Strada strigă şi pune presiune asupra politicienilor, reproşându-le (printre multe altele) că nu donează sange. Eu privesc de la distanţă. Chiar nu îşi dau seama de ironie? Pentru asta au ieşit din case? Vor sânge de politician al unui sistem corupt în venele unor oameni care se ascundeau în subsoluri pentru a-şi cânta libertatea? Ce întuneric se lasă peste minţile oamenilor, adormindu-le? Ce soi de tăvălug nivelează creierul uman, făcându-l să creadă că tot ce este pe internet e adevărat? Câte botine aurite ne vor mai călca pe suflet până când vom înţelege că doar uniţi ne putem ridica?

Ce scamă îmi gâdilă degetele, făcându-mă să scriu toate astea? Ce foarfecă ar trebui să avem pentru a tăia răul din rădăcină? Ce trebuie să se mai întâmple pentru ca omul să simtă că i s-a pus capac? Vavaly îmi spune că e ceva comun în lume, că nu se întâmplă numai la noi ca oamenii să creadă orice ar scrie în ziar. Îmi vine să ţip şi mă abţin cu greu. Aş vrea să poată fi găsit un alt sistem de operare, unul care să ne avertizeze când greşim, când suntem minţiţi, când ieşim de pe potecă. Până atunci… Se mai vând bilete spre Marte?

Sinceră să fiu, am vrut să evit acest subiect, însă degetele şi cele 12 cuvinte alese de Eddie (tavalug, scama, botine, sistem, foarfeca, tip, bilete, intuneric, operare, capac, comun, ziar, presiune) m-au trădat…