Nici un joc pornit in calculator, muzica dată la maxim şi o pagină goală “Add New Post” pe Iubesc Viaţa. Ciudat. De obicei nu-mi desprind ochii de pe abilităţile eroilor, din statisticile echipei sau alte “game-ăreli” de genul. Cu câteva zile în urmă am discutat despre cât de mult mă atrage şi pe mine “blogăreala”, propunându-i mamei să mă lase “într-o bună zi” să scriu aici. Îmi place că pot să-mi împărtăşesc ideile despre cum văd eu lumea. Şi că mi se oferă şansa de a îmi exprima  părerile în legătură cu anumite subiecte pe care am impresia că le văd într-un mod unic şi care ar putea atrage atenţia.

Era în criză de timp, fără nimic de postat şi pe punctul de plecare la o întâlnire cu câteva fete (tot blogăriţe din câte ştiu), când şi-a adus aminte de dorinţa mea… Drăguţa de mami s-a hotărât să-mi încredinţeze mie sarcina de a scrie o postare pentru azi, fapt care m-a surprins, ştiind că blogul este “lucrul” ei cel mai de preţ! Toate bune şi frumoase. Eram foarte entuziasmat că mi-a fost “aprobată cererea”. Problema a apărut când a trebuit să îmi aleg un subiect pe tema căruia să scriu… M-am blocat, am început să tremur, să intru în panică. Nu mai eram la fel de sigur pe mine şi mi se părea mult mai greu să-mi expun ideile pe care le-am dezbătut singur şi toate chestiile care au avut loc într-un spaţiu restrâns: În capul meu! Dar deja era prea târziu. Nu puteam să o las baltă, dar nici nu mă simţeam în stare să scriu pe blog atât de repede.

Până la urmă m-am decis: Voi scrie, dar nu despre vreun subiect care îmi bântuie gândurile, ci un fel de introducere prin care să văd ce fel de reacţii vor apărea. Îmi pare imposibil să vorbesc aici fără să ştiu dacă nu cumva modul în care scriu vă deranjează, că sunt obositor, plictisitor sau că poate am greşeli cum au fost cele de la bacalaureat(că doar anul ăsta voi ajunge şi eu acolo). Ştiu că este cam târziu dar dacă aţi avut bunăvoinţa de a citi până acum aş vrea să vă salut şi în cazul în care mă voi simţi în stare şi dacă reacţiile vor fi unele pozitive, voi continua să scriu. Mai răruţ că-i mai drăgut şi până la urmă este blogul mamei, motiv pentru care oricum sunt puţin stânjenit cred că aş putea să spun.

Acum vă las că deja am lungit-o ca de fiecare dată când scriu. Aş vrea doar să vă rog să-mi spuneţi ce sfaturi aveţi pentru mine (pentru felul în care scriu)? Voi lua în considerare şi sfaturile de genul: “Frate strici blogul!”, sau “Lasă-te că nu-i de tine pe aici!” (care sper să nu fie totuşi singurele. HeHe!). Am şi un motto pentru ziua de azi care mi-a dat prea multe emoţii pentru o singură zi: “Don’t worry!!! Be happy!!!”. O formulă de încheiere potrivită nu găsesc dar azi o să folosesc: La Revedere!