În prima parte a copilăriei preferam să renunţ la poveştile despre Albă ca Zăpada sau Cenuşăreasa, în favoarea celor în care era vorba chiar de mine. Nu adormeam până când tata sau mama nu îmi povesteau despre primele mele zile de viaţă, deşi nu mai era nici un secret faptul că le pusesem nervii la grele încercări. Când m-a văzut tata prima dată, s-a îngrozit. I se părea că sunt urâtă, plângăcioasă şi cu pielea roşie. M-au adus acasă. Locuiau atunci într-un sat de lângă Urziceni, unde lucra tatăl meu.
Neavând pătuţ pentru mine (probabil tot teama superstiţioasă de a nu cumpăra nimic înainte de naştere) , în prima perioadă mi-au făcut “culcuş” într-o valiză de piele. O aranjase mama frumos, cu plăpumioară groasă pe post de saltea, danteluţe, fundiţe roşii şi jucărioare care zdrăngăneau. Îmi spuneau că eram cât o lingură, dar atât de rea, că nu îi lăsam să doarmă nici zi, nici noapte. Ascultam încântată această poveste, vedeam în închipuire un bebeluş dormind în pătuţul improvizat, iar dimineaţa mă trezeam şi luam păpuşica din valiza pe care ai mei o păstraseră, încercând să îi potolesc plânsul. Era jocul meu preferat.
După ce am născut băiatul, fosta mea soacră îmi povestea că şi-a crescut copiii într-o albie de lemn acoperită cu un macat, pe care o legăna din când în când cu piciorul, pentru că mâinile îi erau ocupate. Frământa pâine, torcea lână, broda feţe de pernă, ţesea preşuri, în timp ce bebeluşul dormea ca un îngeraş în covată. Când se trezea, fraţii lui mai mari aveau datoria de a-l feri de tot ce i-ar fi putut face rău.
Astăzi, lucrurile stau cu totul altfel. Părinţii au posibilitatea de a cumpăra pentru cei mici patuturi si tarcuri pe nichiduta.ro, de diferite modele şi culori, pe care le pot lua cu ei chiar şi în călătorii. Nu mai sunt nevoiţi să se folosească nici de macaturi, nici de plăpumioare, pentru că pătuţurile sunt multifuncţionale, au în dotare saltele de burete, multiple buzunare, ba chiar şi roţi. Fraţii mai mari îşi pot vedea liniştiţi de joacă sau de lecţii, pentru că ţarcurile sunt gândite să protejeze bebeluşul.
Să tot faci copii!
Acum since…. spune ce încerci sa ne spui cu articolul asta? Sa ne astepatam la bebelusi? :)
Eu nu am avut chestia cu superstitia de loc, am tricotat la cipici si plovarase si am cumparat o gramasa si înainte sa nasc. Cred ca cei de la nichiduta ar trebui sa te plateasca ptr ca le faci reclama! O zi frumoasa, cum te simti?
Ps. ce e ala macat?
A, nu, in nici un caz nu mai fac eu copii. De acum, ma pot astepta la nepotei. Deja mi-am salvat in calculator niste modele de botosei, pe care i-ar putea face si manutele mele. Macatul este o paturica lucrata de femeile de la tara candva, din lana tesuta pe un fel de panza(cauta la imagini pe google- patura macat).
Mult mai bine astazi, mi-a mai trecut starea de slabiciune pe care am avut-o.
O zi buna sa ai si tu, Minnie!
Sunt intr-adevar utile inventiile astea, dar costa, tata, costa bani grei! Daca pornesti de la premisa ca faci un copil daca iti permiti toate chestiile alea, iti vine sa te lasi de facut bebelusi :D
Pt mine utile sunt pampersii, laptele praf, patutul si jucariile. In rest, m-am descurcat si fara multe multe inventii. A, era sa uit, acum sunt in etapa in care ador hamul pt copii care alearga nonstop ca fiica-mea!
