Pe vremea când rătăceam haotic pe internet, trecând din link în link, între o partidă de spart biluțe colorate și câteva teste de perspicacitate, am dat peste un blog interesant, plin de postări istețe, dar având și discuții serioase despre diverse subiecte. Omul părea chiar priceput în anumite privințe, poate și pentru că vorbea din proprie experiență și nu din auzite sau citite.

Mi-a atras atenția cu ferma de melci a familiei sale, pentru care spunea că a avut un plan de afaceri gândit îndelung și îndosariat pe foarte multe pagini. Vorbea acolo despre ajutor minimis de la www.planul-de-afaceri.ro, însă eu nu știam pe atunci ce este cu acest ajutor minimis. Mie mi-a sclipit o scânteie în cap, s-a stins rapid, acoperită de noi teste de perspicacitate (mamă, ce îmi mai plăcea să le rezolv pe toate!), ca să apară seara iar, atunci când am discutat cu băieții mei, pe când eram la masă.

Ideea crescuse în adânc, fără ca eu să fac vreun efort. Dacă este atât de ușor să îți faci un plan de afaceri bun și să primești finanțare de la stat, fonduri private sau europene, noi de ce nu am încerca? Ce ne oprește? Nu era prima dată când auzeam că unii fac bani grei crescând melci pentru restaurante, nu era prima dată când auzeam că nici măcar nu ai nevoie de prea multe pentru a-ți deschide afacerea, nu era prima dată când auzeam că nici măcar nu este necesară prea multă muncă fizică.

Băieții mei s-au oprit din mestecat, au strâmbat din nas, s-au uitat la mine ca la un extraterestru căzut din cer și au început să râdă. Iar visez cai verzi pe pereți? Iar cred toate minciunile de pe net? Dacă ar fi atât de simplu de făcut un plan bun de afaceri, toți s-ar ocupa de asta, ar primi fonduri și nu ar mai munci în veci. Bine-nțeles că m-am enervat. Știam deja că exista firme care te pot ajuta să faci acel plan imbatabil, absolut necesar. Normal că nimeni nu îți garantează că afacerea va merge șnur, însă rămân la părerea că cine nu riscă, nu câștigă.

Dacă aștepti să pice din cer, te poți uita în sus până când ți se strâmbă gâtul și tot nu ai să vezi nimic. Până când nu te zbați, până nu îți iei inima în dinți, nu rezolvi nimic. Poate că, pe de o parte, aveau dreptate. La acea vreme nu știam mare lucru despre funcționarea acestor treburi, însă aveam curajul de a visa că se poate realiza. Am rămas și cu acest regret, pe lângă multe altele. Îmi poate garanta cineva că aș fi dat greș? Nu cred! Nefiind singură, bine-nțeles că nu puteam face de capul meu, ducând familia în jos dacă nu ieșea așa cum visam. Dar uneori mi-aș dori să visez mai puțin sau să am o familie care să viseze la unison cu mine.