Dacă m-aș mărita anul acesta, unde și cum ar fi nunta mea? Aș avea o nuntă banală, din motive de criză economică, sau nu aș precupeți nici un efort pentru ca nunta mea să fie ca în povești? Aș face nunta la căminul cultural sau aș alege un salon de nunta de lux, exclusivist, așa cum este Salon du Mariage Toujours l’Amour, care să îmi ofere tot ceea ce am visat vreodată și chiar mai mult de atât? După cum probabil bănuiți, răspunsul este că nunta reprezintă un eveniment mult prea important pentru a-l banaliza, pentru a-l trata cu superficialitate sau cu ochii în portofel. Fără să stau pe gânduri, aș alege să fac nunta la Salon du Mariage Toujours l’Amour. La multi ani de Sfanta Maria!
Ce rezonanță are acest nume frantuzesc, ce alegere potrivită pentru un salon de lux (căci tot ce este franțuzesc ne poartă într-o lume selectă, elegantă, o lume a fastului și a distincției), în care nunțile se desfășoară așa cum doar în filme au văzut mulți dintre români! Nu, nu sunt laude complezente, ci purul adevăr, după cum vă vor dovedi mai târziu și fotografiile.
Salon du Mariage Toujours l’Amour! Un nume ce mă poartă spre Franța și spre captivantele povești despre regi mândri, viteji, regine elegante, conștiente de puterea lor, curteni ce încântau cu dansurile lor de societate și cu glumele inteligente. Dacă m-aș mărita în 2014, aș fi tentată să fac nuntă cu o tematică venită din trecut, cu costume asemănătoare celor ce se purtau la curtea regilor, cu peruci luxuriante, pudrate și parfumate, cu dansuri aduse din vremuri de mult apuse, așa cum este menuetul.
Nici o clipă nu mi-ar fi teamă că nunta nu va ieși așa cum visez. Salon du Mariage Toujours l’Amour este cel mai potrivit loc pentru a încerca lucruri noi, pentru că cei ce se ocupă de administrarea lui sunt deschiși oricărei dorințe exprimate de viitorii miri, pentru că le pun la dispoziție toate facilitățile necesare, indiferent cât de fanteziste ar fi ideile de nuntă ale viitorilor miri.
Mi-aș dori ca nunta mea să fie ieșită din comun, să nu urmeze în totalitate tradiția românească. Poate că a sosit clipa în care românii să mai schimbe câte ceva, să vină cu noutăți… Dacă v-aș spune că unele fragmente de nuntă mi se par plictisitoare și că mi-ar plăcea ca la nunta mea lucrurile să stea altfel, să nu existe timpi morți sau plictiseală? Dacă v-aș spune că locația și facilitățile oferite de Salon du Mariage Toujours l’Amour pot oferi toate astea? De când am aflat cum se desfășoară nunțile tradiționale la beduinii Rashayyda, îmi tot spun că așa mi-ar plăcea să fie și la noi nunțile (sigur, ușor adaptate obiceiurilor noastre), poate o combinație între medievalul curților regale și tradiția beduinilor, nu doar mâncare, băutură și dans, ci și…
Competiții între paticipanții la nuntă, motiv de distracție, ocazia ca nuntașii să își dovedească măiestria, să impresioneze și să se relaxeze, asta mi-aș dori. Un salon de nuntă care să pună la dispoziția mirilor un spațiu suficient de mare pentru diverse jocuri de societate și pentru întreceri între tinerii participanți la nuntă. Există un asemenea salon? Da, există! Cu un spațiu atât de generos, cu o sală imensă, cu o minunată piscină și o ieșire spre verdele naturii, Salon du Mariage Toujours l’Amour mi-ar putea transforma visul în realitate. Mă gândesc la întreceri de dans, de cântec, la jocuri de îndemânare sau chiar la teste de inteligență amuzante, cu premii simbolice pentru câștigători, cu posibilitatea de a alege locul la masă sau persoana cu care să danseze. :)
Ce mi-aș putea dori mai mult, mireasă fiind, dacă Salon du Mariage Toujours l’Amour oferă un salon atât de întins, unde nu există riscul de a te împiedica de stâlpii de susținere în timp ce dansezi menuetul, nici durerea că unele fotografii cu peruca pe cap au fost făcute tocmai când nuntașul era ascuns de un stâlp? Poate o amenajare în stil neoromantic, cu tavan frumos învăluit de țesături fine și lumini ce dau senzația de ireal, ce îmi amintesc de barurile de gheață ale Norvegiei? Ah, nu, stai, că toate există deja la acest salon de nuntă și mă duc cu gândul la fastul de la curtea Regelui-Soare, probabil datorită candelabrelor.
