Încep prin a-ți spune că abia aștept să aflu cine te cunoaște cel mai bine. Probabil mulți vor spune că mama sau partenerul de viață și răspunsul ar fi perfect. Totuși, uneori înclin să cred că cel mai bine ne cunosc cei cu care ne-am certat. De ce spun asta? Pentru că la nervi omul își dă arama pe față și se comportă așa cum este el de fapt, fără măști și fără să respecte regulile sociale care spun că trebuie să fim politicoși.

Cine mă cunoaste mai bine? Vei afla ce i-am spus soțului meu. Răspunsul s-ar putea să te surprindă la un moment dat, așa că te invit să rămâi alături de mine.

Iubitule, tu mă ştii bine. Tu îmi cunoşti cele mai ascunse gânduri, cele mai mari nelinişti, cele mai necugetate speranţe. Ştii cine sunt, cum sunt, de ce sunt şi ce vreau de la viaţă.

Aşa a fost de la început, de când m-ai ţinut prima dată de mână, de când mi-ai oferit primul zâmbet luminos, prima încurajare şi prima promisiune. Mi-ai spus atunci că vom rămâne mereu împreună, că vom face multe din lucrurile pe care până atunci doar le visasem. Ai spus că vom munci şi vom lupta pentru ca nouă şi copilului să ne fie bine.

Nu îţi pot reproşa nimic. Ai făcut totul aşa cum ai promis, iar ceea ce încă nu s-a făcut, avem timp să facem în viitor. Mi-ai intuit mereu gândurile, ai ghicit care îmi sunt dorinţele şi ai luptat pentru ca mie să îmi fie bine.

Să nu crezi că am uitat sau că nu apreciez. Încerc zilnic să îţi mulţumesc pentru iubirea pe care mi-o oferi, pentru gesturile mărunte cu care mă faci fericită, pentru gesturile mari care îmi spun că sunt o femeie norocoasă.

Atunci când ţi-am spus că nu mă mai simt bine la bloc, că mi-aş dori o casă, o curte imensă, plină de flori şi de verdeaţă, ştiind că deocamdată nu ne-o putem permite, mi-ai umplut apartamentul de ghivece cu flori.

Atunci când am spus că mi-ar plăcea să am casa într-un vârf de munte, departe de aglomeraţie şi praf, ştiind că va fi greu de îndeplinit această dorinţă, ai făcut în aşa fel încât să ajung des la muntele pe care îl iubesc cu toată fiinţa mea, să respir miros de brad şi să beau apă de izvor.

Atunci când ţi-am spus că aş vrea să pot fi mai dulce cu tine chiar şi în zilele în care grijile mă copleşesc, ai glumit cu mine şi mi-ai cumpărat o plasă de dulciuri.

Atunci când m-am decis să duc o carte în părculeţ, pentru că îmi plăcuse ideea de a lăsa unui necunoscut cuvinte magice adunate între coperte, iar ai glumit, spunând că data viitoare când mai cer cărţi prin librării, mă vei trimite în parc, să caut cărţile lăsate de alţii.

Pentru toate astea, dar şi pentru cele despre care nu am vorbit aici, îţi sunt pe veci recunoscătoare.

Dar nu concep să ne certăm …  o seară întreagă … din cauza piscinei … din curtea pe care … o vom avea în ziua când … ne vom muta la casă … în vârful muntelui. :) Cum să vrei o piscină mare, cu apa limpede ca de cleştar, dar să o vrei neacoperită, la mila naturii? Cine crezi că va aduna frunzele căzute din copaci? Mă vezi pe mine cu grebla în mână, strângând la margine de bazin conuri de brad şi crenguţe anemice?

Îţi cer insistent, în public, să îţi retragi cuvintele, să îmi promiţi că vei face tot ce este posibil pentru ca eu să mă pot bălăci fără teamă.

Desigur, videoclipul Cine mă cunoaște mai bine este doar o încercare de a te face să zâmbești. Conține multe adevăruri, dar am vrut să aduc în public și momentul când eu și soțul meu ne-am dat seama că ne certam pentru ceva ce nu aveam. Ți se întâmplă și ție?