Uşa se deschide încet, neauzit. Glasul ei- o şoaptă- mă face să tresar. Vino până în camera mea. Cobor din pat, încalţ papucii, lipăi uşor în urma bunicii. Camera e neluminată de un bec de 25 w, ascuns în veioza de la capătul patului. Iar s-au amestecat foile cărţii. Ajută-mă să le pun în ordine. Fac asta seară de seară. Avem în casă mii de cărţi, dar bunica alege întotdeauna să citească din cele rupte, îndoite, pătate. Mă aşez pe marginea patului, cu foile pe picioare. Oglinda toaletei îmi arată o Vienelă copil, tremurând de frig în pijămăluţă de vară. Pagină cu pagină, cartea se adună mănunchi, sub privirea tristă a unui Isus însângerat de spinii coroanei, un Isus urcat pe zid, lângă fereastra camerei, într-o icoană. 

Bunica e deja băgată sub plapumă, cu sticla de apă caldă la picioare. Lada patului, cea în ziua ziua mă ascund de sora mea, stă acum în penumbră, alimentându-mi imaginaţia cu fantasme înfricoşătoare. Lemnul natur pare să prindă viaţă. Chipuri de străini apar pe neaşteptate din nodurile fostului nuc. Mi-e teamă, dar nu spun nimănui. Îmi desprind cu greu privirea. Întind mâna spre o altă carte, şi ea cu foile amestecate. Ridic una, la întâmplare.

“Sub nişte draperii de catifea cu crini de aur pe ele, întinsă pe un pat de stejar sculptat, şi sprijinindu-se într-un cot, se afla o femeie, pe jumătate dezbrăcată, care, de spaimă, holba ochii la el.

La Mole se repezi la ea.

-Doamnă, strigă el. Îmi ucid fraţii, îi măcelăresc! Vor să mă ucidă, să mă măcelarească şi pe mine! Sunteţi regina…, salvaţi-mă!

Şi se aruncă la picioarele ei, lăsând o dâră groasă de sânge pe covor.”

Maia, pot lua cartea asta la mine? Doar dacă o aduci dimineaţă înapoi, să nu afle maică-ta. Îi mulţumesc. Strângând la piept paginile jerpelite, dau să ies din cameră. Atunci îmi pică ochii pe el. Acolo, la capătul lăzii, sertarul bunicii.

Nu trebuie să îl deschid. Ştiu exact ce ascunde. Câteva ţigări Carpaţi într-un pachet. Dacă le scot filtrul, fac cele mai frumoase rochiţe pentru păpuşi minuscule, închipuite. O folie întreagă de ciocolax. Fur uneori câte o pastilă. Au un gust bun, dulce. O pereche de cărţi de joc, împărţită în două. Cele pentru ghicit… şi celelalte. Câteva agrafe de păr. Negre, metalice, simple. Bunica îşi prinde uneori părul alb cu ele. Are un păr des, tuns în dreptul umerilor. Un pieptăn. Verde. Dropsuri. Multe. Colorate. Papiote de aţă. Ace de cusut prinse pe o hârtie îngălbenită de vreme. O carte de poveşti rămasă îndoită de la ultima lectură. O cutie de chibrituri. Poze. Cu ea tânără şi frumoasă. Cu fratele ei mort. Cu sora mea. Cu mine.

Închid ochii să le văd mai bine. Paradoxal, deşi nu mai există, sertarul bunicii încă e plin cu toate cele de mai sus. Încă mai miroase a tutun când îl deschid. Fur uneori, în gând, un drops, să-mi îndulcesc amarul.

Sertarul bunicii tale ce ascundea? Dacă vrei să vezi ce au povestit colegii mei, clic aici