S-a lăsat şi el, ca atâţia alţii, atras de mirajul banilor câştigaţi de la cei care păreau să o ducă mai bine decat românii. Deşi ceea ce urma să facă era mult sub calificarea lui, omul a acceptat să îşi lase familia, casa, afacerea care scârţâia şi a plecat spre ţara care astăzi este sugrumată de griji şi datorii. I s-a spus că rolul său în acea fermă era să aibă grijă de oi. Da, omul nostru urma să fie cioban.
A descoperit repede că pe acolo păstoritul nu semăna cu ceea ce ştia sau îşi imaginase că ştie despre această veche îndeletnicire. Nu exista nici un nea Gheorghe care să plimbe oile pe munţi, să stea rezemat în bâtă, cu căciula dată pe spate şi să cânte din frunză doinele transmise din străbuni. Din ce în ce mai mulţumit, omul şi-a luat slujba în primire şi a purces la treabă. Dimineaţa urca oile într-o remorcă de tractor şi le ducea până la unul dintre ţarcurile montate pe păşune. Se întorcea acasă şi repara câte un gard, mânca o bucată din roata de caşcaval sau se întindea la umbră, pe şezlong.
La prânz revenea la oile sale, pe care le muta într-un ţarc învecinat. Iar pleca acasă, iar îşi făcea de lucru sau moţăia pe undeva, până când venea ora potrivită pentru aducerea mioarelor acasă. Le urca în remorcă şi se oprea cu ele în curte, aşa cum îi ceruse încă de la început patronul. De aici începea calvarul omului. Ajunse acasă, oile încercau să fugă spre culcuş, dar personajul din povestea noastră nu le permitea. El trebuia să ţină oile grămadă în curtea spaţioasă, ca proprietarul lor, aşezat comod într-un fotoliu, cu ţigara în colţul gurii, să le poata admira.
Şi se pierdea patronul în reverie, şi uita să mai revină cu picioarele pe pământ, şi îl ţinea pe omul nostru în picioare, alergând după oile mai îndrăzneţe, până când soarele pleca la culcare, până când întunericul acoperea pământul. În acest timp putea fuma şi un pachet de ţigări, ba chiar încerca uneori să îşi numere oile care fugeau bezmetice în toate direcţiile. Omul nostru tăcea şi înghiţea înjurătură după înjurătură, blestemând în gând nevoia patronului de a-şi admira comoara.
Vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă! îşi spunea omul în gând. Cioban ai vrut, cioban ai devenit! De ce nu îi trecea patronului prin cap să-şi numere oile când erau închise în ţarc, nu libere prin curte? Trei luni a rezistat omul acolo, în ţara caldă, cu peisaje minunate şi cu patroni nebuni (convingerea lui). S-a întors acasă şi a povestit, încă nervos, despre obiceiurile acelui proprietar de oi. Dacă ar dori cineva să îl înlocuiască, l-aş sfătui să-i sugereze patronului o metodă mai potrivită de a număra oile. Cu un binoclu puternic, o potecă de munte şi un cioban priceput, treaba s-ar termina mult mai rapid şi patronul nu ar mai fuma un pachet de ţigări în câteva ore.
Wow, da, într-adevăr, trebuie să fi căzut de undeva de sus ca să ajungi să consideri asta calvar. Adică totuși, dacă el însuși, ca patron, a fost atras de beneficiile financiare, înseamnă că nu era un job plătit chiar cu trei caramele, iar efortul nu mi se pare știe ce.
Comparativ cu ce are de făcut un cioban la noi, la Românica, e treabă de lux. Are un pic de agitație seara, dar ziua, e mai mult plimbare cu mașina și relaxare. Știu, ne place să ne imaginăm păstorii de la noi în niște scene de-alea bucolice, stând în bâte și meditând la…nu știu, viteza întunericului, dar adevărul e că e de muncă.
Am crescut la țară și am păscut oi…ai de pedalat de-ți ies ochii, mai ales dacă ai în turmă și ”elemente agitatoare”, cum ziceau tovarășii odată.
