Skip to content

Iubesc Viața

Blog generalist cu amprentă personală

Menu
  • Prima pagină
  • Cărți
  • Autobiografice
  • Imaginar
  • Blogosfera
  • Menajerie
  • Informații
  • Educație
  • Blogroll
  • Vienela
  • Etsy Shop
Menu

Semne bune anul are

Posted on January 1, 2014February 13, 2024 by Vienela

Sunt lucruri pe care nu am curaj uneori să mi le recunosc nici mie, de teamă să nu clachez, să nu risipesc şi ultima brumă de speranţă care mă ţine pe picioare. Citesc prea multe bloguri şi întâlnesc prea des cuvinte mari, ce-mi par deseori golite de înţeles, pompoase, fără sens. Vorbim de Spiritul Crăciunului cu entuziasm, fără să aprofundam ideea care a trezit sintagma şi aşteptăm să fim pătrunşi de acest spirit, să ne unim cu el într-o noapte incendiară, din care să se nască fericirea, beţia sărbătorilor de iarnă.

Cărți pentru copii în română

Căsuța șoricelului și alte povestiri este potrivită pentru copii de toate vârstele, însă în mod special pentru copii mici, cu vârste între 0 și 5 ani. În carte, cei mici vor descoperi trei povești scurte care îi vor încânta. Sunt povești educative pentru copii de 1, 2, 3, 4, 5 ani și chiar mai mari. În aceste cărți de povesți pentru copii veți găsi mici aventuri de neuitat cu ilustrații color de excepție si cu morală, desigur.

 

Cărți pentru copii în română

 

Cărți de povești în română

O poveste despre unicorni. O carte cu ilustrații de excepție pe care cei mici o îndrăgesc imediat. Fiecare unicorn din această poveste pentru copii are coama de altă culoare. Deși unicornii sunt făpturi magice prietenoase, apar totuși unele conflicte provocate de faptul că sunt diferiți. Vor reuși oare să rezolve problemele și să se bucure de o prietenie adevărată? Oare Zâna Unicornilor cum va reacționa când va afla? Toate astea și încă multe altele (inclusiv adresa la care le poți scrie unicornilor) le vei afla citind cartea Povești cu unicorni și zâne. Cărți de povești pentru copii mici, cărți în română pentru copii, povești în română pentru copii, cărți pentru copii de 1 an, cărți pentru copii de 2 ani, cărți pentru copii de 3 ani, cărți pentru copii de 4 ani, cărți pentru copii de 5 ani, cărți pentru copii de 6 ani.

 

Cărți de povești în română

 

Am făcut acelaşi lucru. Am vorbit despre acest spirit, deşi nu mai ştiam exact cum arată, m-am îmbăiat şi parfumat, m-am lungit în pat şi l-am aşteptat înfiorată, sperând să mă cuprindă în braţele-i calde, să mă poarte acolo unde am mai fost cândva şi unde mi-ar plăcea să mă întorc. Nu a fost posibil. Ceva s-a rupt! Nu ştiu când, nu ştiu de ce… Crăciunul nu mă mai emoţionează ca altădată, nu îmi mai aduce acea fericire fără nume. Am întins mese, am mâncat, am băut, m-am bucurat de cadouri, mi-am vizitat rudele, am primit vizite. Ei, şi? Asta o pot face oricând, în orice zi din an… Unde au dispărut emoţiile ce mă făceau cândva să tresar înfiorată?