Nu ar afecta bugetul prea tare, daca mamicile ar cumpara din timp cele necesare. Nu cum am facut eu sau ai mei, sa cumparam totul dupa nastere…
Nu am avut nici ham pentru Ionut, cred ca asa mi-am pastrat silueta, alergand disperata dupa el. :))
O sa intru si eu sa cumpar cate ceva de pe nichiduta.ro :)
Am vazut ca au chestii interesante pe acolo. Deocamdata, eu nu m motive sa cumpar patuturi. Baiatul a crescut, iar bunica nu sunt inca. :))
si mie mi se par scumpe. Pana la urma, fiica mea a stat intr-un patut ca asta pana la 1 an.
Consider ca un copil se poate creste si simplu, si in covata, macat, plapuma, dar cu multa dragoste si mangaiere si timp acordat. Conteaza mai mult decat toate cele scumpe cumparate. Consider ca un in primii ani de viata, copilul are mai mare nevoie de o familie aproape, echilibru, decat de lucrurile cumparate ( de obicei asta inseamna ca parintii sunt la job, deci departe de copil).
Poate nu sunt eu la curent cu preturile, dar iti spun sincer ca 350 lei pentru un patut cu toate acele dotari nu mi se pare exagerat de scump.
Insa ceea ce spui tu este perfet adevarat. Copilul are nevoie in primul rand de dragoste. Daca iti permiti sa ii oferi si altceva, cu atat mai bine.
cred ca singurul lucru indispensabil tp mine, in copilaria timpurie, e o masina de spalat rufe. De toate celelallte ma pot desparti usor :)
(aici e la moda sa se creasca copilul cat mai ieftin, cat mai ne-automatizat, etc. si probabil de aceea au si 2-3 -4 copii)
Masina de spalat este indispensabila cand ai copii, indiferent de varsta lor. La 18 ani schimba intr-o zi tot atatea tricouri cate schimba si la trei luni. :))
Unde locuiesti tu, ca nu imi amintesc?
Prima dată citisem “michiduță” … și mă tot gândeam, cum să numești “michiduță” un site cu articole pentru copii :))
De prețuri nu zic nimic… dar am văzut că au produse și foarte ieftine, și foarte scumpe. Depinde de buzunarul fiecăruia :)
Iar eu, citind comentariul lui Arakelian, am mai intrat o data, sa ma conving ca nu sunt mai multe zero-uri decat vazusem initial. :))
Normal ca nu trebuie sa cumparam cel mai scump produs, daca nu ne permitem.
@vienela: foarte bun articolul si sper ca in curand sa iau si eu un carut – patut si ce mai trebuie :((. Macar peste 9 luni :)
Si eu sper sa aveti aceasta bucurie. Si sa ne invitati la botez, peste un an. :))
E frumos sa faci copii, sa ai copii, sa ai pe cineva care sa-ti inveseleasca viata, dar din pacate in ziua de astazi pentru multi e greu cu un copil, apoi cu mai multi :))) … ma intreb cum pot oare cei ce nu-si permit sa se intretina pe ei sa faca copii gramada? Chiar nu se gandesc ca sufera?
Am un articol mai vechi in care chiar ma miram decei care fac o multime de copii. Cu cat sunt mai saraci, cu atat fac mai multi copii.
Dar si sa renunti la ceea ce este normal, doar pentru ca pare sa fie greu…
Am lucrat si eu vreo doua luni la un site cu articole pentru copii si am ramas surprinsa cat de multe lucruri exista acum. Doar ca mie mi se par si ingrozitor de scumpe. Eram sa cad de pe scaun cand am vazut un carucior cu vreo 5000 lei.
Intr-adevar exista posibilitatea sa fie viata mai usoara acum cu un copil, insa trebuie sa faci economii serioase inainte.
Si eu ma mir zilnic vazand cate chestii au aparut. Pentru noi 5000 lei inseamna enorm de mult, dar daca ai avea suficienti bani probabil ai plati, pentru a avea tot ce este mai bun pentru copilul tau.
Cred ca merita chiar si sa facem economii inainte, pentru a le oferi copiilor o viata buna si pentru a ne usura noua munca.
spor la treabă celor ce vor ! Mie mi-a mâncat urechile și n-aș mai face de dragul nici unui țarc :))
Al meu a fost cuminte, dar tot nu as mai face… De acum, ma astept sa devin bunica. :)) Sper totusi sa nu se grabeasca. :))
Eu n-am nici un chef safac copii
Poa sa fie tarcul de aur si sa mi-l dea gratis cu tot cu baby sitter :D
N-ai chef? Ai probleme de libideu? Hai, ca e mai usor de suportat un puradel in burta decat un surub in nas:))))
Glumesti.
