Skip to main content

Pupici şi inimioare

Nu mă mai miră, dar mă face să fiu putin invidioasă dezinvoltura cu care le vorbeşte. Pentru el, nu are nici o importanţă că aceste două persoane sunt părinţii soţiei sale, că probabil s-au aşteptat cândva să fie trataţi cu deferenţă, că nu se simt confortabil în prezenţa străinilor, când ginerele lor depăşeşte măsura. Îi văd cum se foiesc stingheriţi atunci când ginerele lor răbufneşte: : “hai, bre mamă, taci din gură, că tata are dreptate!”, “bre tată, nu vezi că treaba asta ai făcut-o greşit?”, “hai, bre, mai tăceţi din gură, că mă zăpăciţi!”, “mămico, ia treci bre aici, să mă ajuţi! ce stai cu mâinile în sân?”, “du-te, tată, stai la televizor şi lasă-ne pe noi să terminăm aici, că ne descurcăm mai bine fără matale!”…

Acest bărbat nu se poartă aşa pentru că nu i-ar respecta, ci pentru că aşa îi este felul, aşa i se pare normal. Ceea ce mie îmi dă impresia de prea mare familiaritate, de obrăznicie, lui i se pare firesc. Surprinzător pentru mine este faptul că acest fel de a le vorbi socrilor îl face să pară foarte apropiat de ei. Parcă dispare acea barieră invizibilă care pe mine mă opreşte, mă face să par rece în raport cu părinţii lui Mihai. Mă uit în jur şi văd că fiecare om are un fel aparte de a se purta cu părinţii partenerului.

Văd persoane care sunt atât de respectuoase, încât par false. Văd persoane care încearcă să pară altfel decât sunt în realitate, în prezenţa socrilor. Văd persoane care îi ignoră voit, de parcă nici nu i-ar vedea. Am văzut şi situaţii în care ginerele sau nora îşi priveau socrul sau soacra de parcă le-ar fi fost duşmani de moarte. Mă uit în jur şi mă întreb dacă nu cumva ar fi fost mai bine să le spun de la început socrilor mei “mămico” şi “tăticule”, să mă port cu ei de parcă mi-ar fi fost părinţi.

Nu, nu spun că nu suntem apropiaţi, ci doar că firea mea nu îmi permite să mă port aşa cum mă port cu mama sau cu prietenii mei. Fără să vreau, fără să îmi dau seama, în prezenţa lor mă controlez mai mult, mă port de parcă ei ar fi bibelouri preţioase, mă îngrijesc să le fie bine şi le vorbesc de parcă nu ar înţelege limbajul simplu, degajat. Mi-ar plăcea să le spun pe nume, să fiu mai deschisă, mai… cum îi văd pe alţii că sunt, însă nu îmi iese. Nu reuşesc şi pace!

Am fost luată prin surprindere acum câteva luni, când o nouă prietenă a lui Ionuţ mi-a spus din prima clipă mamă şi mi-a trimit tot felul de pupici şi inimioare pe facebook, apoi m-a rugat să intru pe skype, să ne vedem. Fire veselă şi deschisă, fata m-a făcut să râd, să o îndrăgesc imediat şi să primesc aproape fără mirare primul ei “te iubesc, mama!”. Mi-am dorit să pot fi ca ea, să pot spune asemenea cuvinte fără să mă simt aiurea.

La voi cum este?

Comments
  • Cristina July 24, 2013 at 6:19 am

    Relatia cu socrii este foarte dificila.

  • Szasz Sebes Paul July 24, 2013 at 6:28 am

    Bine de mine ca sunt singur

  • Cronicarul July 24, 2013 at 6:43 am

    Dupa 5 ani de casnicie cu sotia mea, inca n-am reusit sa le zic socrilor mama si tata. Nu ca n-ar merita, dar am asa o retinere inexplicabila.