Unde s-a pierdut magia? Cine mi-a furat acea emoţie fără nume care mă însoţea la fine de an? Să regret? Nici gând! Am simţit alte emoţii, la fel de puternice, emoţii venite din dragostea pentru familia mea, pentru prieteni, pentru oameni. În noaptea de revelion mi-am dorit să am puteri magice, să pot împărţi bucurii şi daruri celor ce nu au. Sigur, erau gânduri răzleţe, nefinalizate, răsărite între zâmbetele aduse de spectacolul pe care l-am făcut în casă jucându-ne de-a karaoke. Nu cred că au fost la fel de fericiţi vecinii, dacă erau pe acasă, dar măcar sunt mulţumită că nu mi-au bătut în ţeavă. :D

După ce am răguşit, după ce a început Mihai să tuşească prea tare (trezise răceala aia urâtă, de care credeam că am scăpat), ne-am decis să încheiem noaptea jucând rummy. Aştept acum părerile specialiştilor în descifrarea misterelor străvechi. Dacă nu am reuşit să câştig nici măcar un joc, e cumva semn că voi avea noroc în dragoste anul acesta sau că băusem un pahar de vin în plus? :) Dacă mi-am uns părul cu gel în 2013 şi coafura încă rezistă, deşi suntem în 2014, e semn că voi fi frumoasă tot anul sau că cei de la syoss fac treabă bună? :)  Dacă m-am trezit cu gândul să scriu un articol, e semn că aşa voi face tot anul sau că nu-mi pasă de vasele care s-au adunat în chiuvetă? :)

 

57 thoughts on “Semne bune anul are”

  1. Mihaela says:
    January 1, 2014 at 11:49 am

    La multi ani si un an nou doar cu semne bune si zambete de fericire iti doresc!

  2. Vladimir says:
    January 1, 2014 at 12:00 pm

    Eu cred ca te straduiesti prea tare sa regasesti o stare de spirit fictiva. Fiindca nu cred ca ai simtit la fel de la an la an. Asadar n-ai ce senzatie unica sa regasesti. Excitarea aceea pe care o simteai cand erai copil venea din curiozitate si lipsa de control, nu din planificare. Asadar, nu planificand si catand-o o vei regasi (excitarea), ci din contra. Cu cat ai sa planuiesti mai mult cu atat mai departe de surescitarea din copilarie vei fi. Atunci n-aveai control si lucrurile in ochii tai se petreceau spontan. Plus nu gateai tu sarmale! :D Desigur, nu risc sa ma omoare Mihai si Ionut ca le iau sarmaua de la gura, asa ca zic ca chiar daca planuiesti sa faci sarmale (ca deh, esti mama de familie, e pe foaia de post), si treaba asta poate fi misto si spontana! Pentru mine zau ca este, fiindca de fiecare data am un dezastru nou, dar e posibil sa fie faptul ca fiind mascul, bucataria nu ma tolereaza si mi-o trage cu aplomb. Dar starile din copilarie n-au cum veni la tine, fiindca atunci ma indoiesc ca le asteptai, din contra, traiai momentul.

  3. Sonia says:
    January 1, 2014 at 1:21 pm

    La mulți ani Vienela! Toată lumea spune că s-a pierdut magia sărbătorilor. Poate pentru că acum avem mult mai ușor acces la mult mai multe lucruri? Îi spuneam și eu soțului meu ieri, cum să te bucuri de masa de sărbători când pe ea sunt aceleași mâncăruri de care te bucuri în fiecare zi? Bunicii mei țineau post, acum mulți ani trebuia să te străduiești mult ca să faci rost de fiecare lucru pe care îl puneai pe masă, acum… Și poate că Vladen are dreptate… trebuie să ai o anumită vârstă ca totul să pară magic.
    În plus, suntem atât de obosiți de viața de zi cu zi, că mulți dintre noi ne dorim liniște și timp petrecut doar cu cei apropiați și pe care îi vedem rar.
    Îți doresc un an bun și plin de realizări!

