Scoția este cumva la Polul Nord?

Pământul e ud și rece. Iarba aproape înghețată îmi dă fiori la fiecare atingere. Probabil va trebui să îmi retrag toate cuvintele de laudă pe care le-am avut la adresa lui tati. Ideea lui de a ne muta în această țară m-a bucurat vreme de un an și jumătate, însă astăzi mă simt de parcă vântul turbat care suflă fără oprire m-ar fi aruncat pe o banchiză din regiunea polară. E criminal frigul ăsta. Omoară în mine orice dorință de a sta pe afară, de a alerga și a mă tăvăli prin florile abia răsărite. Insuportabil, jur.

Încerc să pricep de unde vine gerul cumplit ce mi se strecoară prin blană. Privesc spre soare. Ah, stați, că în Scoția rareori e soare. Privesc spre nori. S-au învinețit și ei de frig. Adulmec aerul. Parcă recunosc mirosurile urșilor polari. Sfredelesc pământul cu ghearele. E ca un burete îmbibat de apă. Mă lipesc de mami, încercând să fur puțină căldură. Mami e mai rece decât mine. Îi tremură aparatul de fotografiat în mână.

 

 

Mult așteptata sedință foto durează mai puțin de un minut. Oricât de mult mi-aș dori să devin vedetă pe internet, nu pot rămâne în curte. Vântul mă cercetează cu o insistență umedă din cap și până la tălpile degerate. Mai fac vreo câțiva pași, căutând un loc mai înalt, unde pernițele moi să nu mi se bălăcească în fosta zăpadă. Poate nu știți, dar ieri, 10 martie 2019, a nins ca în povești pe aici. Toată curtea e la fel de neprietenoasă cu vietățile care se aventurează dincolo de căldura casei. Scoția este cumva la Polul Nord?

 

 

 

Privesc spre sud. Undeva, departe, sunt câini care scot limba din cauza căldurii. Îi invidiez, la fel cum probabil și ei mă invidiază pe mine, fără să știe că aici, dacă stai prea mult pe afară, ai toate șansele să îți crească mușchi verde în blană, iar labele să ți se transforme în înotătoare. O asemenea imagine mă îngrozește. Blănița mea ciocolatie să devină verde? În nici un caz! Fără să mai stau pe gânduri zbor spre casă, cu mami pe urmele mele.