  • psi July 24, 2013 at 6:57 am

    nici eu şi nici soţul meu nu am transferat felul în care ne purtăm cu proprii părinţi înspre părinţii celuilalt. mie mi s-ar părea fals să le spun mamă şi tată celor care deşi sunt părinţii soţului meu şi îi respect, nu îmi sunt la fel de dragi şi nici nu vor putea să îmi fie vreodată, mi se pare logic aşa.
    şi asta poate şi pentru că relaţia mea cu mama este extrem de apropiată şi am observat că ei îi iert mult mai uşor orice cuvinte, gesturi mărunte care ar putea durea.
    dar pot să spun că socrul meu este ca o pâine mare şi rotundă.

  • Adrian Manea July 24, 2013 at 7:40 am

    Am avut şi am o relaţie normală cu socrii mei. Dar există o barieră peste care nu vreau şi nu pot să trec.

  • Adriana July 24, 2013 at 8:08 am

    Relaţia mea cu socrii nu a început tocmai bine. Cu toate astea, respectul reciproc există. Mama şi tata către ei sună forţat şi teatral. Cu toate astea încerc să mă adresez cât mai puţin. Evit.

  • Vladimir July 24, 2013 at 9:29 am

    De vreo zece ani ne placem, dar nu ne treagem de sireturi. Nu fiindca n-ar fi ei genul, dar nici eu nu sunt. Ma refer la relatia mea cu ei. Ei cu mine sunt in stilul “mai tata” sau “mai mama, mai!”. Eu am sa mor vorbindu-le cu dumneavoastra. Mie asa mi se pare normal, mai ales ca mie inca mi-e frica de mama soacra, desi acum e foarte de treaba. Dar cand i-am cunoscut eu erau foarte… pasionali :D. Mai ales in ce ma priveste :D. Acum poate trebuie sa zic ca eu am inceput sa-mi curtez nevasta prin scrisori cand avea ea 15 ani si eu 16 si apoi fizic cand aveam vreo 17 :D. E normal ca orice tata socru sa exercite alergarea cu toporu’ 😀 (dar, hehehe, tot eu am invins razboiul! HA! HAAA!). Eu, daca voi avea fata vreodata, am sa-mi petrec adolescenta ei prin boscheti, urmarindu-l cu ghioaga pe nasosul ala de adolescent nenorocit care-o iubeste :D. Mama lui de ticalos! Deja mi-a crescut tensiunea. Si atunci cum sa nu-l inteleg pe socru? 😛

  • Mirela July 24, 2013 at 11:36 am

    Dacă nu-mi este mamă, dacă nicio secundă nu s-a comportat ca o mamă, nu-i voi spune niciodată mamă. E fals, nu pot și nici nu merită (atenție, mă refer strict la relația noastră). Pe cât de perfect m-am înțeles cu tata, pe cât de bună e relația mea cu mama, pe atât de distantă e relația cu socrii, în ciuda strădaniei mele de a ne apropia. Mamă și tată sunt doar proprii părinți, pentru mine e ceva sfânt și nu mă abat, am testat cândva cât este de epuizant și necinstit să schimb asta. Socrilor, în ora aceea pe care o petrecem împreună, le spun ”dumneavoastră”, mă port respectuos și atât.

  • Radu July 24, 2013 at 12:22 pm

    Se mai intampla cateodata sa te intelegi mai bine cu socrii decat cu parintii ! 🙂
    Apoi modul de adresare depinde de foarte multe variabile ca sa poata fi stabilita o regula unanima .

