Dacă un om simplu, de care nu a auzit nimeni, merge la o petrecere şi acolo, din nu ştiu ce motive, ajunge să umble gol puşcă, nu îi pasă nimănui şi foarte puţini vor fi cei ce vor afla că a defilat prin casă cu steagul la vedere.

Dar când acel om este un soi de vedeta, este “copilul teribil” al familiei regale britanice, prinţul Harry, toate ziarele şi televiziunile din lume publică ştirea, scot pozele omului la vedere, judecă şi fac glume pe seama acestei întâmplări.

 Era în Las Vegas cu nişte prieteni, într-un hotel şi pare-se că juca biliard pe dezbrăcate, când a avut ghinionul de a fi surprins de un aparat foto, care stătea la pândă, mânuit de un curios. Acum, pe mine chiar nu mă interesează de ce băiatul ăsta umbla dezbrăcat prin camera plină de prieteni, nu mă interesează că este prinţ al Marii Britanii, nu mă interesează că şi fotografii vor să mănânce o pâine caldă, pândind celebrităţile.

Dar mi se pare inuman ca un om să nu aibă dreptul la nici un pic de intimitate, doar pentru că mama lui a fost prinţesa Diana, iar tatăl lui este prinţul Charles.

Poate că toate astea nu s-ar întâmpla dacă oamenii nu ar avea o curiozitate morbidă pentru ştirile despre oamenii celebri, pentru ştirile de “senzaţie”, despre ce face unul şi altul în intimitatea casei, despre cine cu cine se mai culcă sau cine cu ce se mai îmbracă.

Noi, oamenii de rând, încurajăm aceste violări ale intimităţii altora. Începând de la bârfele din faţa blocului, despre vecini şi până la cele despre actori, cântăreţi sau sportivi. Trebuie să ştim tot ce fac, eventual să îi şi judecăm, că la asta ne pricepem bine.

Dacă ne-am imagina cum ar fi să trăieşti încercând să îţi ascunzi orice mişcare de ochii curioşilor, să nu te poţi bucura nici în somn de intimitate, să nu le poţi oferi copiilor o viaţă normală, poate că ne-am da seama cât este de greu, de enervant şi de ce uneori oamenii celebri au reacţii “inexplicabile” când se văd urmăriţi de tot felul de reporteraşi sau fotografi. Poate nu am mai urmări asemenea ştiri. Poate nimeni nu i-ar mai fotografia. Poate ar avea şi ei intimitatea dorită.

Oare de ce nu îi lăsăm în pace? Am devenit cumva mai deştepţi aflând că prinţul Harry a umblat dezbrăcat?