M-a sunat soţul aseară să îmi spună că şi-a cumpărat îngheţată. Multă îngheţată. Un pachet de opt bucăţi tip sandviş. Era în glasul lui o bucurie de copil scăpat în tabără, departe de ochii vigilenţi ai părinţilor. Am zâmbit şi mi-am spus în gând că uneori e nevoie de foarte puţin pentru a ne bucura sincer.
Într-o zi, s-a întâmplat ca inimioara roşie de pluş să dispară. Dacă nu ştiţi cum se poate întâmpla ca lucrurile să dispară pur şi simplu, luaţi-vă patru pisici şi un câine în casă. Într-o altă zi, după aproape o lună, inimioara de pluş a reapărut. Miţi a uitat de tristeţe. Cu un amestec de furie şi gingăşie a prins între dinţi jucăria şi de atunci tot cheamă nişte pui imaginari să se înfrupte din pradă. E o bucurie să o asculţi.
Mă întorc din oraş. Pe dulap mă aşteaptă o sticlă de coca-cola ambalată frumos într-o cutie. O uit acolo câteva zile, preocupată de probleme grave. Îşi aminteşte copilul de ea într-o seară. O desface şi începe să ţipe bucuros: are poza mea pe sticlă!
