Treceam prin piaţă, cu gândul să merg la cofetărie, să cumpăr o prăjitură, când am văzut la o bătrânică un coş împletit din nuiele, plin cu puişori de găină. Nu mai văzusem niciodată un pui de găină şi mi-au plăcut atât de mult, încât am renunţat la dulciuri pentru a cumpăra unul dintre gemenii din coş. Era atât de mic, de fragil, de galben şi pufos… Îl mângâiam cu vârful unghiei, de teamă să nu îl rănesc.
Când m-au văzut părinţii cu el, au dat ochii peste cap, disperaţi. Abia renunţasem la a mai aduce câini şi pisici în casă. M-au lăsat să îl adăpostesc în balcon, avertizându-mă că va creşte, puful se va transforma în pene şi va deveni o găină numai bună de mâncat. Normal că nu mi-a convenit, dar speram să nu se întample, să fie doar o minciună.
Însă nu a fost minciună. În toamnă, când am plecat la şcoala, m-au întrebat dacă am de gând să mai ţin găina în balcon sau facem o friptură. După discuţii îndelungi şi promisiunea că voi curăţa în continuare balconul, mi-au dat voie să o păstrez.
Nu mâncam gutui, iar mâncarea dulce de gutui pe care o prepara maia îmi întorcea stomacul pe dos, îmi dădea aceeaşi senzaţie pe care am avut-o mai târziu văzând prosciutto con melone.
Nu îmi aduc aminte când am învăţat poezia, nici despre ce era vorba în ea, dar ştiu că din clipa când am aflat că “au puf galben ca de pui” mi-au plăcut gutuile, cu toate că până atunci mi se păruseră prea acre.. Tot de atunci a început să îmi placă şi mâncarea de gutui, a cărei reţetă am uitat-o între timp. :((
Pe Gabi, nepoţelul meu, l-am păcălit să mănânce gutui repetând de câteva ori că sunt puţin acre, puţin dulci, că simţi întâi acreala, apoi îţi rămân în gură parfumul şi dulceaţa. Mititelul! Muşca din gutuie, se strâmba, apoi zâmbea spunând: puţin acră, puţin dulce…
Ca pe o curiozitate de sfârsit de articol, aflaţi că vechii greci foloseau gutuia pe post de gumă de mestecat sau apă de gură, înaintea primului sărut, în noaptea nunţii.
Nu m-as fi gandit ca cineva ar putea avea probleme cu gutuile 🙂
Imi plac grozav, am avut si un gutui care intre timp s-a uscat. Mancarea de gutui e una dintre cele mai bune. Pentru mine. Dar stiu ca nu multe persoane pot manca mancaruri dulci. Bune sunt si compotul, dulceata, pelteaua…toate din gutui 🙂
Aveam sase ani si nu imi placeau decat fructele dulci. Nici acum nu ma impac prea bine cu cele acrisoare, in afara de PORTOCALE, pe care le ador.
Acum imi place mult dulceata de gutui, fac in fiecare an.
Poezia cred ca in clasa a doua ai invatat-o daca o stii din scoala. Eu atunci am invatat-o si daca ma chinui putin inca o stiu la aproape 20 de ani distanta. 🙂
Inseamna ca aveam 7 ani cand am inceput sa mananc gutui. :))
Au trecut 35 de ani de atunci. Cat sa retina si creierasul meu o poezie?
Când îţi citesc posturile mi se face poftă de scris. Trebuie să-mi fac timp zilele astea ca să mai scriu. Trebuie. Sunt restantă şi cu nişte lepşe…
Nu te-am mai vazut demult, Gabriela. Unde stai ascunsa?
O singura data mi-a pregatit bunica mancare de gutui, dar, spre regretul ei, am lasat-o in farfurie aproape neatinsa. Cum bine zicea Elly mai sus, nu toti digeram mancaruri dulci…
Mi-a placut insa povestirea cu puiul de gaina. So sweet. 🙂 😀
As manca mancare de gutui, dar nu mai tin minte cum se facea.
Puiul devenise gaina, alba si obeza. :))
Ok, dă-le-n spnac de gutui, da’ friptura fu bună?
Devenise prea atoasa… Tot fratii Petreus erau mai buni. :))
Vai ce pofta mi-ai facut……. Gutui!!! De unde aici, nici neam de neamul lor nu au auzit de asa ceva, pe la “turcul/arabul” din colt, asa cum se zice, mai gaseam dar probabil ca ne fiind cumparate nu au mai adus! Sa înteleg ca maia era bunica ta? Asa îi ziceam si eu bunicii din partea mamei….. maia!!! Ce dor mi sa facut de copilarie!!!