  4. Petre says:
    January 1, 2014 at 1:37 pm

    Daca inca rezista coafura e de bine :)

  5. Vladimir says:
    January 1, 2014 at 1:45 pm

    Pai arta este sa mananci totusi ceva ce n-ai mancat si in timpul anului!
    Si apropo de spontaineitatea momentului si noutatea alimentelor pentru unii, eu n-am sa uit prea curand moaca unui plod din familie care s-a uitat cu ochi mari si holbati la ma-sa cand a vazut-o inghitind ceea ce aflase proaspat ca-s tocma’ oua de peste viu. Luptandu-se activ ca sa n-o mai salveze plodul cu forta din ghearele oualor, ma-sa a decis ca ea e blonda si ca atare, fiind la indemana, sa rezolv eu problema. Eu zic ca m-am descurcat formidabil. Plodul mananca acum si el. Desi cred cu tarie ca nu-i plac. Dar sigur a avut un moment memorabil pe care va dori sa-l retraiasca peste vreo 30 de ani, dupa modelul Vienelei. Desi de fapt nu, fiind la acel moment barbat rus si fiindu-mi din familie, as zice ca va avea suficienta spontaineitate cat abia sa o duca, hehehe.

  6. Ana-Maria says:
    January 1, 2014 at 2:02 pm

    La multi ani pe noul an , Vienela!
    Eu sunt de parerea Soniei! As spune ca fiind persoana ce pregateste sarbatorile , existand o oboseala anume in procedura de pregatire si facand planuri dupa buget….nu prea mai exista acel licarit de bucurie in asteptare , dat fiind toate cele de mai sus ….sti deja ce urmeaza sa se intample.Poate daca nu ai sti , ar fi emotia noului si a lucrurilor surpriza.
    Desi nu-mi doresc asta si ma emotioneaza , inca , bucuria familiei mele in dimineata de Craciun , cand isi despacheteaza cadourile impachetate cu atat truda de Mos :D , nu mai am acea bucurie si nerabdare a vremurilor cand simteam o fericire anume , chiar daca Mosul eram tot eu….nu mai simt acea emotie , acea tresarire , nu-mi mai dau lacrimile de bucurie asa cum se intampla cu 1-2 ani in urma….simt ca ma turtesc si ma plafonez si ma gandesc ca imbatranesc , ce altceva? :D
    Pur si simplu e o alta zi de viata , dar pe care o denumim ziua de Craciun.Da,si?
    La fel si de revelion….faptul ca nu vreau sa le stric bucuria alor mei , rad , glumesc , mancam si , mai ales , bem….ca sa ne binedispunem.As da 5 ani de viata sa stiu ce gandesc ceilalti , cu adevarat….si as lasa chiar 10 ani , sa aflu ca ei NU gandesc ca mine , obosit si plictisit , sa stiu ca ei chiar traiesc emotia acestor zile.
    Cred ca am devenit indiferenti si obositi….si mai cred ca extragerea din monotonia zilelor traite exact la fel , de fiecare data , ar putea aduce noul si excitatia de care scriai mai sus , in suflete si creiere.
    Gata , ma opresc ca dau cu mucile-n-fasole si nu-i frumos! :)
    Sa ai un an excelent , Vienela! :*

  7. Dan says:
    January 1, 2014 at 4:00 pm

    La mulți ani !, frumoși și buni.
    Un an nou plin de realizări, succese și bucurii. Și sănătate. Multă sănătate !

  8. Naica says:
    January 1, 2014 at 1:33 pm

    Eu cred ca in fiecare an am trait altfel Craciunul si am petrecut diferit trecerea in noul an. Apreciez tihna acestei sarbatori in familie,bucuria de a vedea fete zambitoare, lipsite de grija cotidiana.Imi calatoresc gandurile catre cei plecati departe,departe,imi e dor de ei, mai mult ca in zilele obisnuite;dar am convingerea ca ne vom intalni,ceva mai tarziu…

  9. Claudia says:
    January 1, 2014 at 6:45 pm

    La multi ani, Vienela! Sa ai un an asa cum iti doresti!
    Dupa ce ti-am citit articolul m-am gandit ca ti-ar prinde bine o leapsa ;)
    Ce zici? :)

  10. Cuvânta says:
    January 1, 2014 at 6:59 pm

    La anul vreau costum verde de Mos Craciun, ca sa fie altfel!

