Iubesc fiecare minut al verii, mă vait foarte rar de căldura pe care o aştept nerăbdătoare, începând cu luna octombrie. Soarele este mereu bun cu mine,  nu îmi înroşeşte pielea, ci o înnegreşte direct, insolaţie nu am făcut niciodată, deşi nu m-am ferit în nici un fel.

Nu ştiu ce se întâmplă, dar de aseară simt că voi leşina de cald, deşi nu am ieşit pe afară, umblu mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, iar nepoţica mea, venită în vizită, s-a mirat de răcoarea din apartamentul nostru.

Şi pentru că ce îşi face omul cu mâna lui se numeşte curăţenie generală, astăzi am robotit toată ziua. Am călcat rufe, am spălat perdele, draperii şi geamuri, am făcut mâncare, am rearanjat lucrurile în şifoniere, am şters toată mobila din casă cu Pronto, am aspirat covoarele, am spălat faianţa şi am mâncat o jumătate de kilogram de napolitane cu cacao.

Dar în acest moment vreau zăpadă, vreau un ger să crape pietrele. Da, eu, cea care adoră soarele şi căldura. Vreau la patinoarul din Ploieşti, acolo unde am tăiat pentru prima dată gheaţa la 10 ani. Acolo unde, la prima căzătură, un patinator profesionist m-a călcat cu lama pe degete, făcându-mă să îmi stea inima în loc de teamă. Spre norocul meu, aveam mănuşi de piele îmblănite, iar el mai mult a zburat decât să patineze. :))

Vreau la patinoarul unde mi-am petrecut atât de multe duminici în adolescenţă, jucându-mă înfierbântată pe gheaţă, dârdâind pe margine în pauze. Vreau la Polul Nord, vreau într-un iglu, vreau în frigider, în congelator, oriunde este frig.