Scurte însemnări pe lângă o baladă

Îl văd în fiecare seară trecând ţanţoş pe sub geamul meu, parcă preocupat de gânduri alese, mai presus de ale vulgului. Se preface a nu mă vedea, deşi eu fac eforturi mari pentru a-i atrage atenţia. Mă plimb pe lângă fereastră, clipesc din gene, îmi îndrept spatele. Nimic. Se opreşte o clipă, îşi atinge mustaţa lungă, îşi scarpină tacticos o ureche, apoi îşi continuă drumul, imperturbabil. E plin de dungi, ca şi mine, însă blana îi e roşcată, coada stufoasă e mereu ridicată, iar ghearele lungi se înfig adânc în zăpada proaspăt căzută din înalt. Nu îi pot vedea ochii, însă mi-ar plăcea să ştiu că are unul verzui şi unul căprui, ca în balada scrisă de Nichita.

“Motan mi-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare şi musteţe lungi,

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.”

Motan mi-aş fi dorit şi eu să fiu, dacă aşa aş fi putut scăpa de pacostea neagră ce se abate asupra mea din senin, când îmi e lumea mai dragă. În loc să stau ascunsă pe sub dulapuri, m-aş fi plimbat prin casă cu coada ridicată, cu mustaţa răsucită, fără teama de atacuri fulgerătoare.

Visul unei pisicuţe terorizate de pacostea neagră numită Miţi, alias Parkour…

Scurte însemnări pe lângă o baladă, scrise de domnişoara Pufi, alias Piticuţa, şi postate prin bunăvoinţa stăpânei Vienela.