-Vino repede să vezi cum îmi deschid tecile, să prind sărutul ploii!
De parcă aș fi în transă îmi șterg mâinile pe tricoul larg și ies în curte. Papucii devin tot mai grei, pe măsură ce pământul moale se lipește de tălpi. Străbat porțiunea dintre cei patru meri văratici și mă opresc brusc. Salcâmul, bătrân și totuși surprinzător de viguros, parcă ar întinde brațele spre cer, urlând: sărută-mă tot, din creștetul acoperit de verde și până-n miezul semințelor bine coapte! Tecile se desfac una câte una, lăsând să se vadă bobițele arămii și… Drace! Ăia sunt dinți acolo? Sau imaginația îmi joacă feste, prefăcând tecile uscate în guri hulpave, pline cu colți?
Mă tem. Pentru prima dată mă tem. Nu-i doar închipuirea mea. Salcâmul acesta chiar luptă cu vântul și cu apa ce vrea să-i dezvelească rădăcinile. Luptă cu natura potrivnică. E înarmat cu dinți și gheare ascuțite. Mă privește cu ură prin ochii noduroși. Are de gând să lupte și cu mine, căci i-am pus gând rău. Știe că m-am săturat de încrengătura din viroagă și de amenințările foșnite în noapte. Vântul îi împinge crengile negre spre grădina mea, spre mine. Tremur și nu știu dacă de frig sau de frică. Alerg.
Nu, nu poate fi el ființa ce-mi bagă frica în oase clipă de clipă. Chiar și un elev mediocru de generală știe că salcâmul e plantă. Mă opresc și smulg papucul înfipt în noroi. Îl încalț. Din urmă pare să mă ajungă promisiunea unei crunte răzbunări. Deschid ușa. Fac primul pas înspre siguranța casei și ridic ochii la cer. Îi îngădui să depună sărutul ploii pe obrazu-mi palid, ca pe o înfrățire de moment cu alte entități sărutate de aceeași ploaie.
Am dar acest nume cartii pe care am publicat-o, caci mi s-a lipit de suflet. Cartea o puteti cumpara de aici: Sarutul ploii.
Adunate buchet într-o carte, textele pe care ți le ofer sunt de fapt bucăți de suflet, amintiri dragi inimii mele, povești imaginare și filozofii nu prea mult filozofate. E darul meu de Crăciun pentru toți oamenii cărora le place să citească, pentru cei care iubesc cuvintele și puterea acestora de a penetra minți, de a se insinua în suflete, de a schimba în bine lumea. E darul meu pentru oameni.
Minunat expus Vienela :-)
Multumesc mult, Adi! :)
Minunat, dar continuă!
E un început minunat. :)
Poate ar trebui să luăm exemplu de la alţii şi să începem un joc nou, cu poveşti scrise în grup – câte un episod de căciulă. :)
Multumesc mult, mult! :) Am o idee in cap, insa nu vrea neam sa se aseze pe foaie fix cum o gandesc. :)))
Ar fi super! Hai sa incercam!
Aproape desâvârșit exercițiul!
Ce iti mai place sa exagerezi! :p
Merci pentru zambet si apreciere! :))
Trebuie să mai găsim încă vreo 2-3 oameni care vor să se joace cu noi aşa, să ne hotărâm dacă facem un plan general al poveştii sau continuă fiecare improvizând pe moment, eventual să ne facem pe FB un grupuleţ prin care să ţinem legătura şi să ne punem la cale bucătăria…
Mi-ar plăcea mult, dar n-am timp să mă ocup de organizare, nici stofă de lider. Poate reuşeşti tu să aduni grupuleţul. (Sau, dacă nu se găsesc şi alţi amatori, poate reuşim noi două să scriem ceva împreună.)
Nu stiu de ce, dar in minte imi vin tot ai nostri, numarati pe degetele unei maini. Grupul ar fi gata facut, doar sa ne punem de acord cu detaliile, daca le surade si lor ideea… :p
Daca ai in vedere alte persoane, pe mine nu ma deranjeaza cu nimic. Desigur, cu conditia sa nu faca parte din elita. :)))
Da, cam tot la grupul nostru mă gândeam şi eu. Nu-mi vine în minte altcineva. Şi nici n-aş putea spune că cunosc pe altcineva. “Elita” n-o iau în calcul în niciun caz.
Prefer sa ma distrez alaturi de oameni pe care ii cunosc (macar partial) cu bune si rele, decat sa ma enervez cu oameni despre care nu stiu mare lucru, desi le citesc blogurile. ;)
Asadar, sa le adresam intrebarea! :)))
Da, da, da! :)
:)
Frumos! Prima data am zis ca ar putea fi un vis.
Este un text foarte vizual, daca pot spune asa.
De fapt ca tot ce scrii tu!
Un weekend inspirat, Vienela!
Multumesc mult pentru aprecieri, Suzana!
Saptamana senina sa ai!