Simt o tristețe apăsătoare. Început de depresie?
Cuvinte luate din DEX (vezi aici ce înseamnă DEX). Ele nu pot descrie decât parțial ceea ce simt în acest final de decembrie, luna cadourilor pe care nu le-am cerut, dar care au venit nechemate pentru a-mi tulbura liniștea și echilibrul psihic. Am povestit ieri despre faptul că sunt izolată pe insulă. Mă simt izolată în casă, pe blog, în viață. Tristețe = amărăciune, mâhnire, stare sufletească apăsătoare. Simt o tristețe apăsătoare. Început de depresie?
La această stare contribuie probabil și faptul că nu lucrez și nu am siguranța zilei de mâine. E iarnă, dar nu avem zăpadă, ci ploi, vânt și vreme foarte rece. Bine măcar că îl am pe Mihai și am câinii, căci ei reușesc să îmi mai îndulcească din amar.
Anul trecut am plecat în vacanță în Spania cu botul umflat, căci a avut Bruno grijă să mă botoxeze cu o gheară pe toată lungimea buzei, pe interior. Anul acesta voi petrece Crăciunul tot cu gura umflată. Meritul este al lui Onix, care a venit în viteză spre mine și s-a oprit cu botul în mutra mea, spărgându-mi buza.
Cunosc o doamnă care povestea că, în copilăria dânsei, când mergea cu vacile pe câmp, aștepta ca animalele să facă pipi pentru a-și băga picioarele în lichidul cald, să le dezghețe. Mie la picioare mi-a fost cald în seara de 20 decembrie, însă mi-au degerat mâinele pentru că am uitat să îmi iau mănuși. Pe mâna stângă aveam, ca întotdeauna, lesa lată a lui Bruno, bine răsucită și strânsă în palmă. Pentru mâna dreaptă am găsit imediat soluția de avarie: am așteptat să își facă Bruno nevoile. Nu am mai ținut punga, ca altădată, cu două degete de toarte, ci am prins tot cadoul în palmă și așa am mers până acasă. Poa’ să ningă, poa’ să plouă, mi se rupe fix în două, că se kk Bruno cât un taur.
Dragi prieteni, vă rog salvați-mă! Mihai vrea să mergem la cumpărături, însă eu nu am curaj pentru că m-am congelat imediat ce am coborât din pat. După ce m-am întors de afară cu câinii, aproape că nu mai puteam vorbi. Știți cumva o croitoreasă care să îmi facă repede-repede un costum de ursoaică din pături d-astea? Despre cuvertura pentru pat am scris aici.
PĂTURĂ DE BLANĂ – VEZI AICI DETALII
Mă mai înveselesc puțin poveștile de altădată, scrise în vremea când eram toată numai zâmbet și voie bună. Rochia albă elegantă de pe plajă este una dintre ele. Dar cel mai repede reușesc să mă scoată din starea de tristețe cărțile. Din ele îmi trag seva care mă mobilizează și mă împinge spre înainte. Problema este că nu am chef să citesc. Am câteva cărți pe măsuța de lângă pat. Întind mâna spre ele, însă mișcarea mi se oprește la jumătate. Nu, nu acum.
Prind sărutul ploii pe obraz și îl las să se amestece cu lacrimile amărăciunii. Poate că ar fi mai bine dacă aș deschide totuși o carte. Să fie ăsta un început de depresie? Sau e doar efectul pandemiei care ne-a răpit viețile? Nu îmi pasă. Vreau doar să pot zâmbi din nou. Mă uit spre Onix. Epilată pe ici, pe colo, dar tot frumoasă (unii dintre voi știu deja că am sterilizat cățeaua). Într-unul din puținele momente în care nu făcea gălăgie. Îi trimit un zâmbet. Unul sincer, din inimă pentru o inimă.
Simt o tristețe apăsătoare. Început de depresie?