Se caută o mașină

Sunt foarte mulți ani de când soțul meu s-a îmbogățit cu un permis auto. Dat fiind faptul că nu avem mașină, bucățica de carton care dovedește că știe să tragă de un volan stă cuminte printre alte acte. Uneori, când ne facem planuri legate de anumite plecări, îl apucă nervii și îmi spune că va cumpăra o mașină, că e sătul de taximetriștii care nu vor să urce în mașini câini de talie medie, de trenurile murdare și zgomotoase, de microbuzele în care te ia groaza. O mașină îi dă omului libertatea de a merge oriunde dorește, de a se opri când îi vine chef, de a căra după el câte bagaje își dorește, dar mai ales de a putea scoate la plimbare tot familionul.

Noi suntem blocați aici din cauză că avem câine de talie medie. E greu de plimbat cu trenul, căci trebuie ținut pe podeaua coridorului, cu botniță neapărat. Taxiuri care să îl primească sunt foarte greu de găsit, căci oamenii se tem că le va murdări mașina, că va distruge ceva, că va lăsa păr și miros de animal pe banchete. În această dimineată mi-a trecut prin cap că am putea încerca la un birou de inchirieri auto, dacă dorim să plecăm mai departe de oraș și să îl luăm pe Bruno cu noi. Încă nu m-am interesat, dar cred că acolo ar trebui să aibă și mașini destinate celor care vor să își ia animalul de companie la plimbare.

 

 

I-am spus soțului meu și mi-a dat dreptate. E o idee bună și merită să ne interesăm. Desigur, vrea întâi să mai ia câteva ore cu un instructor auto, să își reîmprospăteze amintirile și să se asigure că poate conduce fără să se pună pe el sau pe alții în pericol în trafic. Apoi vom fi liberi să căutăm o firmă de închirieri auto care să ne pună la dispoziție o mașină și care să permită accesul în acea mașină cu animal de companie, căci Bruno nu va mai rămâne niciodată la vreo pensiune canină, cum s-a întâmplat când am plecat la mare. Amintirea acelor zile și a halului în care l-am adus acasă nu mi se va șterge prea ușor din minte, iar câinele meu nu va mai trece niciodată prin coșmarul pe care l-a trăit în luna iunie a acestui an.

 

 

Cred că viitorul pentru domeniul inchirierilor auto ar fi mai bun dacă responsabilii ar putea înțelege la timp că pe lume există oameni care vor să le folosească serviciile în anumite condiții, că au nevoie să își plimbe toată familia, chiar dacă familia e compusă nu doar din mama, tata și copilul, ci și din cățel și purcel. Probabil chiar înțeleg. Încă nu știm, dar sper din tot sufletul să fie așa și noi să ne putem bucura din când în când, în weekend, de plimbări prin țară, iar Bruno să meargă de fiecare dată cu noi, să nu mai rămână cu ochii triști uitându-se pe geam, fără să înțeleagă de ce iar l-am abandonat, de ce noi plecăm și el rămâne acasă.

Se caută o mașină…