Reflexul lui Pavlov în varianta brunesciană

Umanii învaţă în şcolile lor o poveste, un basm care să le crească stima de sine. Cei mai mulţi dintre ei sunt atât de fuduli şi puturoşi, încât nu se mai obosesc să gândească. Li s-a spus la şcoală despre reflexul lui Pavlov şi au înghiţit găluşca nemestecată. Orice om de pe planetă vei întreba, îţi va spune că acest cercetător rus, Pavlov, a făcut un experiment prin care să dovedească lumii teoria sa în legătură cu reflexul condiţionat. A închis un câine într-o cameră întunecată. După 30 de secunde a aprins becul şi a hrănit patrupedul. A repetat această procedură de câteva ori, oferind de fiecare dată câinelui hrană după aprinderea becului. A constatat că animalul începea să saliveze atunci când se aprindea lumina. I-a spus reflex condiţionat.

S-au gândit vreodată umanii la faptul că această condiţionare se numeşte Reflexul lui Pavlov şi nu Reflexul câinelui? Nu. Ei aşa au învăţat, aşa au spus, fără să aibă habar cum au stat în realitate lucrurile. Adevărul este că acest experiment l-a făcut pe câine să exclame: ce reflex condiţionat la bătrânul Pavlov! Cum se aprinde lumina, cum îmi aduce mancarea! La fel procedează acum şi stăpâna mea, Vienela. Face cafea dimineaţa. O pune în ceaşcă şi atunci eu încep să dau semne că vreau să fiu scos afară. Ea spune imediat: ce reflex condiţionat pe Bruno! A învăţat să ceară afară exact când torn cafea în ceaşcă. Nici o clipă nu se gândeşte la felul în care mă priveşte când face acest lucru, de parcă s-ar teme că voi cere să fiu scos afară. Se numeşte reflexul lui Pavlov în variantă brunesciană.

Ca o concluzie, vreau să menţionez că e grea viaţa de câine. Umanilor trebuie să le explici totul pe îndelete, cu mare răbdare. Unii nu se încred în spusele mele tocmai pentru că au învăţat în copilărie un basm frumos despre reflexul condiţionat, despre faptul că omul ar fi mai inteligent decât patrupedul său.

Reflexul lui Pavlov reprezintă o descoperire semnificativă în domeniul psihologiei și al înțelegerii comportamentului uman, realizată de celebrul fiziolog rus Ivan Pavlov în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Această teorie a fost fundamentată pe observațiile sale asupra răspunsurilor comportamentale ale câinilor în timpul experimentelor sale privind digestia.

Pavlov a inițiat cercetări asupra salivării câinilor în contextul hrănirii, însă a descoperit un fenomen interesant atunci când a observat că aceștia începeau să saliveze înainte de a primi hrana, doar la sunetul clopotelului care anunța hrănirea. Acest fenomen a fost numit “reflex condiționat” și a devenit cunoscut sub numele de “reflexul lui Pavlov”.

Reflexul condiționat se dezvoltă atunci când un stimul neutru este asociat repetat cu un stimul inerent (necondiționat) care declanșează un răspuns reflex. În cazul câinilor lui Pavlov, hrana era stimulul necondiționat, iar sunetul clopotelului a devenit stimulul condiționat. Prin repetarea asocierea acestor stimuli, câinii au început să saliveze și la sunetul clopotelului, chiar în absența hranei.

Aplicând această teorie asupra oamenilor, Pavlov a demonstrat că comportamentul uman poate fi influențat și modelat prin asocierea stimuli neutri cu stimuli care declanșează răspunsuri instinctuale. Reflexul lui Pavlov a deschis calea pentru dezvoltarea teoriei condiționării clasice și a avut un impact semnificativ în psihologie și în domeniul educațional.

În prezent, conceptul de reflex condiționat este folosit în diverse domenii, inclusiv psihologie, terapie comportamentală și publicitate. Înțelegerea modului în care stimuli asociați pot influența comportamentul uman a devenit esențială în abordările terapeutice și în dezvoltarea strategiilor eficiente de marketing.

Astfel, reflexul lui Pavlov rămâne un pilon important în înțelegerea comportamentului uman, aducând contribuții semnificative în domeniul psihologiei și influențând modul în care privim și analizăm reacțiile noastre la stimuli din mediul înconjurător.