Skip to content

Iubesc Viaţa

Blog generalist cu amprentă personală

Menu
  • Prima pagină
  • Cărți
  • Autobiografice
  • Imaginar
  • Blogosfera
  • Menajerie
  • Informații
  • Educație
  • Blogroll
  • Vienela
Menu

Refugiul alpiniştilor

Posted on October 18, 2012December 14, 2023 by Vienela

Ascuns de privirile curioşilor, pe un traseu nemarcat care porneşte din Buşteni, ne aştepta la fiecare sfârşit de săptămână refugiul alpiniştilor, o căbănuţă de lemn, până la care urcam prin pădurea de o rară frumuseţe timp de aproape două ore.

Ca într-o piesă scrisă de Caragiale, am ajuns să iubesc acest traseu şi refugiul mititel după ce prietena mea cea mai bună s-a împrietenit la cataramă cu o colegă de clasă care locuia în Buşteni. Colega avea un vecin care crescuse printre salvamontişti. El a fost cel care ne-a convins să lăsăm tradiţionalele trasee montane şi să încercăm altceva.

Îi plăcea să se caţere pe stânci şi ne-a târât după el pe poteci umflate de rădăcinile ieşite ca nişte trepte, prin pădurea care şi vara avea un covor gros de frunze uscate, unde piciorul intra până mai sus de gleznă. Ne-a dat să bem apă dintr-un izvor de cleştar, o apă rece ca gheaţa, limpede şi plăcută la gust.

Apoi ne-a dus să vedem cabana construită de salvamontişti. Eram un grup de vreo 10 tineri, gălăgioşi şi plini de voioşie, neînvăţaţi cu grelele condiţii găsite acolo. Iarna topeam zăpada pentru a ne spăla pe mâini şi pe ochi, vara ne ciocănea bătrânul urs la uşă, să îşi ceară franzela cu care era obişnuit. Closetul era de fapt o căsuţă formată din scânduri, jumătate suspendată deasupra prăpastiei. Mai sus de cabană, am avut de câteva ori ocazia să văd păscând caprele negre, care nu erau chiar negre.

Singurul care era echipat ca pentru munte se dovedea a fi băiatul din Buşteni, cel care nu pleca fără bocanci, fără coardă, pitoane şi cum se mai numesc toate acele piese. În aceste condiţii, normal că mereu eram certaţi, atât noi, cei veniţi din Ploieşti, cât şi prietenul care ne aducea acolo.

Într-o toamnă, prietena mea a fost la un pas de a-şi pierde viaţa şi doar viteza cu care au reacţionat băieţii a salvat-o. Avea nişte cizmuliţe de piele întoarsă, cu talpa absolut plată, bune de plimbat pe bulevard într-o zi de primăvară, care au “ajutat-o” să alunece pe frunzele umede la vale, într-o prăpastie. Cu o prezenţă de spirit remarcabilă, unul dintre băieţi a prins-o de mână, iar ceilalţi au sărit imediat în ajutor, reuşind să o scoată de acolo.

Sunt mulţi, mulţi ani de atunci. Am pierdut legătura cu băiatul din Buşteni. Nici măcar nu îi ştiu numele de familie. Aş vrea să refac odată acel traseu, dar nu mă încumet fără călăuză. Mi-e dor de acele vremuri, de acele locuri, dar nu sunt sigură că le-aş mai recunoaşte. Şi cum traseul este nemarcat, aţi avea ocazia să mă vedeţi la ştiri.

 

28 thoughts on “Refugiul alpiniştilor”

  1. cotos says:
    October 18, 2012 at 7:22 am

    Uneori inconstienta noastra poate provoca tragedii…

    Reply
    1. Vienela says:
      October 18, 2012 at 7:56 am

      La 18 ani, prea putini sunt precauti. :))

      Reply
  2. Narcis says:
    October 18, 2012 at 7:31 am

    @vienela: dar niste poze cu cabana si locurile respective nu ai???

