În urmă cu peste 40 de ani, bunica m-a învățat să le urez oamenilor, la sărbători, după caz, Paște fericit!, Crăciun fericit!, Un an nou fericit! etc. Aceleași urări le-am primit, de-a lungul vremii, de la cunoscuți și necunoscuți. Pentru mine, ele sunt parte din tradiția cu care ne place să ne batem în piept când ne apucă patriotismul, dragostea exacerbată de tot ce este românesc.

Atunci cum se face că zilele trecute mulți dintre cei care obișnuiesc să fluture ia ca pe un steag și care își pun tricolorul peste pozele de profil de pe facebook umblau cu lecția de limba română înfiptă în statusuri bombastice? Români deștepți, învățați de la noi că nu sărbătorile trebuie să fie fericite, ci voi! Nu mai urați Crăciun fericit!, căci nu el trebuie să fie fericit, ci românul credincios și iute în a taxa greșelile celorlalți!

Eu cred în continuare că orice urare e bună, atâta timp cât vine din suflet. Că îi spui omului să aibă sărbători fericite, să aibă cârnați pe masă, vinul dulce pus la rece, multe cadouri sub bradul frumos împodobit ori doar să fie sănătos pentru a se putea bucura de viață, contează mai puțin. Fă-o din suflet, pune un strop de căldură în glas sau arată-i, așa cum te pricepi, că îi dorești să-i fie bine, și îți garantez că urarea își va atinge scopul, va aduce bucurie celuilalt. Lasă lecțiile pentru ocazii mai importante, pentru 1 decembrie, de exemplu, când mulți patrioți măcelăresc limba română, umplând internetul de sângele cuvintelor stâlcite și făcându-o (pe ea, limba română) să umble prin lume șchiopătând de la prea multe sau prea puține virgule.

Acestea fiind spuse, eu mi-am eliberat sufletul de povara care m-a obosit în ultimele zile, așa că vă pot ura, fără teamă, să aveți un Crăciun de poveste și, în general, Sărbători fericite!