Da, maia era bunica din partea mamei, singura pe care am cunoscut-o, dintre cei patru bunici care mi se cuveneau.
Cred ca am visat gutui, ca m-am trezit cu o poftaaa…
Dar tu nu vii in tara, din cand in cand?
Nu pot acum, de 5 ani nu am fost, adica de tot atatia ani de cand la sotul meu a fost constatat cancerul…… dar am scapat de el dar nu fara sechele. Coloana este distrusa, adica în pioneze rau de tot.
Imi pare rau sa aflu ca treceti prin asemenea necazuri. SANATATE va doresc!!!
Iubesc gutuile, Vienela si as manca numai dulceata de gutui! Din pacate aici, nu am mai gasit o dulceata care sa pastreze acea aroma – ca si cea facuta in casa de bunica si mama 🙁
Acum ca mi-am amintit de aceste minunate fructe o sa caut intr-un magazin turcesc….
Dulceata de gutui, pe paine si cu ceai imi aminteste de diminetile copilariei. Imi plac foarte mult si coapte. Doar gandindu-ma la mirosul pe care il raspandesc imi vine apa in gura.
Deocamdata este devreme, ne amagim degeaba… :((
=)) O sa tin minte asta mai ales ca o sa apara si gutuile cat de curand:)) sa nu mai dau banii pe gume de mestecat sa’mi cumpar gutui:)) Pana acum 2-3 ani nici eu nu mancam gutui deloc…nici compot nici dulceata nici gutuia direct din pom, dar intr’o zi am mancat putin dintr’o gutuie din gradina de la tara si de atunci am tot mancat:))
Mama avea o vecina in curtea careia crestea un gutui imens, cu fructe atat de aromate, incat mirosea pe toata strada. Dupa ce vecina a murit, fata ei a taiat pomul. :((
Mie imi place guma de mestecat cu aroma de menta, asa ca voi manca gutuile ca si pana acum, in dulceata. :))
a facut mama intr-un an, cand eram studenta dulceata si peltea de gutui, o minune! o mancam direct din borcan ca stateam in gazda si ma apucau poftele noaptea si nu aveam acces la bucatarie (eh si eu om chinuit! 😀 ) ii mai tin minte si acum gustul si dulce-acrisor si cum se desprindea in bucati mari din borcan!
Peltea de gutui am mancat o singura data, cred, la o matusa a mamei. Intr-adevar, o minune! :))
Stiu ca sunt foarte bune gutuile, iti curata gura. Mie imi plac.
Legat de animalute, am si eu doua pisici mici, pe una o cheama Green, pentru ca are ochii verzi, iar pe motanel il cheama Yellow, are ochii galbeni. Sunt niste fiinte minunate:)
Am avut doua pisicute(erau inca pui micuti). Fetita avea trei nume si nu raspundea la nici unul. Ii spuneam jucarie, pentru ca era o rasfatata si o jucausa. Dar imi place ideea de a le pune nume in functie de culoarea ochilor.
Mie imi plac foarte mult gutuile, le mananc si goale, le pun la cuptor cu pui si cartofi (iese delicios), sau le fac tot la cuptor, dar ca desert, umplute cu nuci si stafide si cu sos de vanilie.
Yum, ce pofta mi-ai facut 😀
Tata nu intelege cum le pot manca eu crude, ca-ti fac gura punga. Ai mei prefera sa faca dulceata si peltea.
Anda, cum faci sosul de vanilie?
Ce pofta mi-ai facut cu desertul asta. :))
Pun 3 galbenusuri cu 100g zahar tos si amestec cu mixerul (pana se omogenizeaza), adaug un pliculet de zahat vanilat si putina esenta de vanilie si pun oala pe baie de aburi. Amestec vreo 2-3 minute si apoi adaug 100ml frisca lichida si mai amestec inca vreo 7 minute, cam asa. Nu te astepta sa se ingroase prea tare sosul, cat e fierbinte ramane lichid, doar cand se raceste se intareste.
Ti-as arata si poza cu rezultatul, dar nu stiu cum :))
Uite ca nu stiam de chestia cu gutuia la grecii antici ! Zau, o informatie ff utila !!
