Reeducarea câinelui agresiv nu se face într-o zi

Reeducarea câinelui agresiv nu se face într-o zi. Povestea o spune chiar Bruno, câinele considerat de mulți ca fiind agresiv, când el e doar traumatizat de viața pe care a dus-o pe străzi când era pui. L-a marcat pe viață. E un câine imprevizibil.

Sunt un copil cuminte și îmi iubesc părinții, dar uneori reușesc să mă facă să-mi ies din minți cu etichetele pe care mi le pun. Mami asta, de exemplu, îmi tot scoate vorbe că sunt agresiv. Până la vârsta asta nu a aflat că toți câinii latră și mârâie, indiferent de rasă, vârstă, mărime, sex, pentru a se impune în fața celorlalți câini. Nu am mușcat pe nimeni, ba trebuie să menționez că nici măcar nu m-am apropiat vreodată la o distanță potrivită de câinii care mă provoacă să latru.

Și atunci, fără dovezi solide, cum își permite ea să îmi strice reputația, spunând că sunt un câine agresiv și trebuie să mă reeduce intr-o zi?

Ieri a încercat să facă pe isteața, crezând că poate ascunde vreun gând de mine. A umplut o borsetă cu bucățele de carne bună și m-a invitat la plimbare, la o “lecție de reeducare”, de parcă eu aș fi repetentul clasei sau elevul problemă. Nu, eu sunt Bruno, un cățel cuminte, jucăuș, mereu gata de distracție și zbenguială. Că mai latru uneori… Eh, și oamenii mai țipă, dar asta nu înseamnă că toți sunt capabili să se bată, să înjunghie sau să împuște alți oameni.

Cum se comportă câinele agresiv?

Știți băiețeii care, la un conflict, strâng pumnii și amenință în timp ce fac joc de glezne, de foarte multe ori spunând “lasă că te prind eu într-o zi și atunci te bat măr!”? Cam așa sunt și eu. Ridic blana să par masiv, țin picioarele încordate să pot fugi dacă se întețește gluma, latru pe o voce groasă, impresionantă, însă nu am de gând să îmi mânjesc colții albi în blana vreunui câine prăfuit, să fie clar.

Ca să îi fac pe plac, dar mai ales ca să primesc bucățele bune de carne, i-am ascultat toate poruncile date cu glas șoptit. M-a pus să rămân pe loc când am întâlnit căței, mi-a cerut să fiu cuminte, să nu latru, m-a dus tot mai aproape de cei care nu s-au speriat de mine. A fost haios, mai ales că distracția a durat vreo două sau chiar trei ore, iar eu nu am greșit nici măcar o dată. Știți câtă cărniță am înfulecat în acest timp?

Războiul reeducării câinelui continuă zi de zi

După cum vă spuneam mai devreme, uneori mami crede că mă poate păcăli, numai că la urmă tot eu am râs mai bine. În această dimineață, cam somnoroasă și convinsă că mi-am învățat lecția, m-a scos la plimbare uitând să ia și borseta în care ascunde carnea. Primul cățel care ne-a ieșit în cale, o bichon-iță cât o gutuie mai mare, a avut parte de salutul meu “agresiv”, de niște lătrături care i-au băgat spaima în oase și care pe mami au adus-o la un pas de comoție.