    • Rudolph Aspirant July 24, 2013 at 1:22 pm

      Eu sunt de acord cu Radu, pt ca de ex in anumite locuri e chiar ff afectuos si prietenos sau chiar recomandabil ca o persoana sa se adreseze altuia la per tu, sau chiar cu “fa”, sau, ca de ex in Norvegia, de ex spui sefului ceva de gen, “mai, tu Ionele, vezi ca ai uitat sa-mi dai sarcina asta de serviciu azi, dar eu am si facut-o deja”, insa faptul ca in povestea de mai sus se evidentiaza faptul ca acel ginere nu pare a lua in seama ca modul lui de adresare pare stanjenitor pt socri poate fi semnificativ in sensul ca ori e el mai neatent din fire, ori chiar crede ca trebuie ca ei sa se adapteze culturii lui la modul obligat, desi cel mai probabil o face fara sa-si dea seama, ceea ce nu stiu cat de recomandabil este pt un adult fata de alti adulti totusi straini, pe cand in cazul prietenei lui Ionut fiind inca totusi copil poate fi scuzabil, daca apare in contextul unei nepasari caracteristic narcisist juvenile, plus a unei dizinhibitii euforice cauzata de o posibila indragostire, adica nu e neaparat ceva grav, si e educabil, pe cand la omul adult e probabil mai complicat de adresat, insa nici socrii nu trebuie sa stea stanjeniti, ci sa ia masuri, ma rog, mai greu daca sunt in vizita acolo la omul ala acasa, ca ala poate zice ca acasa la el se prctica conversatiile dupa cum ii convine lui, dar si ei au libertatea de a se intalni cu el pe teren neutru, sau a o mai rari cu intalnirile, daca sunt chiar atat de afectati, si nu se considera raspunzatori de soarta lui, de a-i oferi ceva, etc…ca daca fiica lor e bine mersi si il apreciaza, el probabil fiind si un om destul de iubaret cu femeile daca e asa de afectuos si cu socrii, si daca nu a dat inca semne de violenta domestica, si nici nu face inca crize de gen ca sare de pe cladirea Parlamentului, totul poate sa continue chiar OK, si nu e nevoie ca ei sa se simta stressati din cauza lui, asa imediat, cel mult sa-i faca asa cadou o carte sau un film documentar care ii poate aduce aminte ca obiceiurile culturale sociale, inclusiv modul de adresare fata de diversi interlocutori variaza asa in diferite culturi si zone si timpuri, plus e si in functie dde importanta relatiei interfamiliale, ca nu e obligatoriu ca socrii sa fie cei mai importanti, ci e posibil ca sotia sa fie piua intaia, sau poate chiar bunicul patriarh, si persoana aia sa dea tonul cum are voie sa se poarte fiecare pe teritoriul lor plus in vacanta, plus fata de straini, rude prin alianta, rude de sange, colaboratori, aliati, prieteni, dusmani, etc.

    • Mirela July 24, 2013 at 5:14 pm

      Bună ziua, Radu! Ai dreptate, soțul meu se înțelege mult mai bine cu mama mea, decât cu mama lui (respectiv cu soacră-mea…). QED! 🙂

  • mihaela pojogu July 24, 2013 at 1:11 pm

    La mine, ciudat sau nu, situatia sta altfel, le spun atat mama-tata, cat si dumneavoastra. Am fost crescuta cu “matale” tot o forma de respect, insa in unele cazuri impusa.. iar socrilor mei le vorbesc cu dragoste, imi sunt apropiati. Un cumnat mi-a spus ca pare fals sa le spun mama-tata si sa le vorbesc in acelasi timp cu dumneavoastra “mama dar ati luat pastilele de dimineata?”, dar asta simt si asta i-am spus-o si lui/lor. Nu conteaza ce pare din auzite, faptele vorbesc. 🙂

  • javra July 24, 2013 at 1:13 pm

    Ţi-o fi plăcând ţie fata, dar pare falsă.
    Mă întreb cum se poartă cu părinţii ei.
    Niciuna dintre prietenele mele nu i-a spus
    maică-mii mamă.

    • Rudolph Aspirant July 24, 2013 at 1:26 pm

      pai in contextul culturii mai largi aproximative medii din Romania, asta probabil inseamna ca nici una nu avea de gand sa intre in vreo relatie de rudenie prin alianta cu mama ta, nici macar asa la nivel de a visa despre asta, (indiferent de daca era sau nu realist), ceea ce nu e neaparat ceva rau, e doar asa o probabilitate

  • D-Petre July 24, 2013 at 1:45 pm

    Relatiile cu socrii nu pot fi confundate cu relatiile pe care le ai cu parintii.
    Prea multa familiaritate strica dupa cum si prea mult respect cam bate la ochi.

