Skip to main content

Sertarul bunicii

Uşa se deschide încet, neauzit. Glasul ei- o şoaptă- mă face să tresar. Vino până în camera mea. Cobor din pat, încalţ papucii, lipăi uşor în urma bunicii. Camera e neluminată de un bec de 25 w, ascuns în veioza de la capătul patului. Iar s-au amestecat foile cărţii. Ajută-mă să le pun în ordine. Fac asta seară de seară. Avem în casă mii de cărţi, dar bunica alege întotdeauna să citească din cele rupte, îndoite, pătate. Mă aşez pe marginea patului, cu foile pe picioare. Oglinda toaletei îmi arată o Vienelă copil, tremurând de frig în pijămăluţă de vară. Pagină cu pagină, cartea se adună mănunchi, sub privirea tristă a unui Isus însângerat de spinii coroanei, un Isus urcat pe zid, lângă fereastra camerei, într-o icoană. 

Bunica e deja băgată sub plapumă, cu sticla de apă caldă la picioare. Lada patului, cea în ziua ziua mă ascund de sora mea, stă acum în penumbră, alimentându-mi imaginaţia cu fantasme înfricoşătoare. Lemnul natur pare să prindă viaţă. Chipuri de străini apar pe neaşteptate din nodurile fostului nuc. Mi-e teamă, dar nu spun nimănui. Îmi desprind cu greu privirea. Întind mâna spre o altă carte, şi ea cu foile amestecate. Ridic una, la întâmplare.

“Sub nişte draperii de catifea cu crini de aur pe ele, întinsă pe un pat de stejar sculptat, şi sprijinindu-se într-un cot, se afla o femeie, pe jumătate dezbrăcată, care, de spaimă, holba ochii la el.

La Mole se repezi la ea.

-Doamnă, strigă el. Îmi ucid fraţii, îi măcelăresc! Vor să mă ucidă, să mă măcelarească şi pe mine! Sunteţi regina…, salvaţi-mă!

Şi se aruncă la picioarele ei, lăsând o dâră groasă de sânge pe covor.”

Maia, pot lua cartea asta la mine? Doar dacă o aduci dimineaţă înapoi, să nu afle maică-ta. Îi mulţumesc. Strângând la piept paginile jerpelite, dau să ies din cameră. Atunci îmi pică ochii pe el. Acolo, la capătul lăzii, sertarul bunicii.

Nu trebuie să îl deschid. Ştiu exact ce ascunde. Câteva ţigări Carpaţi într-un pachet. Dacă le scot filtrul, fac cele mai frumoase rochiţe pentru păpuşi minuscule, închipuite. O folie întreagă de ciocolax. Fur uneori câte o pastilă. Au un gust bun, dulce. O pereche de cărţi de joc, împărţită în două. Cele pentru ghicit… şi celelalte. Câteva agrafe de păr. Negre, metalice, simple. Bunica îşi prinde uneori părul alb cu ele. Are un păr des, tuns în dreptul umerilor. Un pieptăn. Verde. Dropsuri. Multe. Colorate. Papiote de aţă. Ace de cusut prinse pe o hârtie îngălbenită de vreme. O carte de poveşti rămasă îndoită de la ultima lectură. O cutie de chibrituri. Poze. Cu ea tânără şi frumoasă. Cu fratele ei mort. Cu sora mea. Cu mine.

Închid ochii să le văd mai bine. Paradoxal, deşi nu mai există, sertarul bunicii încă e plin cu toate cele de mai sus. Încă mai miroase a tutun când îl deschid. Fur uneori, în gând, un drops, să-mi îndulcesc amarul.

Sertarul bunicii tale ce ascundea? Dacă vrei să vezi ce au povestit colegii mei, clic aici

Comments
  • Grişka November 29, 2015 at 12:25 pm

    Bunica mea cred că n-a avut sertar. Sau poate am avut două bunici, dacă tata şi mama n-or fi fost cumva fraţi…
    Şi nu-mi amintesc dacă am cunoscut-o sau nu pe bunica. Dar mi-a plăcea să ştiu cum mieuna, ce culoarea avea blana şi ochii, cât de lungi îi erau mustăţile, cât de ascuţite ghearele, cât de mult îi plăceau şoriceii, dacă o fi vânat vreodată şobolani şi vrăbii, cu câţi motani s-o fi iubit în săptămâna brânzei, cum o strigau bipezii (dacă o fi avut bipezi în slujba ei)… Şi poate nici n-o fi fost chiar aşa de bătrănă, poate mai e încă aici, sub cerul nostru, poate acum toarce undeva, la căldurică, sătulă, fericită…

    • Vienela December 1, 2015 at 3:06 pm

      Mai, Griska, mai, tare ma tem ca nu vom afla niciodata raspunsurile la intrebarile tale. Probabil si pisicutele mele, cand raman cu ochii pierduti in gol la fereastra, tot la intrebari despre bunicile lor se gandesc. Ideal ar fi sa va imaginati tot ce poate fi mai frumos despre ele, daca nu le-ati cunoscut.