  11. Vladimir says:
    January 1, 2014 at 9:21 pm

    Pai era inca mic, acum probabil a intrat si el in randurile “cinicilor” :D. Cred ca al doilea soc pe care-l au adultii e cand le cresc copiii si devin la randul lor adulti. Nu ca as stii, dar asa mi se pare. Adica as zice ca daca ai avea brusc un bebelus, ai trai brusc din nou Craciunul. Prin ochii bebelui nou.

  12. Vladimir says:
    January 1, 2014 at 9:24 pm

    Ca si mine. Da’ n-am iesit neaparat prost :D. Acum sunt chiar dispus sa caut si sa platesc pentru oua de peste viu. Si sa sufar daca nu le am :P. Toti ne pervertim, e bine sa inceapa de mic in familia asta, zau asa :P.

  13. Vladimir says:
    January 1, 2014 at 9:26 pm

    Albastru atunci, ca se gasesc costume asa si e si ca la altii :P. In plus, cand s-ar lua soacra sau alta femeie cu autoritate din familie de tine, ai putea oricand zice ca ai dreptul la traditia cu pricina. Ca mine cu Halloween-ul :)).

  14. Vladimir says:
    January 1, 2014 at 10:46 pm

    N-as zice caraghioase! Dar mamele se acordeaza cumva cu varsta copilului. Cand copilul creste, cresc si ele a doua oara. Solutia e altul. Nu stiu insa cum functioneaza cand devin bunici. Probabil traiesc copilaria a treia oara. Cea mai relaxata.

  15. Vienela says:
    January 1, 2014 at 7:58 pm

    La multi ani, Mihaela! Semne bune pentru toti sa aduca noul an, sa fie mai bun si mai frumos! :)

  16. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:02 pm

    Nu, nu m-am straduit sa regasesc stari pierdute, ci doar am constatat uimita ca nu simt nimic deosebit. Chiar si in anii trecuti ma emotionam ascultand colinde, privind fericirea de pe chipul copilului, cand se repezea la cadouri, ma emotiona pana si prima zapada. :)

  17. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:05 pm

    La multi ani, Sonia draga! Inclin sa dau vina pe oboseala si pe varsta… :)))
    Vin si eu maine sa ma joc, ca in seara asta m-am simtit prea amortita. :)

  18. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:07 pm

    :)))) Bietul copil… Va ramane traumatizat pe veci… :D
    La multi ani, Vladen!

  19. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:08 pm

    Intr-adevar, rememorand momentele petrecute an de an, descopar ca mereu am simtit altceva, in functie de dispozitie, de loc, de pregatiri, de atat de multe altele…
    La multi ani, draga Naica!

  20. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:09 pm

    Nu stiu ce are gelul acesta, dar chiar si acum, la mai mult de 24 de ore de cand l-am folosit, parul meu arata la fel. :D

  21. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:15 pm

    Mi-am propus ca revelionul urmator sa nu il mai petrec acasa si sa nu mai fac nici un fel de pregatiri. Cred ca il vom petrece pe vreo partie, band vin fiert si tavalindu-ne in zapada. Poate asa voi simti altfel momentul. Iar de Craciun voi incerca sa fac ceva ce nu am mai facut. Nu stiu inca ce, dar gasesc eu… Am un an la dispozitie. :))))
    Nu am fost trista, nici obosita (cum eram in alti ani), dar mi s-au parut zile obisnuite si asta nu mi-a placut.
    Un an minunat sa ai, Ana-Maria!

  22. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:16 pm

    La multi ani, Dan! Un 2014 minunat sa ai, cu sanatate si impliniri!

  23. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:17 pm

    La multi ani, Claudia!
    Am intrat o fuga si cred ca ai dreptate. Ma voi gandi in zilele urmatoare… :)

  24. Vienela says:
    January 1, 2014 at 8:18 pm

    Iar eu cred ca vreau sa il vad pe Mos Craciun de pe o plaja insorita anul viitor. :))))

  25. Cartim says:
    January 1, 2014 at 11:28 pm

    Iti doresc sanatate, fericire, sa ai parte de impliniri si cele mai tainice dorinte sa ti implineasca !!

