Dragul meu salariu,

 

Trebuie să îţi mărturisesc cu lacrimi în ochi că îmi lipseşti foarte mult, că îmi este dor de tine şi de aventurile noastre de altădată, motiv pentru care iti si scriu această scrisoare.

Când eram mai tineri reuşeam să fim mereu împreună, să colindăm munţii de pe Valea Prahovei, plajele litoralului, barurile şi magazinele din Ploieşti, secătuindu-ne reciproc.

 

A apărut Ionuţ, ne-am bucurat împreună, am sărbătorit, apoi m-ai lăsat cumva în urmă, ai ales să mergi alături de copilul meu, să te risipeşti pentru a-i fi pe plac, pentru a-l ajuta să crească.

În ultimii ani am observat la tine o schimbare drastică pe care nu mi-o pot explica şi care m-a dezamăgit profund, dragul meu salariu. Te-ai micşorat de parcă te tăiase cineva. Ai devenit distant. Cred că nu îţi mai plăcea compania mea. Nu încerca să negi, pentru că faptele tale vorbesc de la sine; de la 10-12 zile în care ne ţineam companie unul altuia, am ajuns în ultima perioadă să stăm împreună doar câteva ore şi asta la rugăminţile mele fierbinţi.

Deşi îmi amintesc cu nostalgie de cele două zile pe lună în care ne întâlneam, prefer să renunţ definitiv la tine decât să mă mai chinui aşteptându-te cu sufletul la gură, dacă tu nu simţi nevoia sau nu ai plăcerea de a sta cu mine mai mult timp.

PS: Adevărul este că, deşi îmi erai drag, în ultimul timp nu reuşeai să mă mai satisfaci. Este prima si ultima scrisoare pe care ți-o trimit, dragul meu salariu!

                                                                                                         Cu drag,

                                                                                                        Vienela.