Era și nu era picnic
Grătarul sfârâia în fundul curții. Noi stăteam adunați în jurul câinilor, pe scaunele mov abia cumpărate. Scaune de pescari împătimiți. Mirosea a pește proaspăt adus de la supermarket. Aveam suc de portocale dar, de dragul poveștii (Scrisul îmi curge prin vene de când m-am născut), voi spune că era o limonadă în care pluteau frunze de mentă și bobițe de zmeură. Băieții beau bere și depănau amintiri din vremuri de dinainte de acest ciudat și înfricoșător an 2020.
Dintr-o curte vecină, acolo unde Bruno a pierdut cândva o minge (niciodată recuperată), auzeam vorbindu-se românește. Oamenii înălțaseră un cort albastru. Cort de nuntă, uriaș. Nu îi vedeam, dar îmi puteam imagina viitoarea mireasă, transpirată de atâta muncă, verificând pentru ultima dată stabilitatea edificiului.
Liliacul își atârnase crengile peste gard, dornic să ne cunoască mai bine. Sau poate voia doar să combată mirosul grătarului cu propriul său parfum. Un parfum amețitor, care m-a făcut să
Visez cu ochii deschiși.
-Știți, unul dintre marile mele regrete este că nu am avut șansa de a avea un aparat de fotografiat bun. Mi-ar fi plăcut să pot face un curs de fotografie când eram foarte, foarte tânără. Tare mi-ar fi plăcut să mă pricep la așa ceva. Aș fi colindat lumea în lung și în lat. M-aș fi întors cu povești de o mie și una de nopți. Sau poate doar cu fotografii care fac cât o mie de cuvinte. E una dintre pasiunile care mă ard pe interior, am încheiat eu, emoționată de propriile cuvinte.
Mihai m-a privit amuzat.
-E atât de mult suflet în tine! Totuși, parcă marea ta pasiune era scrisul, nu fotografia, mi-a trimis el ceea ce își imagina a fi o lovitură sub centură.
Fără să trag măcar aer în piept, i-am răspuns cu un zâmbet larg:
-Fotografia este una dintre marile mele pasiuni. Scrisul îmi curge prin vene de când m-am născut. Sesizezi diferența?