    La multi ani 2014 !!

  26. Vienela says:
    January 1, 2014 at 9:32 pm

    Da, cu siguranta altfel as simti Craciunul. :)))) Chiar asa caraghioase sunt unele mame cand le cresc puii (eu inclusa)? :))))

  27. Vienela says:
    January 1, 2014 at 9:36 pm

    Cand citesc despre oua de peste viu, imi revin in minte dezamagirile pe care le-am avut cumparand pesti vii, care se zbateau pe tarabele din Hale. Ma gandeam mereu ca lor nu le-a scos nimeni icrele, ca le voi gasi cand ii voi sacrifica. Ghinion! Cred ca le sunt scoase inca de la iesirea din mare, lac, balta, crescatorie… :))))

  28. Radu says:
    January 2, 2014 at 6:12 am

    Ehh, vasele ale din chiuvetă tot o să-şi ceară dreptul! :) Eu am avut baftă, am primit nişte mostre de veselă de unică folosinţă pe care le-am exploatat din plin! :)

  29. Ana-Maria says:
    January 2, 2014 at 9:19 am

    Nu pot decat sa aplaud planurile tale pentru sfarsitul anului 2014 si sa iti urez sa le duci la indeplinire!
    Eu una sunt de parere ca o schimbare e binevenita intotdeauna si ridica spiritul…. :)
    Da , sa vezi in zilele deosebite zile obisnuite , nu este ceva iesit din comun nici pentru mine , mai ales cand am pe cineva alaturi ce incurajeaza asta. :)

  30. adelinailiescu says:
    January 2, 2014 at 10:44 am

    La multi ani, vecina! Sa traiesti, sa infloresti si din blog sa te imbogatesti! Daca nu in bani, macar in prieteni! :)
    Sa ai un an exceptional!

  31. Silving says:
    January 2, 2014 at 10:52 am

    La multi ani,Vienela! Ce daca-ti faci planul anual cu ultima luna,si eu citesc ziarele de la ultima pagina :D.

  32. Vienela says:
    January 2, 2014 at 8:25 am

    Adevarul este ca m-a bantuit de cateva ori gandul ca viata mi se va schimba cand voi deveni bunica. :)

  33. Vienela says:
    January 2, 2014 at 8:27 am

    Imi multumesc mult, Cartim! Sa ai un 2014 frumos, plin de realizari, cu sanatate si noroc! La multi ani!

  34. Vienela says:
    January 2, 2014 at 8:30 am

    Nici moarta nu as fi pus mancarea in vase de unica folosinta, desi le apreciez maxim utilitatea. Strica tot aspectul mesei si al bucatelor. :) Poate ca a sosit momentul sa imi cumpar o masina de spalat vase… :D

  35. Andreea D. says:
    January 2, 2014 at 11:49 am

    Citisem ceva pe la Copacul cu vise şi-mi încolţise şi mie-n minte că Revelionul nu mai are acelaşi farmec ca atunci când eram copil. Atunci ne bucuram altfel de masa plină, de artificii, de gongul de miezul nopţii, acum ne bunurăm de famile, de prieteni, iar celelalte au picat în umbră.
    Ehe, dacă e să ne luăm după prima zi de an care dictează ce facem tot anul înseamnă că eu: o să încep să citesc cărţi şi nu o să termin niciuna, o să fiu o leneşă, mă voi trezi devreme şi mă voi culca târziu, mă voi hâtjonii mult cu “el”, voi câştiga la Catan (aseară am bătut de 2 ori), voi merge în vizite, voi vrea să scriu pe blog dar, din lene, nu voi scrie niciun cuvânt?

  36. Mariana says:
    January 2, 2014 at 12:12 pm

    La multi ani, Vienela! Sa ai parte in anul 2014 de tot ceea ce-ti doresti!