Există un ring de dans generos, unde se poate distra orice invitat, indiferent cât de larg ar deschide brațele pe ritmul muzicii. Există o toaletă specială pentru mireasă, așa cum era budoarul reginei cândva (aici cred că mi-ar plăcea să existe până și cămăruța în care obișnuiau să își ascundă reginele iubiții, făcută din draperii bogate, doar pentru o atmosferă cât mai reală, bine-nțeles), o bucătărie proprie (ce, doar regii să aibă proprii bucătari?) și un spațiu de cazare în incinta Săftica Resort, locul unde se adună spuma societății, exact cum se întâmpla acum sute de ani în palatele somptuoase. Ce ar mai lipsi pentru ca nunta cu tematică adusă din trecut, de la curțile regale, să fie de nota zece?
Poate o ofertă completă ultra all-inclusive, care să garanteze că eu și mirele nu mai avem nevoie de alți furnizori? Cine nu știe ce bătaie de cap au cei ce aleg să facă nunta într-o locație, să aducă muzica din altă parte, să comande tortul de la vreo cofetărie și tot așa? Nu aș face așa ceva niciodată, mai ales că Salon du Mariage Toujours l’Amour chiar îi poate face pe viitorii miri să se simtă, pentru o zi, regi la propria curte. Aș cere ca tortul să aibă forma palatului Versailles și să fie servit pe muzică barocă.
Organizarea unui cocktail-bar ultra all-inclusive cu spectacol, cu jonglerii cu sticle și shakere realizate de barmani. Regii aveau bufonii ce îi distrau, noi putem avea un spectacol modern, la fel de antrenant, însă eu aș cere ca barmanii să fie îmbrăcați așa cum erau bufonii cândva, pentru a păstra atmosfera. Ar mai fi nevoie de o parcare destul de mare, în care să intre și Trabantul unchiului Gigel, și mașina Bentley adusă de vărul din străinătate, și toate celelalte mașini ale nuntașilor, așa cum altădată încăpeau la curtea regelui caleștile trase de cai, pentru a întregi imaginea. Cum, pe toate le poate oferi Salon du Mariage Toujours l’Amour?
Neapărat îmi doresc și o piscină, cu apa limpede ca lacrima, la care doar invitații să aibă acces. Ați văzut vreodată dansul mirilor deasupra apei, în timp ce pianul aduce bucurie notă cu notă? Eu nu, dar tare mult mi-ar plăcea ca nuntașii să intre în jocul meu, să ne imaginăm că suntem pe malul unui lac, bine luminat de torțe (în anul 2014, torțele noastre vor fi artificii multicolore, deși sunt convinsă că organizatorii mi-ar putea oferi până și torțe, dacă aș cere), aproape de palatul regal! Ei bine, Salon du Mariage Toujours l’Amour pune toate astea la dispoziția mirelui și a miresei, de îmi vine să mă mai mărit o dată, chiar dacă sunt deja foarte măritată.
O nuntă cu tematică! Ador o astfel de idee, pur și simplu! Este ca o joacă de oameni mari nunta cu tematică, poți face teatru pentru o noapte, poți fi oricine dorești. Chiar și dacă aș vrea o nuntă la care să predomine o anumită culoare, se poate rezolva, dacă aleg să fac nunta la Salon du Mariage Toujours l’Amour. Pare să nu lipsească nimic, indiferent cât de pretențioasă aș fi eu, mireasa.
Ciorba noastră de potroace de a doua zi ar putea fi exact ca în descrierea nunților din trecut, ce durau trei zile și trei nopți, mai ales dacă am profita de bunăvoința gazdelor, rugându-i ca bucătarii să ne pregătească un berbecuț la proțap, că doar se știe câte bucate alese mâncau regii și curtenii lor. Ne-ar lipsi probabil vânatul cu care erau ei obișnuiți, dar distracția în zona verde din fața salonului ar compensa orice.
Știți ce este culmea? Că prietena băiatului meu a citit acest articol înainte ca eu să îl public și a promis că nunta ei va fi exact ceea ce am descris eu aici, până în cel mai mic amănunt, indiferent dacă se va mărita cu Ionuț sau cu altcineva. La nunta ei, ea va fi regina, va avea pentru o noapte curtea ei regală la Salon du Mariage Toujours l’Amour și se va distra alături de mire și de prieteni jucând jocuri de societate și dansând menuet deasupra piscinei, în acorduri de pian.
