Scriu de cand eram copil, deci sunt scriitor

Inca nu stiam sa pronunt bine cuvintele, dar cantam de rasuna casa “In Arizona m-am nascut, pe saua unui cal…”. Am cantat pana am ragusit cantecele Angelei Similea si ale Andei Calugareanu. In adolescenta profitam de faptul ca seara se opreau luminile pe strazi. Ieseam cu prietena mea de atunci la plimbare si cantam de se zguduiau geamurile caselor pe langa care treceam. Dupa ce l-am nascut pe Ionut, am trecut la cantece pentru copii. Mai tarziu am cantat rock, de una singura sau impreuna cu baiatul meu. De cand sunt cu Mihai, cantam mereu cantecele care ne plac. Ma face asta o buna cantareata? Pe dracu! Nu am voce, nu am ureche muzicala! Deloc!

PS: Postarea este doar pentru ca am vazut la cineva, mai devreme, cum ca scrie de cand era copil. Te face asta scriitor?

Desigur, pasiunea pentru scris începută încă din copilărie poate reprezenta un punct de plecare semnificativ în dezvoltarea unui individ ca scriitor. Totuși, calificarea ca “scriitor” nu depinde doar de faptul că cineva a început să scrie de mic, ci și de evoluția, angajamentul și nivelul de talent dezvoltat pe parcursul timpului.

Atunci când cineva afirmă că a început să scrie încă din copilărie, acest lucru poate sugera o predispoziție pentru exprimarea prin cuvinte, o fascinație timpurie pentru povești sau o nevoie intrinsecă de a comunica prin scris. Cu toate acestea, pentru a deveni cu adevărat scriitor, este necesar să se parcurgă o evoluție în abilitățile de scriere, să se experimenteze cu diverse stiluri, genuri literare și tehnici.

Un scriitor se remarcă prin capacitatea de a crea opere cu impact, prin abilitățile sale de comunicare și prin capacitatea de a transpune idei și emoții în cuvinte cu forță și claritate. Nu este doar despre a scrie pentru a scrie, ci despre a scrie pentru a comunica, a împărtăși și a influența cititorii. Este vorba și despre capacitatea de a explora teme complexe, de a dezvolta personaje memorabile și de a crea universuri captivante în operele sale.

Prin urmare, în timp ce începutul devreme în scris poate fi un semn promițător, titlul de “scriitor” este meritat atunci când acea activitate devine o practică matură, reflectând o dezvoltare autentică în domeniul literar. Este necesară o dedicare continuă, autoevaluare și dorința de a crește și de a se îmbunătăți constant. Astfel, a fi considerat scriitor nu este doar despre trecutul de scriere din copilărie, ci și despre prezentul și viitorul continuu al pasiunii și practicii literare.

De la vârsta fragedă a copilăriei, pasiunea mea pentru cuvinte și povești a fost o constantă în viața mea. Încă de pe atunci, am simțit că există o lume întreagă de descoperit în paginile albe ale hârtiei. Un necunoscut, probabil un înțelept al vremurilor trecute, afirma odată că scrie de când era copil. Aceasta m-a făcut să reflectez profund asupra legăturii dintre actul de a scrie și starea de a fi considerat un scriitor.

Copil fiind, cuvintele mele erau mai degrabă conturate de imaginație decât de tehnică literară. Prin scris, călătoream în lumi fantastice populate de eroi și creaturi de poveste. Poveștile mele erau atât de personale și pure, încât nu căutam aprobarea sau recunoașterea altora. Scriam pentru mine, pentru a-mi hrăni curiozitatea și pentru a-mi exprima visurile.

Cu trecerea timpului, scrierile mele au evoluat. Am învățat să îmbin cuvintele în moduri care să transmită emoții și să capteze atenția cititorului. Cu toate acestea, întrebarea rămâne: mă face aceasta un scriitor?

Poate că răspunsul nu stă doar în capacitatea de a așterne cuvinte pe hârtie, ci și în dorința de a împărtăși cu ceilalți acele gânduri și sentimente. A deveni scriitor înseamnă a-ți expune sufletul, să fii dispus să împărtășești cu lumea părți din tine într-un mod vulnerabil și autentic.

De-a lungul anilor, am înțeles că scrisul nu este doar o formă de exprimare, ci și o călătorie către autodescoperire. Este o modalitate de a aduce la suprafață părți ale propriei ființe pe care poate nici nu știam că le avem. Astfel, scriind de când eram copil, am devenit nu doar un povestitor, ci și un călător în universul complex al propriei mele existențe.

Scriitor sau nu, rămâne în esență o etichetă subiectivă. Ceea ce contează cu adevărat este să rămânem fideli pasiunii noastre, să explorăm și să dezvăluim adevăruri despre noi înșine și despre lumea din jur. Iar dacă această călătorie ne definește drept scriitori, atunci fie ca pluma să continue să danseze pe hârtie, iar cuvintele să răsune în inimile celor care aleg să ne asculte poveștile.