  37. Vienela says:
    January 2, 2014 at 9:25 am

    Multumesc, Ana! Sa stii ca tocmai ma intrebam ce mi-as putea dori de la noul an, daca ar fi sa fac o lista. Inceputul este aici, chiar daca normal ar fi sa pornesc de la prima luna, nu de la ultima. :)))

  38. gheorgica says:
    January 2, 2014 at 11:17 am

    La multi ani! Mi-am pus vasc pe monitor si am pornit pe net cu urari de bine si prosperitate. Internet trecut prin magia vascului pentru prieteni si pentru cei cu gandul bun

  39. Vienela says:
    January 2, 2014 at 11:21 am

    La multi ani, vecina! Mi-ar placea sa te aud spunand toate astea pe ritm de sorcova! :D
    Sa ai un an minunat, Adelina draga!

  40. Vienela says:
    January 2, 2014 at 11:23 am

    La multi ani, Irina! Cand eram copil, citeam intai finalul cartilor, sa ma asigur ca au happy end. :)))))

  41. Vienela says:
    January 2, 2014 at 11:24 am

    La multi ani, Gheorgica! Ma intrebam zilele trecute pe unde ai disparut… :)
    Sa iti aduca 2014 tot ceea ce iti doresti!

  42. dordefemeie says:
    January 2, 2014 at 4:16 pm

    Toate sunt semne ca 2014 iti va merge uns, ca vei fi frumoasa, sanatoase si iubita… Si eu exact asta iti doresc.

  43. gheorgica says:
    January 2, 2014 at 2:40 pm

    poi am fost prin copaci dupa vasc. Multumesc pentru urare si pentru anul 2013. Sa ai bafta la scris si multa inspiratzie. Imbratzisari!

  44. ciufulici says:
    January 2, 2014 at 6:46 pm

    Cred că magia se ascunde în așteptări, în povești nespuse, în gândul zburător, dar și în energiile subtile pe care le adunăm din jurul nostru. Dar energiile sunt mult prea pervertite în lumea noastră de azi și de aceea magia visată apare mai greu, mai rar.
    Ete doar un gând al meu, poate și el pervertit de energia din jur.
    Să te bucuri de fiecare clipa, aceasta ar putea deveni magie!

  45. Javra says:
    January 2, 2014 at 9:04 pm

    S-ar putea să-ţi fi scăpat semnificaţia Crăciunului: naşterea lui Iisus (chiar dacă ziua Lui de naştere se spune că ar fi prin primăvară). Sau n-ai fost tu în formă.
    Dacă părul îţi stă bine încă, vei fi admirată şi anul acesta.
    Dar dacă ai pierdut la rummy, sunt mai multe posibilităţi: ceilalţi joacă mai bine decât tine ori au mai mult noroc la joc, sau ai fost un pic absentă.
    Cert e faptul că trebuie să te gândeşti că acesta va fi cel mai bun an din viaţa ta de până acum. La mulţi ani!

  46. Radu says:
    January 3, 2014 at 7:36 am

    Sau să o câştigi! Baftă! :)

  47. Pingback: Îmi complic viața | Iubesc Viaţa
  48. Gabriela says:
    January 3, 2014 at 1:59 pm

    La multi ani, Vienela!
    Ne schimbam, se schimba vremurile, dispare vraja alt vremi si emotiile sunt luate de valul timpului dar apar altele noi.

  49. Intuneric says:
    January 3, 2014 at 2:55 pm

    Pentru foarte multi, Craciunul a devenit o forma fara fond.
    Pentru mine inseamna un singur lucru – familie; orice facem de Craciun, atat timp cat este in familie, inseamna ca a fost un moment reusit.

    Orice alte discutii, zic eu, sunt de prisos.