  • Sonia July 24, 2013 at 3:15 pm

    Le vorbesc cu dumneavoastră, așa am fost crescută, dar îi iubesc. Și sentimentul e reciproc. Am fost o norocoasă. 🙂 Când va fi să fie ca familia noastră să primească încă un membru, unul prin alianță, mi-ar plăcea să îmi spună pe nume. Și o să adopt același principiu pe care l-a adoptat și soacra mea. “Dacă te iubește copilul meu și eu te iubesc”.

  • nina July 24, 2013 at 3:40 pm

    Poate ca va parea ciudat, dar eu le vorbesc parintilor sotului exact cum o face personajul din din descrierea Vienelei. Le-am spus mama si tata din prima (cred ca mi-a fost usor pentru ca parintii mei erau ”mamica” si ”taticu” 😀 ), si asa le spun si azi. Le vorbesc la pertu si mi se intampla des sa spun: ”mama, recunoaste ca habar n-ai sa faci (aici bagati voi o denumire de prajitura)” sau ”mai tata, tu nici acum n-ai inteles ca pastilele astea se iau dupa masa nu inainte de ea?”. Oricum, ii iubesc foarte mult (aici nu-i numai meritul meu, sunt ei niste oameni minunati), dar cred ca a contat enorm si faptul ca locuim impreună si m-au tratat din prima zi exact ca e fata lor (asta daca ar fi avut una). Asadar, sunt cazuri si cazuri, nu sunt convinsa ca m-as fi purtat la fel daca in locul lor ar fi avut alti socrii mai scortosi, mai ciudati, mai… Mie mi s-au potrivit manusa.

  • Ana-Maria July 24, 2013 at 5:19 pm

    Eu nu mai am socru , iar de soacra nu mai stiu absolut nimic de un deceniu.Nu , nici nu ma intereseaza sa stiu ceva de ea.
    Insa cata vreme socrul a trait si a trebuit sa interactionez cu amandoi , ulterior numai cu soacra , le-am vorbit intotdeauna cu “dumneavoastra” ,niciodata altfel , desi au avut pretentia de a le spune “sarut mana” la orice salut si ca modalitate de multumire intotdeauna , de a le aduce laude meritate sau nu si de a le oferi un respect putin peste limitele normale , ceva de genul soacrei din povestea lui Ion Creanga! 😉 Mai ales ca se cam potrivea povestea , deoarece a avut 3 baieti. A fost iscat si un mic scandal pe motivul ca am refuzat sa ii numesc “mama” si “tata” ,incercand sa le explic , la cererea lor impetuoasa , ca ei nu sunt parintii mei biologici si oricant as tine la ei si mi-as dori sa existe o astfel de relatie apropiata intre noi , nu pot reusi sa ii denumesc astfel.,
    Si eu m-am straduit sa fiu cat mai apropiata de socrii mei , fara a-mi permite sa le vorbesc la per tu , insa cand altcineva aparea in scena , ca sa spun asa , deveneam inutila si enervanta , asa ca preferam sa ma retrag.Nou in scena se referea la celalate 2 nurori , ce locuiau in alte parti si apareau ,vara , cateva saptamani , pentru plaja. 🙂 Eu eram prezenta cotidiana.
    Nu am cerut niciodata ,nimic,de la ea si nici nu am avut pretentia , insa cand apareau chipurile noi , brusc aparea si caietul cu retete de prajituri si toata casa mirosea a snitele de piept de pui si salata de rosii 😉 Pentru mine a fost un fel de “Fa-ti! ” 😀 Cand se sfarsea vara , deveneam iar nora “pe care ne bazam , ca suntem batrani de acuma”. 😉 😀

