Mă agit peste măsură şi toată oboseala acumulată îşi pune amprenta pe vorbe şi fapte, pe tăcerile dese şi lungi, pe tălpile ce rămân amorţite la poale de fotoliu. Mă uit încruntată spre mănunchiul de cuvinte care aşteaptă o muză, un muz, o pană divină şi simt cum nevoia mă împinge să fac recurs, să cer alte cuvinte. Nimic nu îmi inspiră această duzină. Mă tot întreb ce să scriu, dacă să scriu sau să las un simplu mesaj sub lampadar: plecată cu pluta…  într-o vacanţă de recuperare a forţelor irosite în prea multe direcţii.

Parcă aş fi un elev mediocru, dintr-o şcoală de cartier mărginaş. Privesc în jur, sperând să găsesc ideea salvatoare, să îmi şoptească cineva ce este cu aceste asimptote complicate, pe care profa clubului le-a creionat, aşteptând ca noi să aducem culorile potrivite şi să schimbăm sensul, forma, destinul duzinei. Pe un fir de aţă imaginar împletesc noduri şi-n miezul lor lipesc abţibilduri cu frânturi de propoziţii. Nu iese nimic . Sentinţa este irevocabilă: Vienela, du-te la somn, că nu mai avem pentru tine nici dram de inspiraţie.

Dar cum aş putea lipsi de la duzina de cuvinte, ultima din acest 2013 rodnic? Nu pot şi nu vreau, chiar de va fi să înşir bălării jumulite din desiş, chiar de mă voi agăţa de crengi uscate, chiar de nu voi spune de fapt nimic. Discul mai taie o brazdă în pământul de acum salin, în foaia palidă, sărăcacioasă, parcă nescrisă, sperând ca anul ce vine să îmi aducă o muză isteaţă, cu umor, cu aplomb, cu toate cele necesare succesului. Voi lăsa de sărbători să curgă vinul în pahare, să se îmbete drăcuşorii care acum nu îmi dau voie să mai scriu şi poate-n 2014 va curge mai multă cerneală de calitate superioară pe foile mele.

La bună vedere, duzinari! Să ne regăsim cu bine în 2014!