  50. Vienela says:
    January 3, 2014 at 3:56 pm

    Cred ca m-am plictisit de ele si din cauza ca in ultimii ani am petrecut acasa toate sarbatorile. :) Probabil altfel as fi simtit artificiile in varf de munte.
    Daca e sa ne luam dupa prima zi din an, nu stiu ce voi face in continuare, ca mi s-au sters amintirile acelei zile… :)
    M-ai facut sa caut Catanul pe net, sa nu mor proasta. :)

  51. Vienela says:
    January 3, 2014 at 3:57 pm

    Iti multumesc frumos, Mary! Un an nou minunat sa ai!

  52. Vienela says:
    January 3, 2014 at 3:58 pm

    Vad aceleasi semne si la tine! Sper sa fie asa cum spun astrele ce ni se plimba pe la ureche! :)

  53. Vienela says:
    January 3, 2014 at 4:22 pm

    Imi este greu sa diger chestiile care contin prea multe energii, indiferent de ce fel sunt… Dar stiu ca vreau povesti nespuse si gandul zburator…
    Eu chiar incerc sa ma bucur de fiecare clipa. Tocmai din acest motiv nu imi trebuie mult pentru a fi linistita si zambitoare.

  54. Vienela says:
    January 3, 2014 at 4:24 pm

    Nu, nu mi-a scapat semnificatia, insa ea nu m-a emotionat foarte tare niciodata… :)
    La rummy am pierdut din toate motivele insirate de tine… :)
    Incerc sa ma incurajez, sa stii! :)))

  55. Vienela says:
    January 3, 2014 at 4:25 pm

    Poate ca ai dreptate, Gabriela! Apar mereu alte emotii, dispare vraja, ne mai schimbam si noi… E normal ca la un moment dat sa nu mai regasesc emotiile de altadata.
    La multi ani, draga mea!

  56. Vienela says:
    January 3, 2014 at 4:26 pm

    Asa am spus si am gandit si eu intotdeauna, insa anul acesta cred ca am vrut mai mult, probabil plictisita de stat acasa. :)

  57. Pingback: 10 propoziții despre iarnă | Iubesc Viaţa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

carte de povesti pentru copii
Povești pentru copii
carti de povesti pentru copii
Povești de noapte bună copii
Cărți educative pentru copii în română
Cărți pentru copii Învață culorile
carti in limba romana
carti de povesti pentru copii

Te-ar putea interesa:

  • Carti ilustrate pentru copii
  • Carti religioase pentru copii
  • Povesti despre stele pentru copii
  • Povesti de noapte buna
  • Top cărți beletristică pe care să le citești în 2021
  • Povestea unui câine ciobănesc corb
  • Povesti scurte in imagini

Vienela – Iubesc Viața

vienela iubesc viata poza

Despre Vienela

  • Cart
  • Checkout
  • Contact
  • Despre Vienela
  • My account
  • Pagina de test
  • Politică de confidențialitate
  • Politică fișiere cookies
  • Shop
  • Suntem făcuți să mergem înainte

Citesc:

  • Cărți de povești
  • Sărutul ploii
  • Self-Care Journals
  • Jurnale pentru femei
  • Jurnal de catel
  • Vieneland
  • Children’s Books New Releases
  • Caietul Cristinei
  • Grădina cu povești
  • Idei de cadouri
  • Scrisoare de la Mos Craciun pentru copii
  • Etsy Gemstone Jewellery
  • Buna dimineata la cafea
  • Jurnalul unui Sultan
  • Eva catre Adam
  • Salcamul dintr-un caz real
  • Meditatii in desert
  • O noapte incendiara
  • Omul se trage din maimuta?
  • Atacul de panica
  • Legenda legendelor
  • Nu am dansat decat o vara
  • Cele mai bune si mai citite bloguri
  • Epistola catre o epava
  • Cel mai frumos martisor
  • Bloggeri si scriitori
  • Cimitirul sperantelor inchise in sticle
  • Cum iti traiesti viata?

S-ar putea să îți placă și ce am scris în anii trecuți

©2026 Iubesc Viața | Design: Newspaperly WordPress Theme