Li s-a defectat interfonul și… ferească sfântul să ceară vecinilor înlocuirea lui. Toată lumea se chinuie. Musafirii își anunță prezența la telefon sau, după caz, urlând chiar sub geamul gazdei. Procedăm și noi la fel.
-Coboară să deschizi ușa blocului. Suntem în parcare.
-Nu-i bine să faci așa, îi spun pe un ton de reproș. Va îngheța de frig până ajungem, căci își va imagina că te referi la parcarea de la blocul lor.
Captez un mormăit jenat, însă nu îl pot descifra. Măresc pasul. Ghinion. Cumnatul e degerat de frig. Nu-i tocmai vremea potrivită pentru a sta afară în șort, papuci și tricou. Mormăie și el, nemulțumit, pomenind ceva de parcări închipuite, de oameni neserioși, de posibile îmbolnăviri. Încă puțin și îl găseam ca pe un om de zăpadă uitat în noapte.
Urcăm – cu o mutră umilă eu, cu o mutră spășită Mihai, cu o mutră încruntată cumnatul. În casă e cald. Cumnata navighează pe net, cel mic plimbă o jucărie prin dormitor, fetița își face temele. Profită de venirea noastră pentru a se odihni și a trage cu urechea la ceea ce vorbim. Majoritatea discuțiilor sunt despre nimicuri de zi cu zi: frigul coborât peste oraș, murăturile pregătite de soacră, planurile pentru weekend, zilele libere (pentru alții) din perioada următoare, pozele de pe facebook…
Vorbim ca la piață, toți odată, fără să ne mai auzim, înghesuiți între râsul copiilor și plânsul cu iz teatral al unei actrițe de telenovelă. Timpul se scurge cu repeziciune. Promit să le aduc ciorbă de burtă. Ne luăm rămas bun. Nepoțelul îmi face semn să mai rămân puțin. Are un cadou pentru mine. Plăcut surprinsă, mă uit spre mânuțele dolofane. În pumnul stâng strânge fericit șase nasturi. Un dar cum nu am mai primit vreodată.
Întoarsă acasă, îi pun pe masa din bucătărie, lângă legumele pentru ciorbă. Atunci îmi vine ideea de a-i folosi pe post de recuzită pentru omul de zăpadă pe care îl vom face. Așteptăm să ningă!
Pe bloggeri îi așteptăm să participe la jocul celor 12 cuvinte (iz, parcarea, majoritatea, profita, sfantul, libere, piata, umila, net, captez, ghinion, bine). Găsiți aici detalii și texte scrise de colegii mei.
PS: Pe facebook mi se șoptește că lipsesc mănușile, fularul și mătura. Mai stai puțin, zăpadă, să pot aduna întreaga recuzită pentru omul de zăpadă! :D
Nu a nins nici acum? Am timp să trimit mătura? :D
La mine a nins mult. Azi dimineaţă, la ora 7 fără un sfert, taximetristul se plângea că nu au curăţat drumurile…
:D Ne-a saturat de zapada mai tarziu… Anul viitor ma voi pregati mai bine inca din octombrie-noiebrie. :)))