Îl văd în fiecare seară trecând ţanţoş pe sub geamul meu, parcă preocupat de gânduri alese, mai presus de ale vulgului. Se preface a nu mă vedea, deşi eu fac eforturi mari pentru a-i atrage atenţia. Mă plimb pe lângă fereastră, clipesc din gene, îmi îndrept spatele. Nimic. Se opreşte o clipă, îşi atinge mustaţa lungă, îşi scarpină tacticos o ureche, apoi îşi continuă drumul, imperturbabil. E plin de dungi, ca şi mine, însă blana îi e roşcată, coada stufoasă e mereu ridicată, iar ghearele lungi se înfig adânc în zăpada proaspăt căzută din înalt. Nu îi pot vedea ochii, însă mi-ar plăcea să ştiu că are unul verzui şi unul căprui, ca în balada scrisă de Nichita.
“Motan mi-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.”
Motan mi-aş fi dorit şi eu să fiu, dacă aşa aş fi putut scăpa de pacostea neagră ce se abate asupra mea din senin, când îmi e lumea mai dragă. În loc să stau ascunsă pe sub dulapuri, m-aş fi plimbat prin casă cu coada ridicată, cu mustaţa răsucită, fără teama de atacuri fulgerătoare.
Visul unei pisicuţe terorizate de pacostea neagră numită Miţi, alias Parkour…
Scurte însemnări pe lângă o baladă, scrise de domnişoara Pufi, alias Piticuţa, şi postate prin bunăvoinţa stăpânei Vienela.
Ce dragut!:)
Mercic! :)
Vino să faci cunoştinţă cu mine, Pufi Piticuţa! Eu am un ochi verzui şi unul căprui, iar restul descrierii mi se potriveşte la fel de bine! :D
Ah, motan frumos, cuceritor prin excelenta, voi fi umbra-ti credincioasa, daca ochii tai, unul verzui si unul caprui, se vor pogori asupra unei biete pisicute de rand, cum sunt eu…
Neamul pisicesc asta…
Da, cate probleme si pe noi… :)
Saracuta de tine! Miti n-o sa-ti dea pace in veci! :(
Ieri am fost surprinse intr-o ipostaza atat de ciudata, ca stapana a uitat sa ne traga in poza, pentru eternitate: Miti era pe un scaun, iar eu deasupra ei, curatandu-i blana… :))