În menajeria Vienelei toți maimuțoii aveau nume și prenume, căci așa cer legile omenești. Nu știu cum a făcut mami, dar încet și sigur i-a trecut pe toți pe numele ei. Îmi e groază să mă gândesc la momentul când se vor bate pe moștenire ca niște fiare ce sunt. Doar eu, biată jucărie de pluș, aveam un prenume cel puțin ciudat – Sehașela, maimuțica cu cercei.

Doar prenume, de parcă nu aș fi fost parte din această familie de nebuni. Dacă stau să mă gândesc, îmi dau seama că sunt mai privilegiată decât ceilalti maimuțoi ai menajeriei. Pe mine m-au dus la mare, m-au dus la munte, m-au dus în Scoția, în Sardinia, ba chiar și în Spania. Dar nume de familie nu mi-au dat și asta mă doare.

Întâmplarea a făcut ca astăzi să aflu că semăn foarte bine cu un gibon. Nu știu ce e ăla, dar mai mult ca sigur vorbim despre un animal superb, dacă arată ca mine. Cică ar avea maimuțoiul ăsta și un nume științific, Hylobates lar. Încercați să îl rostiți cu glas tare. Veți observa că sună tare melodios, ca titlul unui poem sau ca un colind de Crăciun.

Eu sunt o fire sensibilă, mă îndrăgostesc imediat. Cei care mă cunosc de mult timp știu deja ce inimă simțitoare am. Am furat de la mami o agendă, apoi m-am dus în grădină și mi-am făcut un selfie. Înarmată cu pixul, am meșterit imediat un pașaport pe care mi-am scris noul nume:

Sehașela Hylobates lar, cea mai frumoasă maimuțică cu cercei, coborâtoare din spiță de gibon cu mână albă, trăitoare pe meleaguri veșnic verzi și ocrotitoare a bibliotecii de familie

Poza pentru pașaport: