Înjur cu patimă, cu sete, cu ură. În gând. Mi-e sufletul otrăvit. Mi-e lehamite de oamenii care au uitat să fie oameni. Aseară, prin Ploieşti…, era curtea bisericii din cartier plină de credincioși. M-ar fi linșat dacă le spuneam că nu dau doi bani găuriți pe credința atât de strident afișată. Pe unii dintre ei îi recunosc ușor, căci m-au certat, m-au înjurat, m-au amenințat când mi-am plimbat câinele pe trotuarele din Malu Roșu. Aș vrea să mă gândesc… la orice altceva, însă nu reușesc. Mă întorc, obsesiv, la momentul în care, dintr-o bucătărie unde se făceau pregătiri pentru sărbătoarea pascală, a alunecat spre mine promisiunea că voi plânge după propriul câine. Astăzi (30 aprilie 2016)…, omul se simte spălat de păcate, căci a cântat aseară în curtea bisericii și a aprins lumânări.

Sper… ca undeva în viitor oamenilor să le treacă prin cap să se separe. Deținătorii de animale să aibă orașele lor, departe de oamenii care nu suportă alte ființe și care, cel mai probabil, nu se suportă nici pe ei când se privesc în oglindă. Atunci s-ar vedea clar diferențele. Câinele meu… nu va apuca acel moment. Cel mai probabil nici eu. Închisă în casă, departe de răutatea gratuită a lumii, îmi pot permite să visez. Pisicile mele… simt că sunt neagră de supărare. Încearcă să mă înveselească. Le mângâi și mulțumesc cerului că am apucat să le salvez de pe străzile unde sub oricare tufiș s-ar putea ascunde otrava.

Am un (singur) lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să uit, să uit că nu e loc pentru noi pe această planetă. Ar trebui să caut prin blogosferă… povești frumoase care să mă țină departe de lumea reală. Și să memorez acest citat/proverb favorit… : “Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el” – J. K. Rowling

O fotografie preferată… în jurnalul de femeie simplă – pagina 90.

vienela

Sărbători cu bine, oameni! Câți ați mai rămas!