Eu îţi urez casă de piatră!
Dar întreabă-l pe soţul tău dacă te lasă să te măriţi!
:D Mereu spiritual, mereu cu o gluma la indemana! Ti-am spus vreodata cat imi place stilul tau?
eee, da… parca te-ai mai marita inca o data pentru asa o nunta, nu?
Chiar si de mai multe ori, Anca! M-as juca in fiecare an intr-o asemenea locatie… :)
Eu nu sunt fana petrecerilor de nunta desfasurate in corturi, oricat de valurite ar fi ele ca sa dea senzatia de palat ori de incalzite ca sa compenseze frigul de afara. Prefer restaurantele clasice.
Constanta, dar cine a spus ca acest salon este un simplu cort? Acele tesaturi acopera tavanul unei cladiri… Mi-ar placea sa intri pe site-ul lor, sa afli mai multe…
Arată foarte bine!
Şi mie mi-ar plăcea o piscină cu apa cristalină într-un local pentru un astfel de eveniment.
Ah, daca ai stii ce de nebunii imi treceau prin cap in timp ce scriam despre piscina lor… :)
Imi faci pofta de casatorie, Vienela, stii? Eu nu am visat niciodata la petreceri de nunta, dar daca as face-o, cred ca as visa exact in acelasi culori ca si tine, idea de nunta tematica este minunata.
La o nunta obisnuita nici eu nu prea am visat, nici macar cand eram adolescenta, insa o nunta cu tematica as face in fiecare saptamana…
Woow, pare ceva foarte extravagant pentru Romania, dar me bucur ca exista un asemenea loc
Intr-adevar, pentru multi romani poate parea extravaganta, insa nunta este un eveniment mult prea important pentru a te zgarci la bani. Sa nu uitam ca societatea incepe sa se imparta in doua: foarte saraci si foarte bogati. Cei din urma sigur isi permit sa faca nunta intr-o asemenea locatie exclusivista.
Fain loc de nuntă! Sigur faci poftă cuiva! Ieri vorbeam despre nunţi cu un om frumos. Doar că ….aşa ceva pare desprins din luxul accesibil.
Exact ce ii spuneam mai sus lui Traian. Nu este pentru oricine, insa cei ce si-o permit raman cu amintiri de nepretuit, cu siguranta.
dap. ai scris bine… cred ca asta se doreste! cred… Al meu e asemanator dar mai sarac :))
Inca nu l-am citit pe al tau, dar sunt convinsa ca nu este ”sarac”, mai ales daca l-ai scris la intoarcerea de la salon. :) Va invidiez pentru ocazia de care ati profitat… :)
Mi-a plăcut tare chestia cu beduinii! :)
Articolul are deja 1400 de cuvinte si am evitat sa mai scriu si despre cat de interesante sunt nuntile beduinilor, dansurile lor, tot ceea ce tine de traditiile lor de nunta. :)
la chestia cu beduinii am ramas si eu. nu stiu daca am inteles eu bine dar cica la ei nu aduc invitatii cadouri si bani ci invers: invitatii pleaca cu cate ceva de la nunta… asa nunta sa tot faci :).
M-am documentat anul trecut in toamna pentru una dintre probe, si stiu ca la turci era acest obicei, ca sultanii sa ofere cadouri invitatilor la plecare. Dar stai sa iti dau ceva interesant de citit despre nuntile beduinilor Rashayyda… http://ro.wikipedia.org/wiki/Tradi%C8%9Bii_de_nunt%C4%83_la_arabi
Cred că oricine visează la aşa ceva! Eu aş vrea să fiu La Fayette!
Da, chiar si cei care nu vor sa recunoasca. ) Eu cred ca as vrea sa fiu Regina Margot… :)
Aaaaaa! M-am răzgândit, vreau să fiu nefericitul cavaler de La Mole!!! :)
:) Adjudecat!
Cat timp ti-am citit articolul, am intrat intr-o stare de visare si mi-am imaginat nunta ta in amanunt… :)
Frumoasa idee, nu mi-ar fi trecut prin cap o astfel de tematica dar acum ma pui in dificultate, pentru mi-ar placea sa am o nunta in acest stil.. :)
A picat tocmai bine ideea mea, daca iti place. Te intorci din America si, cu banii castigati acolo, iti faci nunta exact cum iti place. :)
Duamna, daca va maritati anul asta si alegeti nunta tematica, sa nu uitati sa ma invitati, ca rochia o am deja. :)))