Skip to main content

Relaxează-te în deplasare

Am citit de curând, pe blogul unui cunoscut om de televiziune, o poveste halucinantă despre o familie plecată în concediu în străinătate și care, la întoarcere, și-a găsit casa goală, deși aveau la intrare o ușă de fier solidă, ce ar fi trebuit, într-o lume ideală, să fie suficientă pentru a le proteja bunurile adunate într-o viață. Ei bine, nu! Un grup de șarlatani a convins un vecin al acestei familii că reprezintă o firmă oarecare și, în văzul lumii, au tăiat ușa de fier și au înlocuit-o cu o ușă adusă de ei, chipurile ”comandată” de familia plecată în concediu. Mai târziu, pe furiș, hoții au golit casa. Nici nu îmi pot imagina ce au simțit bieții oameni când s-au întors acasă, văzând că nu mai aveau absolut nimic.

Totodată, nu mă pot abține să nu mă gândesc la faptul că o alarma wireless DSC 1616 le-ar fi tăiat din start elanul hoților și probabil l-ar fi făcut pe acel vecin să se gândească de două ori înainte de a permite unor străini să taie ușa omului, fără să aibă aprobarea lui expresă. Omul s-ar fi relaxat în concediu și ar fi revenit acasă liniștit, fără să aibă parte de o surpriză atât de neplăcută, încât să îl aducă în pragul colapsului. Să vă mai spun despre faptul că hoții nici acum nu au fost prinși, că pagubele nu au fost și probabil nu vor fi niciodată recuperate?

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest tip de alarmă, vreau să spun câteva cuvinte lămuritoare. Kit-ul complet antiefracție DSC wireless conține o centrală alarmă DSC PC 1616 cu șase zone pe placă plus o zonă pe tastatură, extensibilă la 16 zone, 2 partiții, tastatura LED cablată inclusă, interfață radio 8 zone 433 MHz, sirenă de exterior Lady cablată, carcasă dublă policarbonat plus metal, autoprotecție contra spumă, tăiere fire și sabotaj. Alarma mai conține un detector PIR radio (wireless), telecomandă radio DSC, acumulator 4 AH/12V și transformator toroidal pentru centrală.

Ceea ce am povestit la începutul articolului nu este o glumă și nu trebuie tratat cu superficialitate, pentru că se poate întâmpla oricui. Tocmai din acest motiv, dacă ne dorim să avem un concediu liniștit, dacă dorim să ne putem relaxa total în deplasare, știindu-ne casa în siguranță, consider că ideal ar fi să apelăm cu încredere la ULTRAMASTER, să ne oferim protecția necesară, să alegem cea mai convenabilă alarmă pentru ca bunurile noastre să rămână ale noastre. Sistemele de securitate oferite de către ULTRAMASTER ”scot la lumină” prețul corect, vin la pachet cu consiliere tehnică și suport pentru instalare și utilizare. De ce să le oferim hoților șansa de a profita de deplasările pe care le facem, când am putea pleca liniștiți, fără teama că ne vom găsi casele goale?

 Screen-shot-2014-03-11-at-5.25.02-PM1

 

Paza bună trece primejdia cu ULTRAMASTER!

Comments
  • Javra Eu April 12, 2014 at 11:56 pm

    Dacă îmi fură neajunsurile, le las hoţilor uşa deschisă larg…

  • Cristina April 14, 2014 at 9:31 am

    Nu stiu cum e cu alarma, dar imi amintesc povestea cu usa… de-asta nu las cheia la vecini, si nici nu spun cand plec, cand vin… 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.