Și-am plecat la vânătoare…
Noi plimbăm ambii câini în egală măsură, însă de cele mai multe ori numai Bruno apare în poze. Dacă unii dintre voi s-au întrebat din ce motiv, vreau să clarific astăzi lucrurile, ca să nu se creadă că facem discriminări.  Bruno apare mai des în poze pentru că nebuna de Onix aleargă liberă și e prea agitată ca să stea o secundă pe loc. Când mergem prin locuri pustii, prin păduri, pe dealuri sau pe câmpuri, o lăsăm cu hamul pe ea, însă nu ne mai ținem de lesa ei.
În seara asta, Onix a avut un motiv chiar mai serios de atât să nu apară în poze. Fata mea vitează era la vânătoare.
Alerga la câțiva metri în fața noastră, pe o pantă foarte abruptă, pe care eu chiar mă gândeam cu groază că nu o voi putea urca. Deodată, am observat că Onix și-a schimbat poziția urechilor și a corpului. Fuga ei de câine jucăuș s-a preschimbat brusc într-o goană de vânător.
Am strigat la ea un “stai” hotărât. Nu puteam vedea după ce aleargă, căci poteca era străjuită de niște copaci uriași, dar am intuit că este vorba despre un animal. Mihai, soțul meu, a gonit pe urmele lui Onix. Nu aveam nevoie de cuvinte ca să ne dăm seama că riscăm să pierdem cățelușa prin padure dacă se ia după vreun animal. Cei care au câini știu că, odată intrat în transa vânătorii, câinele se poate rătăci ușor, mai ales în pădure.
Dar Onix, cățelușa noastră de doi ani și jumătate, este surprinzător de cuminte și ascultătoare. A vrut să se oprească în clipa când mi-a auzit vocea, însă a mai avut nevoie de câțiva pași, căci niciodată nu a mai alergat cu așa viteză, deși noi bănuim că are ceva sânge de ogarîn vene, pentru că ea aleargă permanent cu viteză, cu motiv sau fără, cu o plăcere incredibilă.
Tot Mihai, fiind în fața mea, a fost și cel care a apucat să vadă vânatul după care gonea Onixuța: O CĂPRIOARĂ!!! Da, Onix alerga disperată să prindă căprioara, să o vâneze. Când am povestit pe fb întâmplarea, unii s-au mirat, însă nu am înțeles din ce motiv. Căprioare avem în Scoția peste tot, inclusiv în orașul unde locuiesc eu. În mijlocul orașului poți avea oricând ocazia să vezi căprioare, bursuci, vulpi și iepuri.
Dacă s-au mirat că Onix a avut instinctul de a fugi după un animal care alerga, atunci clar nu au avut niciodată câini. E în firea lor să facă asta. D-aia ți se spune, încă din copilărie, să nu fugi dacă ai impresia că te amenință/atacă un câine. Va fugi mai tare după tine, te va prinde și cu siguranță te va mușca, pentru că te va considera inferior, un soi de vânat mai mare.
Poza asta este făcută la întoarcere, după episodul cu vânătoarea. Onix încă mai are pe nas pânză de păianjen sau ceva asemănător de prin pădure.
Pentru cei care îl știu pe Bruno mai impulsiv decât Onix și care probabil s-au mirat că nu a vrut și el să gonească după căprioară, țin să mai precizez că el era băgat până la gât în iarbă, mirosea niște urme, și habar nu a avut ce a făcut sor-sa.