  • Dana Lalici July 24, 2013 at 7:16 pm

    Eu am socru, dar avem o relatie de la distanta. Socara nu am apucat sa am si nu regret. Asta acum, in viata mea noua, care pare din punctul asta de vedere perfecta, dar cu niste ani in urma, cand traiam cu primul barbat care m-a cerut de nevasta (si ne-am despartit dupa 6 ani fix inainte de nunta) am avut niste socri de vis. Nu ii numeam mam si tata pentru ca am simtit ca nu pot inainte sa oficializez relatia.
    Dar…ii iubesc din tot sufeltul si acum, mai vorbim inca din cand in cand ( si cu ei si cu fostul) de sarbatori si aniversari. Ii sunam sa ii intreb ce fac, ne petreeam regulat sarbatorile impreuna, mergeam in weekend la munte sau la tara, ne sfatuiam cum sa ne renovam casele. Au vrut sa cumpere o casuta sa ne mutam toti 4. Nu am fost de acord si au acceptat senin, fara sa se supere si fara ca asta sa ne afecteze relatia. M-au inteles. Au tinut la mine cu adevarat si eu la ei. Era o placere sa ii am alaturi.

  • Ciufulici July 24, 2013 at 8:17 pm

    Mulți oameni, multe păreri!
    Respectul nu înseamnă să le vorbim cu deferență! Spunând ‘dumneavoastră” nu înseamnă că-i respectăm, căci cuvântul poate căpăta multe nuanțe, doar din tonul rostirii! De asemenea, a le vorbi cu “tu” nu înseamnă o lipsă de respect, căci iarăși tonul face diferența!
    Socrii mei mi-au fost apropiați din prima clipă. S-au purtat cu mine ca și cu copiii lor, n-am putut face vreo diferență. Mi-au dat sfaturi înțelepte, m-au iubit. Le-am spus mamă și tată. A le spune mamă-soacră și tată-socru nu-mi părea potrivit. Le-am vorbit ca și părinților mei!

    • Rudolph Aspirant July 25, 2013 at 4:25 am

      Sunt de acord si cu Ciuflici.

      Dar asa ca un comentariu mai larg, zau, m-am minunat totusi cate emotii asa diferite, insa totusi intense, fata de niste oameni total straini cu care te vezi cel mult asa in vizita de 2 ori pe an. Si de ce sa le spui mama si tata ? Mai ales daca iti fac si menajul si treburi prin casa, (cum am impresia ca interpreteaza unii a avea bune relatii cu socrii), poti sa le soui si pe numele mic, daca sunt pe post de servitoori, cameriste, menajere, bucatarese, valeti, mecanici de intretinere, reparatori, gradinari, sau chiar nanny.

      A propos de locuitul impreuna, eu as fi de acord cu construirea unei case de vacanta familiale ca sa se reuneasca familia mai larga impreuna de vacante si diverse sarbatori, si nu e obligatoriu sa fie la tara sau la munte, ci poate sa fie si intr-un oras. Si daca iti iubesti socrii asa de mult poti sa o pui si pe numele lor.

      Dau Disclaimer ca eu nu am avut niciodata socri, insa ce am putut sa retin este ca e preferabil de a evita de a intra in vreo relatie cu cineva care isi iubeste proprii lui parinti mai putin decat pe eventualii socri, pt ca atunci exista risc de a transforma relatia respectiva de cuplu intr-o relatie de rivalitate (competitivitate) fraterna, si o sa se iste destul de multe certuri, (posibil chiar si batai), desi desigur unor oameni le place sa se certe, mai exista si imapacare dupa cearta, adica acea relatie poate avea si o sansa sa fi descrisa de proprii ei protagonisti (ba chiar si de catre prieteni sau vecini) ca una pasionala la un moment dat, adica nu zic ca e ceva rau per total, dar nu e genul meu, pt ca pe mine ma preocupa cel mai mult cum sa atenuez posibilele rivaliatati pe care le voi dezvolta in mod natural si inevitabil fata de viitorul meu consort, iar alea fata de eventualii socri nu sunt de loc asa de prioritare, mai ales ca daca ma casatoresc cred ca ei sa fie deja la pensie acolo unde se duc pensionarii pt a se relaxa si a depune o viata activa si sanatoasa in acelasi timp, de ex mergand la plaja plus mai culegand cate o capsuna in Spania. Desigur, totul teoretic, si cu sanse destul de slabe de actualizre, (adica sa ma casatoresc eu vreodata), ceea ce nu m-am decis inca daca e bine sau e rau.

