Suntem de mici învățați că nu trebuie să mintim, că sinceritatea ne ridică dintre ceilalți. Ni se amintește des că minciuna are picioare scurte, adică va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu și mincinosul va fi pus într-o situație jenantă, ba chiar riscă să nu mai fie crezut altădată.
Apoi mai creștem și descoperim cu uimire că adulții obișnuiesc uneori să mintă. Ne întrebăm ce se întâmplă și ce avem de făcut. Să mințim și noi sau să continuăm a spune adevărul, oricât de greu ne-ar fi? Unii își dau seama că sunt situații în viață când este necesar să minți pentru a te apăra sau a-ți proteja apropiații de vești dureroase, alții își fac un obicei din a ocoli adevărul.
Să spui o minciună și să fii prins mi se pare atât de rușinos, încât aleg să spun adevărul, oricât m-ar costa acest lucru. Sinceritatea te poate face să fii mândru de tine, te poate ridica în ochii celorlalți, te face să fii considerat om de încredere, te ajută să mergi cu capul sus prin lume. Ce ar fi omul fără sinceritate? Familia nu ar mai fi familie, prietenia nu ar mai fi prietenie, încrederea nu ar mai fi încredere.
V-ați întrebat vreodată cum ar fi viața pe pământ dacă toți oamenii ar minți? Dar dacă fiecare dintre noi ar spune doar adevărul? Cred că nici una dintre situații nu este cea ideală. Trebuie să existe o cale de mijloc, să spunem adevărul în cele mai multe situații și să îl ocolim în situațiile în care sinceritatea noastră ar răni alte persoane.