Rămâi sincer dacă vrei să ți se deschidă uși

Sinceritatatea este cheia ce deschide uşi. O poveste care ar fi putut fi. Sau poate chiar a fost, cu mulți ani în urmă.

Mie nu mi s-a părut niciodată, dar toți cei care ne-au văzut împreună au crezut că suntem surori, ne-au spus că semănăm foarte bine. Eu încă mai cred că nu trăsăturile fizice erau cele care lăsau această impresie, ci faptul că eram prietene de 30 de ani și fiecare dintre noi împrumutase câte ceva de la cealaltă (gesturi, atitudine, vorbe). Și cum ea era în Italia, blocată într-un job obositor, iar fetița îi era la mine, ne-am decis să profităm de asemănarea dintre noi.

Urma să îi duc eu copilul în Italia atunci când lua vacanță, dar nu putea fi scos din țară până când nu erau toate actele gata. Bine-nțeles, actele ar fi trebuit să le pregătească mama fetiței, prietena mea. Cum ea nu putea veni în țară, drumul de la Verona la consulatul din Milano i–ar fi răpit timp și bani, iar notarul nu era nici el prea ieftin, în loc de procura cu care să îi rezolv treburile am decis să îi folosesc buletinul și să mă dau drept mama copilului. Primul pas a fost să tranfer copilul la școala din apropierea casei mele.

Cu inima cât un purice, merg la școala unde învăța fetița, intru la secretariat, discut cu doamnele de acolo, ele îmi pregătesc actele de care aveam nevoie, eu le mulțumesc și aștept să le primesc pentru a pleca. Afurisit ghinion! Pe ușa secretariatului intră chiar diriginta fetei. Secretara, binevoitoare, o anunță că îi va pleca o elevă. Mă privește diriginta curioasă și mă întreabă cine sunt. Eu, cu broboane de transpirație pe frunte, mă prezint ca fiind mama fetei.

Minciuna are picioare scurte, iar sinceritatea este cheia care deschide uși

Diriginta face ochii cât cepele, se uită la secretară, iar la mine și îmi spune clar că eu nu sunt mama fetei. Situație mai mult decât jenantă, deja ușor periculoasă. Transpir de emoție, de rușine, de teamă. Mă gândesc că nu îmi vor da actele, că îl vor suna pe tatăl vitreg al fetiței (cu care ea locuise chiar şi după plecarea prietenei mele în Italia şi de la care care eu abia o luasem de câteva zile) , că vor chema poliția, că voi da de necaz. Îi spun că lucrez în străinătate, că munca de acolo este epuizantă, că a trecut ceva timp de când nu ne-am văzut. Bine-nțeles că nu crede o iotă din ceea ce spun.

Îmi dau seama că doar sinceritatea totală mă poate salva din situația urâtă în care mă băgasem de dragul prietenei mele. Îi spun povestea de la cap la coadă, îi vorbesc despre neputința prietenei mele de a veni în țară și despre sumele mari de care ar fi avut nevoie pentru a rezolva legal problemele. Îmi trece prin cap să îi vorbesc despre viaţa grea pe care au dus-o lângă cel care ar fi trebuit să le protejeze. Cunoştea povestea. Mi se dovedeşte încă o dată că sinceritatatea este cheia ce deschide uşi. Scap basma curată.

Sinceritatatea este cheia ce deschide uşi