    Reply
    1. Vienela says:
      October 18, 2012 at 7:57 am

      Ultima data am fost acolo acum 22 de ani. ;)
      Daca aveam poze, probabil puteam sa ma orientez mai usor.

      Reply
  3. Rolling Ideas says:
    October 18, 2012 at 7:47 am

    dupa atatia ani poate nici nu mai exista cabana

    Reply
    1. Vienela says:
      October 18, 2012 at 7:57 am

      Nu cabana m-ar interesa, ci drumul pana acolo. Era de basm…

      Reply
  4. coolnewz/Ratatouille says:
    October 18, 2012 at 8:05 am

    am fost si eu la un moment dat intr-o gasca de geologi cu care am mers prin cele mai ascunse cotloane. Odata era sa fac revelionul intr-o pestera … :D Nu, nu era planificat!

    Reply
    1. Vienela says:
      October 18, 2012 at 8:45 am

      Pacat ca nu ai reusit. Ar fi fost probabil una dintre cele mai tari amintiri. :-P

      Reply
  5. Minnie says:
    October 18, 2012 at 8:17 am

    Ce amintiri ai starnit în mine! Nu era weekend sa nu mergem pe munte,ani buni am batut cararile muntilor. Ce vremuri si ce tineri eram! :))

    Reply
    1. Vienela says:
      October 18, 2012 at 8:46 am

      La fel si noi… Pana cand ne-am tras fiecare la casa lui am batut muntii in lung si in lat. :))

      Reply
  6. artistu says:
    October 18, 2012 at 8:18 am

    Asa arata refugiul acela. E doar un loc unde se adapostesc alpinistii care escaladeaza in zona de alpinism Costila

    Reply
    1. Vienela says:
      October 18, 2012 at 8:47 am

      Sincera sa fiu, adapostul nu imi spune nimic. Nu as putea garanta ca acolo mergeam, desi imprejurimile mi se par mai mult decat asemanatoare. Multumesc mult.
      Cred ca in primavara voi incerca sa ajung pe acolo.

      Reply
  7. doru says:
    October 18, 2012 at 9:56 am

    frumoasa povestioara :) , pacat ca nu-ti mai amintesti traseul, poate am fi avut si noi o sansa sa mergem pe acolo ;))

    Reply
  8. Alexandra Cristea says:
    October 18, 2012 at 10:27 am

    Acum mi-am dat şi eu seama că nu am mai fost de mult pe la munte. Obişnuiam să merg în fiecare an înainte…Chiar mi-e dor de puţină aventură! :D

    Reply
  9. Adriana says:
    October 18, 2012 at 10:31 am

    Probabil acum nu ar mai fi la fel…:)

    Reply
  10. Taraboste says:
    October 18, 2012 at 11:52 am

    Majoritatea accidentelor montane sunt cauzate de echiparea necorespunzatoare a “alpinistilor” de ocazie care cutreiera traseele.

    Reply
  11. Radu says:
    October 18, 2012 at 12:24 pm

    Pe Jepii mici am reusit sa salvez si eu un coleg .
    L-am prins de cadrul de aluminiu al rucsacului si din fericire prinderile din jurul umerilor au tinut.
    De vina a fost si de data asta talpa necorezpunzatoare a pantofilor sport pe care ii purta.

    Reply
  12. Ioana K-Man says:
    October 18, 2012 at 12:28 pm

    Tare mi-e ciuda ca nu am facut niciodata drumetii montane in adevaratul sens al cuvantului. Asa imi vine sa urc si sa urc si sa urc, dar nu am prilejul si nici conditia fizica. Dar lasa ca ma fac eu mare!