  • nespusdemult July 25, 2013 at 5:51 am

    Prea multele diminutive, de la inceput, se mai transforma catre animale mai mari ulterior!

  • alma nahe July 25, 2013 at 7:31 am

    Toţi prietenii mei îi zic mamei mele “mamina”…a început unul mai demult şi după asta s-au luat toţi. Ceea ce e comod şi deloc familiar cum pare. “Mamina” ăsta e destul de rece, mie nu-mi place. Adică, în niciun caz nu mă duce cu mintea la bezele şi inimioare roz. :))

  • Alexandra Ali July 25, 2013 at 9:53 am

    Stii, Vienela, e foarte ciudat. Parintii mei au zis socrilor lor “mama” si “tata”. Fara rezerve. Cand a murit tata (parintii lui erau deja dusi), bunica se uita la mine si plangea incetisor – se tot zice ca fetele trag spre tata, dar eu chiar seman la fizic cu el (bine, intr-o varianta feminina.) – atat de mult l-au iubit.

    Cu socrii mei ….ii iubesc, ii respect, vorbim degajat si toate celea, dar parca exista o bariera, mica adevarat, dar exista …. Pe cand sotul meu cu mama si familia mea, parca s-ar fi nascut in familia asta … asa se comporta… Ma bucura …Numai ca mi-as dori sa pot si si eu la fel cu ai lui …..parinti, ca de surori nu am nicio treaba ….sunt ca si surorile mele

  • silavaracald July 25, 2013 at 6:03 pm

    Dap, şi eu am un mod foarte personal de a mă purta cu părinţii, dar mai ales cu socrul, la care am sărit într-o zi cu coada mopului, să-l măsor, evident. :))
    Venise să vorbească cu Peşty (are casa lipită de a noastră). I-am spus că doarme, dar nici nu m-a băgat în seamă; spălam holul; trecând peste faptul că-mi lăsa urme pe pardoseala proaspăt curăţată, a trecut pe lângă mine de parcă eram femeia de serviciu din gară şi a intrat în dormitor, să verifice. Bineînţeles că omu’ dormea. Când s-a întors, l-am întrebat de ce nu m-a crezut când i-am spus. Atunci mi-a răspuns că s-a săturat de minciunile mele. Am multe defecte, dar nu-s mincinoasă. Îmi fac chiar un titlu de glorie din asta. La asta, n-am rezistat, am scos mopul din găleată şi m-am dat la el. Dacă-l ajungeam, nu cred că i-ar fi fost moale :D, dar a luat-o la picior cu o sprinteneală la care nu mă aşteptam la cei 85 de ani pe care-i avea atunci. Odată ieşit din casă, l-am urmat în curte, i-am spus câteva vorbe bine simţite şi am încheiat interzicându-i să mai intre în casa mea dacă nu a bătut la uşă şi nu a primit acceptul în prealabil.
    Credeam c-o să mă pârască lui Peşty, dar n-a suflat o vorbă. A trebuit să-i povestesc tot eu, că nu mă răbda inima să-mi ţin doar pentru mine isprava.
    Partea bună e că mi-a prins frica. Se leagă de toţi cei care-i trec pragul, îi jigneşte unde le e mai greu, dar pe mine evită să mă întărâte. Nu te pui cu nebuna! :))
    Culmea e că sunt o persoană calmă de felul meu şi răbdătoare, dar omul ăsta a scos tot ce e mai rău din mine atunci. Am zis de multe ori că soacră-mea nu e la fel cu celelalte soacre din simplu motiv că e de genul bărbătesc. 😀

  • mixy July 26, 2013 at 7:47 am

    am o mamă, mi-e suficient.

  • elly weiss July 27, 2013 at 2:27 pm

    Am ramas interzisa vazand atatea reactii…
    Cred ca fiecare trebuie sa se poarte asa cum simte. Probabil ca fetisoara aceea cam exagereaza cu pupicii si inimioarele dar pe FB e usor sa exagerezi :)) Pe net, in general 😉

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.