Surubul a fost floare la ureche si l-am scos cand am vrut eu :D
Cine te-a speriat? Puradelul sta in burta fara sa iti faca vreun rau, ba chiar din contra, te schimba, te face fericita, pe cand surubul este un corp strain, care iti face rau. :-P
Ai stricat bunatate de articol cu ultimul paragraf…
:)) Sa rad sau sa plang?
Mie imi place titlul.Asa, draguta, da-i cu indemnuri mobilizatoare, ca trebuie sa mananca si gura mea o paine :))Cresteti si va inmultiti, ca altfel inchid astia maternitatile!
Ai vazut cum ajut eu la bunastarea familiei tale? Sa indraznesti sa spui vreodata ca nu sunt fata buna. :))
Serios vb?? La fel procedam si eu. :lol: Uratica am fost si eu la nastere si fratii mei ma denegrau, spuneam ca mi-s o mica maimutica. :))) Chipurile, cand am mai crescut m-am facut ceva mai frumusica. :lol:
:)) Surioara, tot mai multe coincidente… :))
Acum esti foarte frumoasa, nu frumusica. :-P
Eu m-am nascut intr-un tanc!
Era noiembrie cu zapada neobisnuit de mare, la Plenita in ‘…
@Radu: Cea mai misto poveste !! Eu m-am nascut intr-o maternitate din sect 1, fost raion IV Stalin din Bucuresti ! Si eu am fost prematur si mama chiar mi-a confirmat ca aratam exact ca o maimuta !! Plus nu stiam nici sa sug, plus nu plangeam, si mama mi-a zis ca la un moment dat se enervase ca toate ii spuneau ca copiii lor plang toata ziua, numai eu stateam asa ca un mototol, si mi-a zis ca intr-o zi i-a venit asa sa ma ciupeasca (usor desigur) ca sa ma faca sa plang si eu, doar doar !! Mi-a zis ca medicii la maternitate mi-au facut si punctie lombara, asa de intarziat si de prematur eram, dar pana la urma am reusit si eu sa iau Bacul ? Am reusit !! (Singura mea mare realizare profesionala a vietii mele, de altfel !!)
Prematurii au capul mai mare si corpul mai mic.Facand raportul tie ti-a revenit mai multa materie cenusie pe centimetru patrat.:))
@Adelina eu fiind nascut matur :) am capul normal si un metru optzeci inaltime cu o greutate de 78 Kg.
De fapt arat chiar bine, daca e sa fiu modest! :D
Eu n-am fost prematur.
Doar m-am născut în tanc cu doctorul unităţii alături.
Tatăl meu conducea tancul, pentru că altceva nu putea trece spre maternitate.
Dacă îmi aduc bine aminte :) era un T34-85 :D
L-am ciupit si eu usor pe Ionut intr- zi, la maternitate, vazand ca dormea non stop. :))
Doamne, ce modesti sunt unii. :))
In tanc? Dar unde plecau ai tai, la razboi? :))
Cu totii am fost crescuti destul de modest si am ajuns oameni adevarati.
Sincer, nu stiu la ce trebuie atatea bazaconii care pe langa ca sunt foarte scumpe, nici nu mai ai ce face cu ele dupa cateva luni… Aproape ca nici cu scutecele tip pampers nu-s de acord decat pentru calatorii.
Daca ne-am permite, sunt convinsa ca toti am cumpara tot ce este nou si bun pe piata. Unele chiar iti pot usura viata in calitate de parinte.
Ai dreptate Vienela, la cate chitibusuri si chestii exista azi in comert pentru copii sau mai bine zis pentru a usura treburile mamelor, sa tot faci copii. Pe mine m-a intrebat sotul de ce am nevoie de incalzitor electric de sticlute cu lapte, pe cand pot sa le incalzesc intr-o oala de apa pe aragaz. Auzi la el…:lol: Cum sa ma lipsesc eu de o asemenea inventie tehnologica, daca e disponibila ?