Întregul an şi-au făcut planuri, unele fanteziste, altele bine ancorate în realitate. Părinţii i-au încurajat, i-au ajutat să strângă bănuţi, i-au îndrumat spre locuri ce păreau să li se potrivească. În joaca lor serioasă au intrat până şi câţiva profesori, dornici să ofere copiilor un banchet pe cinste, o amintire de neuitat, cu care să încheie ultimul an de liceu.
S-a discutat mult despre o eventuală plecare pentru vreo trei zile la mare, fie pe litoralul românesc, fie la vecinii bulgari. Spiritele s-au însufleţit la gândul că ziua se vor bălăci în apa mării şi se vor bronza în aerul sărat, iar seara vor dansa prin cluburi, fetele îmbrăcate în rochii scurte, de vară, iar băietii admirându-le aşa cum poate nu o făcuseră niciodată în cei patru ani de liceu.
Acest plan a căzut atunci când câţiva copii au spus că nu dispun de atâţia bani, iar unii părinţi au decis să nu îşi lase copiii să plece trei zile de acasă. În secret, se discuta deja despre un al doilea banchet, unul total liber, scăpat de sub autoritatea profesorilor. Ştiţi cum este, în fiecare clasă există un grup de elevi rebeli, ce nu vor să se supună regulilor majorităţii.
Un profesor a venit cu ideea de a organiza un banchet spartan, undeva la munte. Plănuia să pună accentul nu pe o petrecere cu dans şi băutură, ţinute de gală, cu costume şi rochii lungi, ci pe iniţierea în tainele muntelui. I-ar fi plăcut să îşi ducă elevii în căţărări, să le arate cât de frumos se pot distra făcând pe cercetaşii, să le dezvăluie priveliştile mirifice ale unei peşteri dâmboviţene.
Dar nu. Dirigintele şi directorul s-au opus categoric acestui plan. Era prea obositor şi mult prea periculos. Dar dacă vor copiii la munte, îi vor duce la munte. Şi i-au dus. I-au băgat în restaurantul unei vile, le-au servit un meniu pentru care părinţii au plătit o sumă frumuşică, le-au dat voie să bea şi câte un pahar de şampanie, i-au îndulcit cu tort şi i-au trimis la culcare.
Nu, banchetul nu se putea termina aşa. Copiii îşi făcuseră prea multe planuri, fetiţele îşi pregătiseră prea multe rochii elegante. Supăraţi, dezamăgiţi, înverşunaţi, liceenii au ales dintre ei câţiva şi i-au trimis în oraş, să cumpere băutură. S-au ascuns apoi într-o cameră din vila vecină, unde erau cazate fetele, şi au băut ca porcii până dimineaţa, fără ca vreun profesor să aibă habar.
La ce bun toate planurile, toate pregătirile, toate speranţele copiilor, dacă puterea a stat în mâinile unor profesori cărora nu le-a păsat nici de sentimentele elevilor, nici de banii părinţilor, nici de ceea ce se întâmpla noaptea în jurul lor? A trecut un an… Dezamăgirea este proaspată incă…
Mai întotdeauna, poveştile de genul ăsta se termină prost.