Poate-or fi fost și alte minusuri care l-au convins să plece, dar dacă e doar asta, cam sensibil personajul, părerea mea.
Bine ai venit, Săndel!
Nu, alte motive nu a avut. Era bine platit, bine hranit, avea timp liber mai mult decat si-ar fi putut imagina… Avea bucatareasa, avea femeie care se ocupa de curatenie, avea voie sa iasa in oras in zilele libere…
Mulțumesc frumos.
E, atunci cam asta e…a fost mai mult un moft. De fapt nu chiar moft, ci incapacitatea de a se adapta la anumite elemente ale noului mod de viață.
Și-s chestii mai mult psihologice, un fel de traumă a generalului ajuns soldat, sau ceva.
Eu am o vorba: decat liber printre straini, mai bine sclav in tara ta :)))
Sa stii ca nu erau chiar straini, desi traiau in Grecia. Vorbeau romana, cam stalcit, e drept si plateau foarte bine pentru mica umilinta de a plimba oile. :)))
Mai, era angajat, ‘au ba? Omul il platea sa joace dupa regulile lui, nu dupa cum isi inchipuia “Grigore” ca-i bine. Mi se pare vaicareala de carcotas atitudinea lui.
Era obisnuit sa fie el patron, sa le dicteze altora si acum i se parea ca devenise un fel de clovn. Spunea ca era obositor si umilitor sa alerge dupa oi, sa le tina gramada, cand ele tot incercau sa scape. :)))))
Pai deh, el s-a angajat acolo, nu? :) Nu poti sa-ti alegi meserie necalificata si apoi sa te plangi ca e sub demnitatea ta. Ce se astepta? :) Cand intrii “la stapan” intrii la stapan, faci ce ti se zice cat mai competent si nu cracnesti. Asa e si daca ai doua clase si daca ai doctorat. Doar oile-s altele. Cum era? Arbeit, Ordnung und Disziplin :P Acum, in cazul lui, daca stia ca-i cad tresele sa lucreze “sub nivel”, de ce s-a bagat? :).
L-a tentat salariul, cred. :) Daca a invatat ceva din aceasta experienta, nu stiu, ca nu l-am mai vazut de cativa ani…
hm …. cum se zice: patron … tot patron ramîne !!!! îmi place stilul lui de a numara oile (în curte) !!!! si nu degeaba zicem: departe de casa printre straini “cîinii nu fug cu covrigi în coada”… munca este munca !!!!
Pai eu zic ca niciodata potriveala de acasa nu este la fel cu cea din targ….si la pomul laudat , sa nu te duci cu sacul. :D
Pare-se ca Gica asta al tau a dat vrabia din mana pe cioara de pe gard…
Buna invatatura de minte!
Se putea si mai rau:in loc de oi sa fie gaini, ca astea mai si zboara! Sau melci…:)
Adevarat! Gainile sunt cumplite… brrr..
Vladen stie cel mai bine… :)))
Pune linkul, sa vada si ceilalti! :-P
Nu, ca mi-e jena :D
Niciun loc de munca nu e perfect, da-aia e si proverbul ala “fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea”
Nu era departe de ciobanul clasic, doar ca in loc sa alerge pe pasuni dupa oi alerga dupa ele in curte :))
Eu l-as considera drept un schimb de experienta…nereusit. :))
Da ce disciplinate sunt oile din poza ta ! Au facut armata la vanatori de munte ? :p
Cioban în Grecia! N-am mai auzit de stfel de locuri de muncă în Grecia.
Grecii spun că n-au joburi pentru ei, cu atât mai puţin pentru alţii.
Poza e deosebită.
Sunt vreo noua ani de atunci… :)
uh, dar greu trebuie sa-i fi fost! trebuia sa-i propuna patronului sa faca schimb :))
E un fel de “stairway to heaven”!
Imi place imaginea :)
Cat despre ciobanul de conjunctura…cred ca nu era decat in cautare de senzatii tari. Le-a avut :) De fapt omul era obisnuit sa fie el stapan…si e greu sa devii angajat, e ca o degradare pentru unii…