Război între generații

Război între generații

Război între generații. Cine trebuie să meargă la război? Iată o întrebare la care, în mod normal, aș prefera să răspund cu o altă întrebare. De ce trebuie să fie război? Dar nu acesta este subiectul videoclipului de astăzi.

Cine trebuie să meargă la război?

 

https://youtu.be/qjPE56g_JWg

 

Mi-a ieșit de curând în cale un articol jenant și enervant, scris de către un om cunoscut în România, un jurnalist cu experiență. În opinia mea, în respectivul text lucrurile erau privite din perspectiva greșită. Am avut tot timpul impresia că autorul încerca să întoarcă lumea cu susul în jos. În tot ceea ce scrisese acolo părea că vrea să pornească un război între două categorii de persoane.

Referindu-se la pandemia din 2020 și făcând trimitere la primul război mondial, autorul spunea că generațiile tinere sunt mereu sacrificate pentru ca generațiile vârstnice să supraviețuiască. O idee greșită, nefirească, oribilă, în opinia mea. O idee care poate ușor să provoace război între tineri și bătrâni, între tată și fiu, între nepot și bunic.

Ca să ajungi un bun jurnalist nu trebuie doar să înveți multe cuvinte și reguli gramaticale. Pe lângă însușirea acestor noțiuni elementare, ar fi bine să iti folosești creierul și bunul-simț.

Pentru mine, autorul acelui articol nu este decât un om care a ajuns la o vârstă înaintată fără să înțeleagă pe ce lume trăiește. Asta dacă nu cumva a scris intenționat acel text, ca să stârnească ură și discuții aprinse între generații. 

Am să dau un mic exemplu, ca să se înțeleagă bine ideea și m-aș bucura dacă mi-ai spune într-un comentariu cine crezi că ar trebui să meargă la război.

Să presupunem că îmi intră un hoț în casă. Mi-e frică, desigur, căci poate fi înarmat, periculos, disperat. Totuși, nu fac greșeala de a-l trimite pe tataie să dea hoțul afară din casă.

Tataie e bătrân, are artrită, se mișcă greu, poate că a dat deja în mintea copiilor. Dacă îl trimit pe el să alunge hoțul, e foarte mare riscul de a mă trezi cu tataie mort și hoțul în dormitor peste nevastă.

Mai degrabă mă duc eu, că sunt bărbat tânăr, fâșneț și cu tupeu.

La fel este și la război. Din acest motiv sunt trimiși tinerii, pentru că sunt mai puternici, mai concentrați la problemă, mai îndrăzneți. Nimeni nu vrea să îi sacrifice pe cei tineri doar pentru ca bătrânii să stea în parc jucând table.

Omenirea are nevoie de tineri, căci ei reprezintă viitorul. O lume plină de oameni bătrâni, o lume fără tineri este o lume moartă. Are deja coliva pe foc și din depărtare se aud preoții cântând veșnica pomenire.

Pare greu cu filozofia războiului, nu-i așa, domnule jurnalist?

Când privești lucrurile din perspectiva greșită, e firesc să ajungi la concluzia greșită. Dacă o faci din neștiință sau din dorința de a stârni război între generații, e o altă discuție. Cert rămâne doar faptul că influențezi în mod negativ oamenii simpli, care te cred pe cuvânt doar pentru că ai scris pe un site, că au găsit ei articolul pe internet.

Situația este oricum tensionată, nu e cazul să punem paie pe foc, mai ales că bate vântul. Oamenii se înfierbântă și se îmbată cu apă chioară, fericiți că au găsit țapul ispășitor.

Eu sper din suflet să nu mai existe războaie, să ne putem trăi viețile frumos, să ne putem crește și educa pruncii în pace și armonie. Totuși, rămân la părerea că, în caz de război, nu bătrânii obosiți de viață trebuie trimiși la luptă cu arma în mână, ci tinerii puternici. În ei își pun speranțele toți ceilalți: bătrâni, femei și copii.

Să spui că tinerii sunt intenționat trimiși la război pentru a muri, pentru ca bătrânii să poată trăi, este oribil. Războaiele sunt oribile. Totuși, iată că ele apar când nici nu te aștepți.

Cine ai vrea să îți apere casa, familia, țara, într-o asemenea situație? Bătrânii bolnavi care abia merg pe stradă, târând în urma lor o plasă cu pâine și roșii, sau tinerii ale căror aripi abia au crescut și care au puterea de a rezista fizic și psihic oricărei încercări pe care viața le-o scoate în cale? Aștept răspunsul tău în secțiunea de comentarii.

 

Și, pentru că am ales să ilustrez acest videoclip cu poza cățelușei mele, iată o altă lecție de viață.

Am ieșit ca fetele la plimbare, lăsându-l pe Bruno acasă. În parcul din apropiere, un labrador uriaș a străbătut terenul în goană, venind întins spre noi.

Știind că Onix se teme și de umbra ei dacă nu îl are pe frac-su alături, m-am pregătit să o calmez, mai ales că observasem că labradorul avea botniță.

Dar nu a fost cazul. Fata mea s-a proptit bine pe picioare și l-a întâmpinat pe celălalt câine așa cum a învățat-o Bruno, cu privirea fixă și un mârâit înfiorător venit din strâfundul gâtului.

Așadar, nu trebuie ca Bruno să meargă la război. Lecțiile le oferă bătrânii experimentați, însă la luptă merg cei tineri.

Onixuța mea nu e doar frumoasă, ci și foarte curajoasă! Aplauze, like și share, te rugăm!

 

O zi bună și pace îți doresc!