc…speram sa iasa o crima din asta cu accente deosebit de sumbre…daca e posibil si cu salvarea acelei eroine si cu o razbunare ulterioara similara cu cea din Mireasa Era in Negru (film Truffaut dupa romanul lui William Irish) !
Raule! 🙂
Cred ca nu se poate da o reteta de viata. Dar stiu cum e cu povestile si cu intalnirile acestea. Am trecut si eu prin asa ceva. 🙂 Ca si mine cunosc foarte mlte persoane. Poate ca intervine selectia, de fiecare data vrei ceva mai bun. Nu te mai grabesi si esti constient ca alegi ca sa nu mai repeti o experienta. Insa stiu ceva sigur, ca oamenii care sunt singuri o vreme, sunt mai complicati, mai sensibili, mai selectivi. Eu m-am plictisit de cautari si ma simt foarte bine cu mine insami. Am timp suficient pentru ce veau sa fac. Nu spun ca e cea mai confortabila optiune. Nici macar nu e o optiune pana la urma. Dar e o stare. Important este ca, singur ori alaturi de persoana iubita, sa iti gasesti linistea interioara si echilbrul.
Aaaaa … da’ eu vreau detalii! 🙂 Cum adica s-au intalnit la Paris si gata?! Detalii! Era frantuz, ce i-a placut la el, ce a facut cu catelul? 🙂 la pieptul paros si ochii verzi nu m-am extaziat dar la nenea parizianul chiar asa, nimic, nici ce culoare avea la pantofi? 🙂
Aha ! Si eu eram curios in acelasi mod…vezi mai jos ! Dar imi doream, in plus, si o continuare si mai si, gen psycho-thriller despre care eu mi-am formulat parerea de critic literar amator ca ca Vienela este in stare sa ne-o ofere, numai ca nu stiu de ce se sfieste…vezi mai sus ce fantezii mi-am facut in legatra cu aceasta poveste care incepuse atat de palpitant !
Cum ce i-a placut ?! Ca era BOGAT, d”oh !! Mai e nevoie de altceva ?!
Vezi ce bun e un căţel la casa omului? Îţi găseşti dragostea!
Deci tot in strainataturi este solutia! 😀
Ha ! Ha ! E cu Happy ending ! Dar nu ai povestit ce era mai interesant ! Cum de a reusit sa gaseasca pe cineva asa de potrivit sii inca tocmai la Paris, acel oras atat de intoortocheat cu trafic atat de teribil cu populatie atat de amestecata si mai ales cu atat de multi tranzienti si turisti ! Cred ca daca intrai in aceste detalii cerute de mine, zau, puteam sa zic la nivel critic literar, Vienela, ai potential de a deveni o Sophie Kinsella a blogosferei romane ! Asa, fara aceste detalii interesante, insa cu descrierea fina psihologica a trairilor interioare ale unei persoane in cautarea iubirii ramai insa doar la nivel de Hortensia Papadat Bengescu…glumesc si desigur ca exagerez in mod ireverent fata de toate autoarele mentionate !
Zau, dupa atata critica literar, simt nevoia sa imi fac si eu auto-critica. Mi-am dat seama ca imi doresc ca toate autoarele talentate pe care le apreciez in blogosfera, de ex Vienela si Gabriela, sa scrie in principal povesti politiste cu mult suspans numai pt mine, ca mie alea imi plac cel mai mult ! Desi citesc in ultima vreme si o poveste mai frivola de Sophie Kinsella numita Noaptea nuntii, si zau daca nu-mi place si aia nemaipomenit de mult, dar eu de mult o apreciez pe Sophie Kinsella, (care a mai publicat in tinerete si sub numele de Madeleine Wickham), pur si simplu ma face sa ma simt in al 9-lea cer de vesel de cate ori citesc ceva scris de ea, si mi se pare ca are accente comic rafinat superioare pe alocuri de nivel chiar posibil clasicul PG Woodehouse. Asa ca si daca Vienela ar fi scris doar o poveste cu Happy ending obisnuit, si nu o mare crima, macar sa fi povestit amanuntele cu Parisul, si mi-ar fi placut si asa ff mult ! De aia ziceam mai sus despre varianta cu Sophie Kinsella vs varianta Hortensia Papadat Bengescu dusa mai departe in crima sumbra.
Fantastic, omule, esti o enciclopedie ambulanta si nu altceva ! :)) Si cica eu era considerat ala filosoful si ala poetul in liceu, dar vad ca m-am inselat… :))
O poveste cu happy end in Paris. Suna a film Hollywoodian gen “Kisses from Paris” (parca). Amuzanta partea cu informaticianul “betiv” si jandarmul cu prezenta “regulamentara”:)
Ooo! Paris, orasul iubirii ! 🙂
Pacat ca nu ne-ai spus si cum s-au cunoscut! 😛
🙂 Esti o doamna al povestirii. Ar trebui sa le strangi intr-un volum, cat mai repede. Pana nu iti copy/paste careva scrierile.
…tu,sigur nu ai scris despre mine?hahaha
veezi? totul e să laşi soarta să-şi vadă de treabă, ai încredere în ea! 😀
Vad ca i-ai lasat pe aproape toti cu o mare neimplinire 🙂 Vor sa stie cum l-a cunoscut pe cel din Franta. 😉 In loc sa-i intereseze ca personajul tau e fericit. 😉