  • pop romy November 29, 2015 at 1:05 pm

    Uitasem ca te piteai in lada ca sa ma sperii :))) Ce amintiri frumoase… ce frumos era atunci 🙂

    • Vienela December 1, 2015 at 3:08 pm

      Ha, ha, ma piteam eu in multe locuri doar ca sa te aud tipand de spaima. Fa un efort si aminteste-ti! :)))

  • Adriana November 30, 2015 at 7:29 am

    Dumnezeiește ai scris! M-ai făcut să merg iute și să scrijelesc cuvinte, deși nu prea voiam să deschid nici blogul, măcar. Mulțumesc!

    • Vienela December 1, 2015 at 3:10 pm

      Am incercat sa redau exact atmosfera, ba chiar am intrebat-o pe sora mea ce mai tinea maia in sertar, sa fiu sigura ca nu uit nimic. 🙂
      Ma bucur ca articolul meu ti-a trezit pofta de scris. 🙂

  • adrian rotaru December 1, 2015 at 1:01 pm

    In cazul bunicii mele de la tara sertarul ascundea ciocolata, bomboane mentolate, chei vechi, creioane, sfori, agrafe, chibrituri si multe altele. Era un amalgam de chestii care nu aveau ce cauta laolalta. Dar nu am murit mancand ciocolata care statea laolalta cu toate chestiile alea.

    La polul opus era sertarul bunicii de la oras, pe care nu aveam niciodata ocazia sa-l deschid pentru ca ma tinea la respect. Trebuia sa fiu politicos pana la cer. Daca nu ma adresam cu “dumneavoastra” cand ii vorbeam, se supara pe mine si imi tinea zece zile de moralape tema lipsei de respect.

    Toata copilaria mea am preferat prima varianta.

    • Vienela December 1, 2015 at 3:12 pm

      Ah, ce-mi place povestea ta! Mi-ai amintit de matusile mamei mele. Una isi tinea toate comorile la vedere si ne permitea sa le folosim oricand doream, pe cand cealalta tinea totul incuiat “in camera buna” si acolo nu puteam intra decat sub supravegherea ei si numai pentru a cara ceva in casa. :)))

      • Adriana December 1, 2015 at 3:34 pm

        ..vezi ce povești ai reușit să provoci în noi? Am savurat fiecare cuvânt scris de Adrian…

        • Vienela December 1, 2015 at 3:38 pm

          Inca nu am apucat sa le citesc. Probabil o voi face in aceasta seara, mai ales daca spui ca au iesit niste bijuterii. 🙂

          • Adriana December 1, 2015 at 3:49 pm

            ..eu vorbeam doar de Adrian, aici in comentariul tau. In rest nu am citit pe nimeni in afara de tine, iar eu nu m-as lauda. Cred ca trebuie sa fiu mai atentă la ce scriu prin comentarii…, dar eram exaltată de ce a scris Adrian, asa cum am fost și cand te am citit pe tine și am fugit la scris imediat.

          • Vienela December 1, 2015 at 4:02 pm

            Sa stii ca s-a inteles din comentariul tau ca vorbeai despre articolul scris de Adrian. 🙂

  • cristina dragomir December 3, 2015 at 6:59 pm

    Ai deschis sertarul meu cu amintiri. Bunica nu avea sertar, ci o lada mare de zestre, din aceea din lemn pictat si mancat de carii si de vreme. In ea tinea ce avea mai de pret: stergarele cusute de ea, hainele de sarbatoare, buletinul, nuci, bomboane si poze cu noi, nepotii ei.

    • Vienela December 4, 2015 at 7:14 am

      Mi-ai amintit cate tinea si bunica in lada patului. Hainele “de duminica”, actele, hainele de inmormantare, haine pentru spital, toate impaturite frumos, aranjate la dunga… Trebuie sa o intreb pe sora mea, poate isi mai aduce aminte ce mai era pe acolo… 🙂

  • Cristian December 6, 2015 at 4:16 pm

    Uite, vezi de ce am eu degeaba un e-book, că tot cărțile fizice le-aș citi? Și apoi, cum să citești Regina Margot pe e-book_ Parcă ar fi o impietate…

    • Vienela December 7, 2015 at 1:29 pm

      Uite, vezi de ce ma chinui eu sa citesc vechiturile din biblioteca? Pentru ca nu ma pot acomoda cu noile chestii si adorm prea repede…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.