    Reply
  13. OchiiVerzi says:
    October 18, 2012 at 3:05 pm

    E bine daca dupa o astfel de peripetie mai aveti curajul sa va “plimbati” pe acolo :))) … bine, acum nu voi pe cat cea in cauza :D

    Reply
  14. zdwub says:
    October 18, 2012 at 3:45 pm

    Aplinism nu am avut ocazia sa fac niciodata, dar cu siguranta o sa o fac si pe asta:)) si ma bate gandul foarte tare sa fac si bungee jumping :d

    Reply
  15. Nice says:
    October 18, 2012 at 5:30 pm

    Inca o aventura deosebita marca Vienela. :D Nu ti s-a dezvoltat intre timp instinctul de conservare? Nu te temi sa risti?

    Reply
  16. pandhora says:
    October 18, 2012 at 7:23 pm

    vara asta cand am fost la Busteni am vazut si eu caprele negre care,ai dreptate,nu sunt negre…
    bine,eu eram in telecabina :)

    Reply
  17. Dana says:
    October 19, 2012 at 4:00 am

    Am ajuns si eu la cabana de salvamontisti despre care povestesti… Si am alunecat si eu, desi aveam bocanci in picioare, pe roua frunzelor. N-au fost niste salvamontisti sa ma prinda, m-a ajutat doar prietenul meu de-atunci si mainile mele care s-au prins de-o radacina. N-am mai avut curaj sa urc nici pe trasee batute si rasbatute… :D

    Reply
  18. elly weiss says:
    October 19, 2012 at 8:18 am

    Am fost si eu candva pe trasee…dar parca nu chiar asa periculoase…
    La cabane… n-as fi stat nici atunci, nici acum.
    Nu m-as mai duce. Atunci eram in facultate, n-aveam ce face :))

    Reply
  19. Foto de inginer says:
    October 20, 2012 at 12:29 pm

    Te rog eu, macar bocanci sa ai la tine!
    Eu facam, pana anul trecut, trasee de o zi. Sper sa mai pot urca ! :))

    Reply
  20. Pingback: Masivul Retezat – Culmea Lolaia « Blog făr' de blogosferă
  21. Pingback: M-am dus pe peronul gării | Iubesc Viaţa
  22. Pingback: Despre oameni şi melci | Iubesc Viaţa

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

carte de povesti pentru copii
Povești pentru copii
carti de povesti pentru copii
Povești de noapte bună copii
Cărți educative pentru copii în română
Cărți pentru copii Învață culorile
carti in limba romana
carti de povesti pentru copii

Te-ar putea interesa:

  • Carti ilustrate pentru copii
  • Carti religioase pentru copii
  • Povesti despre stele pentru copii
  • Povesti de noapte buna
  • Top cărți beletristică pe care să le citești în 2021
  • Povestea unui câine ciobănesc corb
  • Povesti scurte in imagini

Vienela – Iubesc Viața

vienela iubesc viata poza

Despre Vienela

  • Contact
  • Despre Vienela
  • Pagina de test
  • Politică de confidențialitate
  • Politică fișiere cookies
  • Suntem făcuți să mergem înainte

Citesc:

  • Cărți de povești
  • Sărutul ploii
  • Self-Care Journals
  • Jurnale pentru femei
  • Jurnal de catel
  • Vieneland
  • Children’s Books New Releases
  • Caietul Cristinei
  • Grădina cu povești
  • Idei de cadouri
  • Scrisoare de la Mos Craciun pentru copii
  • Etsy Gemstone Jewellery
  • Buna dimineata la cafea
  • Jurnalul unui Sultan
  • Eva catre Adam
  • Salcamul dintr-un caz real
  • Meditatii in desert
  • O noapte incendiara
  • Omul se trage din maimuta?
  • Atacul de panica
  • Legenda legendelor
  • Nu am dansat decat o vara
  • Cele mai bune si mai citite bloguri
  • Epistola catre o epava
  • Cel mai frumos martisor
  • Bloggeri si scriitori
  • Cimitirul sperantelor inchise in sticle
  • Cum iti traiesti viata?

S-ar putea să îți placă și ce am scris în anii trecuți

©2025 Iubesc Viaţa | Design: Newspaperly WordPress Theme