Mie imi plac gutuile, dar numai crude, nu imi plac in general mancarurile cu sos, plus ca de cate ori am gustat eu o bucatica de gutuie din mancare de gutui (in vizita, ca mama nu a facut niciodata) mi s-au parut prea dulci, pur si simplu mai dulci decat o gutuie cruda obisnuita, si mi-a lipsit gustul acrisor specific..dar am mancat gem de gutui (sau dulceata ? efectiv habar nu am care e exact diferenta, adica stiu ca arata altfel, dar nu stiu care e diferenta exacta), si mi s-a parut ca in gem acel gust acrisor placut se pastreaza ff bine…iar nu stiu de ce, adica presupun ca exista o explicatie de chimie, dar pur si simplu nu o stiu eu.
Am citit ca mancarea de gutui este o mancare traditionala ff populara in Iran.
Am impresia ca esti tare pretentios la mancare. :))
Eu credeam ca mancarea de gutui este a noastra, a romanilor. :))
Nici nu mai stiu cand am mancat ultima data o gutuie zemoasa, putin acra, putin dulce si deloc inecacioasa.
Nici eu nu prea gasesc la piata gutui zemoase, iar fata vecinei despre care ii spuneam Ralucai(Zdwuby) a avut grija sa tai gutuiul care facea niste fructe de cartea recordurilor. :((
Eu n-am mancat gutui. Am gustat de vreo doua ori si nu mi-au placut. Imi place pelteaua de gutui. Aia da! 🙂
Eu nu am incercat niciodata sa fac peltea, mi-a fost cam teama ca nu imi iese. :))
[…] Ii provoc pe Mihnea, Florin, Daniel, Lucian, Oana &(de ce nu?) Oana, Cristina, Adrian si Vienela (again, de ce nu?) sa se gandeasca la acest […]
Da, putin acra, putin dulce… asa mi se parea si mie gutuia cand eram mica. Mancam putin, mi se parea foarte satioasa, dar in mancare gatita n-am suportat-o. cat despre pui crescut in balcon, am trecut si eu pe-acolo… :)) Dar cum puiul nu s-a imprietenit cu puiul de maidanez cules de pe drumuri, si cum mi-a fost frica sa nu-l raneasca in joaca lui, l-am maritat inainte de a se face gaina sau cocos… 🙂
Puii mei de maidanez fusesera trimisi in spatele blocului, le facusem o casuta din cartoane si bluzite mai vechi.
Pentru puiul ala am muncit zilnic in balcon. :))
n-am mai mancat gutuie de 2 ani.
in schimb dulceata de gutui e preferata mea…
Am primit acum doi ani un sac de gutui de la cineva, am facut la dulceata… credeam ca imi ajunge trei ani. Dupa Craciun nu mai aveam. :))
îmi plouă-n gură de când citesc despre gutui !
Iti trimit o umbrela? :))
eu nu am mancat niciodata mancare de gutui, da fructele si dulceata imi plac ft mult :D.
postarea e super!!!
Multumesc, Andra.
Dupa ce ca m-am trezit cu pofta de gutui, mai si vorbesc de ieri doar despre ele. Si macar nu au aparut. :((
Mancare de gutui-nuuu. Dulceata:dadadadada !!!!
Bunica le punea in geam iarna: nu o sa uit niciodata aroma lor. Mai punea pe plita , la copt si le mancam cu zahar…mmmmm. Atunci sa vezi ce aroma au!
Coapte si pline de zahar… mi se face rau de pofta. Eu le bag in cuptor, cate 7-8 si ma delectez toata seara cu ele. Uitasem de gutuile coapte. Mai bine nu imi aduceai aminte. :((
Si mie imi plac foarte tare gutuile, si imi place mult si friptura de rata muta (Muscovy Duck) pe pat de gutui !… Ca este delicioasa e putin spus… e putin acra si putin dulce 😀 !
Ratele mute au o carne atat de buna… Dar cu gutui nu am incercat niciodata. Daca mai gasesc sa cumpar(luam de la o batranica dintr-un sat apropiat inainte), te caut sa imi dai reteta. Am vazut ca esti bun bucatar.
[…] – Nu m-ascultă deloc! a bombănit femeia. Cu ce să vă servesc? […]
[…] nepoţii voştri nu îi seamănă lui Gabi, nepotul meu şi vreţi totuşi să aibă parte de zile de naştere memorabile, vă sfătuiesc să apelaţi cu […]
[…] toamna sau ne-a fost dăruită pentru a nu uita că viaţa e puţin dulce şi puţin acră, exact cum sunt gutuile? Deschid uşa. Fetiţa stă în prag, cu un caiet în mână. Mă poţi ajuta să fac nişte […]